Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tăriceanu a ajuns la ICCJ, unde se judecă dosarul în care este acuzat de favorizarea făptuitorului

GALERIE
tariceanu
  • tariceanu
- +

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns, miercuri dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este analizată contestaţia sa la decizia de începere a judecării pe fond a dosarului său, în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Călin Popescu Tăriceanu a venit la instanţa supremă însoţit de avocaţi şi nu a dorit să facă nicio declaraţie înainte de începerea şedinţei de judecată.

Tăriceanu a anunţat marţi că va merge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a participa la procesul său, precizând că nu ştie dacă o să poată să termine până la ora la care Parlamentul dezbate şi votează moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. În 28 noiembrie 2016, instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi a decis că judecarea pe fond a dosarului în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului poate începe.

Decizia a fost contestată de Tăriceanu şi este judecată miercuri de instanţa supremă. În 6 iulie 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic. Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat de mărturie mincinoasă. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri