Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tăriceanu, despre avertismentele SUA: “Nu stăm să conducem țara după ei”

GALERIE
tariceanu
  • tariceanu
- +

Preşedintele ALDE şi al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că reacţiile SUA privind pachetul de modificări propuse pentru legile Justiţiei ar putea avea la bază “informări superficiale şi sumare şi de foarte multe ori incomplete”, iar în România “nu stăm să ascultăm şi să ne conducem după aprecierile pozitive sau negative ale unora sau altora”.

Întrebat într-o conferinţă de presă la Arad care este opinia sa în urma reacţiilor SUA privind modificările ce ar urma să fie aduse legilor Justiţiei, Tăriceanu a declarat, joi, că “sunt foarte mulţi care se pricep la fotbal, la politică, la justiţie, şi emit păreri”, scrie news.ro.

“Eu prefer să discut cu cei care realmente sunt informaţi şi au şi competenţe. Adică mai degrabă aş discuta aceste subiecte cu membri ai Comisiei de la Veneţia, decât cu funcţionari din ministere care pe baza unor informări superficiale şi sumare şi de foarte multe ori incomplete, adică venite doar dintr-o zonă, ajung să ia poziţii şi decizii. Cred că este o lipsă de informare care a făcut să existe astfel de luări de poziţie publică”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a adăugat: “Nu stăm în România să ascultăm şi să ne conducem după aprecierile pozitive sau negative ale unora sau altora. Nu spun asta într-un spirit excesiv naţionalist, dar cred că până la urmă totuşi România are prin Constituţie definită formula statului. Statul român este un stat suveran, prin urmare ne revine nouă acest rol, societăţii româneşti şi instituţiilor legitime şi reprezentative, cum este Parlamentul”.

În 27 noiembrie, Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi cere Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept. "Statele Unite remarcă cu îngrijorare că Parlamentul României discută o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea slăbi independenţa sistemului judiciar din România", se arată într-o declaraţie de presă intitulată "România - propuneri care afectează independenţa sistemului judiciar", aparţinând lui Heather Nauert, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. O zi mai târziu, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, au dat publicităţii un comunicat în care susţin că ”Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiţiei”.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri