Comunicat de presă

“Târgul voluntariatului” la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”

joi, 24 mai 2018, 09:39
1 MIN
 “Târgul voluntariatului” la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”

Peste 400 de elevi de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” se vor întâlni joi, 24 mai 2018 cu organizații neguvernamentale și instituții pubilice care dezvoltă proiecte de voluntariat comunitar. Întrebarea la care vor găsi răspuns va fi: de ce merită să faci voluntariat?

Când vorbim de voluntariat ne gândim la două aspecte importante: dezvoltarea individuală a persoanelor implicate în aceste activități de voluntariat cât și la dezvoltarea comunităților și societății în ansamblu. Scopul principal al activității este acela de a crește gradul de implicare a tinerilor în comunitatea locală, prin crearea unui cadrul oportun de cunoaștere a organizațiilor care lucrează cu voluntari și posibilitatea de înscriere ca voluntar.  

În cadrul târgului, 12 ONG-uri îşi vor promova activitateadesfășurată și vor disemina informaţii legate de obiectivele şirezultatele proiectelor pe care le-au implementat în ultimii ani. Elevii vor cunoaşte  organizaţii care îşi desfăşoară activitatea îndomenii variate precum cel social (centre de zi sau rezidenţialepentru copii şi adulţi), tineret, sănătate, educaţie, cultură, media, civic şi dezvoltare comunitară.

Printre organizațiile și ong-urile care sunt invitate la târg se numără Cercetașii României, Crucea Roșie, Bethany, Salvați copii, Speranță pentru îngerași, etc.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii