Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
„Exista indicii care au condus spre aprecierea ca în acest caz este vorba de omor califi (...)
citeste totvineri, 12.08.2022
Un stand aparte va fi cel al elevilor de la Şcoala Specială „C. Păunescu“.
A treia ediţie a târgului „De Paşte la Golia“ îşi va deschide porţile astăzi. Târgul va funcţiona în parcarea din faţa Mănăstirii Golia în intervalul orar 11-19, urmând să fie deschis timp de cinci zile, până duminică. Târgul va reuni 22 de comercianţi din judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Covasna şi Constanţa. Aceştia vor oferi spre vânzare miere de albine, şerbet, compot, magiun, preparate din carne, brânză, caşcaval, produse de patiserie sau cozonaci.
În cadrul târgului vor fi prezenţi şi meşteşugari cu produse handmade, ouă încondeiate, ouă cu mărgele, iepuraşi, miei şi alte decoraţiuni specifice Paştelui. Elevii de la Şcoala specială „Constantin Păunescu“ vor participa şi ei pentru a doua oară cu produse de artizanat, după prima participare, cu ocazia târgului de mărţişor. Târgul de Paşti este organizat de Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică“.
Cuvinte cheie: + targ pasti, golia
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Accidentul cu patru morţi din Păcurari, detalii revoltătoare din dosar. “Am urmărit desene animate”
Primul meci acasă, în Copou: Poli - Viitorul Pandurii, mâine de la 11. „Galop” de sănătate!
Cenaclul Flacăra reînvie mâine în Amfiteatrul Palas. Vin la Iaşi membri din toate generaţiile
Crima conjugală cu clopoţelul în mână, de Anul Nou: ucigaşul pierde şi libertatea, şi copiii
Un tablou de 50 milioane de euro, furat, a fost găsit sub pat
S-a încurcat cu doi derbedei în Gară şi după câteva ore a fost tâlhărit
Un nou volum de poeme semnat Dorian Obreja iese de sub tipar
Un paznic prea zelos. Va ajunge la puşcărie pentru că a fost excesiv de prudent
Două săptămâni dedicate diasporei: evenimente inedite dedicate celor care vin acasă în august
Trupul unuia dintre tinerii dispăruţi miercuri în mare la Costineşti a fost găsit între stabilopozi
Trenduri în materie de frumusețe pe care nu trebuie să le ratezi (P)
Parlamentul leton declară Rusia drept un ”stat care susţine terorismul”
Secetă apocaliptică în Europa. Cele mai mari râuri rămân fără apă
Limuzină de nuntă, transformată într-un vehicul tactic de unitatea specială ucraineană Kraken
Actriţa americană Anne Heche, aflată în comă, este vizată de o anchetă a poliţiei
CEO-ul Ryanair Michael O'Leary anunţă sfârşitul erei biletelor de zece euro
Serena Wiliams , eliminată de Belinda Bencici, în turul doi la Toronto
Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu
Antibiotice Iaşi are în plan o investiţie de 200 milioane de lei
Nouă persoane care se ocupau cu vânzarea de telefoane false au fost arestate
Monica Niculescu, eliminată în turul doi la dublu, la Toronto
3 aspecte care arata utilitatea unor combinezoane de lucru in ateliere industriale (P)
ANALIZĂ Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câştigă lupta în Transilvania
Simona Halep o va întâlni pe Jil Teichmann în turul trei la Toronto
Kim Jong-Un declară victoria împotriva Covid şi a ordonat ridicarea măsurilor stricte
Toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 9 ani din Londra vor fi vaccinaţi împotriva poliomielitei
De ce se produce alergia atât de repede în șocul anafilactic
Boala Alzheimer ar putea fi oprită într-un stadiu fără simptome
Pacienții din România vor avea mai ușor acces la studiile clinice
Platforma de rezervări pentru evenimente Instant Space duce inovaţia la următorul nivel (P)
India - O democrație vibrantă și o societate pluralistă - Ambasador A. R. Ghanshyam (P)
Caz chirurgical la Spitalul Arcadia: recăpătarea vieții normale după anus iliac (P)
Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Neculai SEGHEDINTehnologie şi muzică (2) |
Codrin Liviu CUȚITARUNebuna de la Rhornfield Hall |
Zilele trecute am celebrat patru ani de la această semnătură istorică a premarelui. Fie primit (ştiţi voi unde)! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.