Tăriceanu: Pentru noi, scrutinul în două tururi ar fi avantajos. Nu vom forma alianţe
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 15.05.2021

Tăriceanu: Pentru noi, scrutinul în două tururi ar fi avantajos. Nu vom forma alianţe

GALERIE
tariceanu
  • tariceanu
- +

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Timişoara că pentru partidul său ar fi avantajos ca alegerile locale să se desfăşoare în două tururi, adăugând că formaţiunea politică nu va forma alianţe electorale.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că îşi doreşte două tururi de scrutin la alegerile locale din această vară.

”Pentru noi, scrutinul în două tururi ar fi avantajos, pentru că ne-ar creşte rezultatele. Scrutinul într-un singur tur îi favorizează pe cei deja aleşi. Modificarea alegerilor înainte de alegeri nu este o practică democrată. Anul trecut, când s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic în care cele două partide, PSD şi PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului în favoarea lor. Trebuie să existe o stabilitate legislativă”, a declarat Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE a subliniat că formaţiunea sa nu va forma alianţe electorale pentru alegerile locale.

”Ideea este simplă şi clară, mergem singuri în alegeri, mergem cu proprii noştri candidaţi, propriile noastre liste şi propriul nostru program. Noi considerăm că există un singur partid liberal şi acela suntem noi. Reprezentanţii PNL nu mai sunt, au trecut la familia populară, au cu totul alte valori pe care le îmbrăţişează acum. În România există un electorat liberal, care are nevoie de o valoare politică, iar pentru noi este foarte important şi dorim să promovăm aceste principii. Dacă cineva este profund serios ancorat în lucruri consistente va vedea că PNL nu mai are de-a face cu liberalismul. Acestea sunt motivele pentru care noi considerăm că trebuie să mergem singuri în alegeri”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai spus că nu au fost stabiliţi, deocamdată, candidaţii partidului pentru alegerile locale, iar termenul de prezentare al acestora este unul ”variabil, în funcţie de notorietatea candidaţilor”.

Tot vineri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Braşov, că partidul pe care îl conduce, alături de UNPR, ALDE şi UDMR, nu este de acord cu modificarea legii alegerilor locale şi că, în aceste condiţii, nu crede că premierul Dacian Cioloş va mai face vreun demers pentru modificarea acesteia.

”PSD, UNPR, ALDE şi UDMR au anunţat că nu sunt de acord cu modificarea legii alegerilor locale. În aceste condiţii nu ştiu dacă domnul prim-ministru Dacian Cioloş se mai poate gândi că mai are rost să iniţieze în vreun fel sau altul o ordonanţă sau proiect de lege în condiţiile în care o largă majoritate din Parlament nu susţine această idee'', a spus Dragnea într-o conferinţă de presă.

''O decizie definitivă în ceea ce priveşte tipul de alegeri agreat de partidul nostru va fi luată sâmbătă, în cadrul şedinţei Comitetului Naţional Executiv al UNPR, care va avea loc la Braşov'', au precizat reprezentanţii UNPR pe pagina de Facebook a partidului, imediat după anunţul lui Dragnea.

De asemenea, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea, joi seară, că, din punctul de vedere al PSD, alianţa cu ALDE şi UNPR din Parlament se păstrează, social-democratul susţinând că este mai puţin important dacă formaţiunea lui Gabriel Oprea îşi va face sau nu grup parlamentar separat.

În ceea ce priveşte acordul cu UNPR în vederea celor două scrutine programate pentru anul acesta, Dragnea declara că, în timp ce la alegerile locale se vor face alianţe la nivelul organizaţiilor locale sau judeţene, în funcţie de caz, pentru scrutinul parlamentar PSD va avea discuţii cu UNPR pentru a decide termenii viitoarei colaborări.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Toni HRIŢAC

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Când interesul privat este mare, iar responsabilitate aproape inexistentă, expertiza liberalilor urcă la cote ameţitoare. Când urgenţa publică cere însă sacrificiu, iniţiativa lor dispare. Reglementările devin sfinte. Lipsa de iniţiativă a autorităţilor în vremuri cu totul excepţionale ar intra mai degrabă la zădărnicirea combaterii bolilor decât nepurtarea măştilor.

Filmuletul zilei

opinii

„Viaţa mea e un roman”

Alexandru CĂLINESCU

„Viaţa mea e un roman”

Am expus aici o părere strict personală. Şi ca să nu existe nici o ambiguitate: nu ţin jurnal, nu-mi voi scrie memoriile, dar citesc cu plăcere şi cu interes - atunci când merită - jurnale şi memorii.

Lenin şi Ştefan cel Mare

Radu POPESCU

Lenin şi Ştefan cel Mare

Socialiştii şi medalia de AUR.

Complexul Cultural Ieşean

George PLEȘU

Complexul Cultural Ieşean

În timpul unei dezbaterii pe care am organizat-o anul trecut, intitulată „Cultura şi oraşul”, l-am întrebat pe Ştefan Teişanu, directorului Centrului Cultural Clujean, despre oportunitatea înfiinţării unei astfel de instituţii la Iaşi. Răspunsul primit a deranjat orgoliile unei părţi din publicul prezent, dar a atins un subiect sensibil, pe care rar avem curajul să-l abordăm pe plan local. Astfel, în glumă, a sugerat ca instituţia similară din Iaşi să fie numită „Complexul Cultural Ieşean”, cu referire la modul în care fosta capitală culturală a României se raportează la statutul demult pierdut.

pulspulspuls

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Iacătă, dragilor, că nu degeaba îl remarcam aicea la rubricuţă în Postul Mare pe junele conţilier USR de 26 de ani în comiţia Cozetei, la ieşirea de la negocierile cu Chirica, pe viitorul acuzat de trădare Mr. Ciorăpel! 

Caricatura zilei

Fără amendă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.