Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Statele Unite încalcă de mulţi ani Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin instalarea sistemelor balistice în România, acuză Administraţia Vladimir Putin, afirmând că Washingtonul a amplasat şi arme atomice în ţări aliate în cadrul NATO.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a prezentat sâmbătă preşedintelui Vladimir Putin situaţia Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), în contextul deciziei SUA de retragere din acest acord.
"Referitor la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, după cum ştiţi, este în vigoare din anul 1988 şi avea un termen nedeterminat. Conform informaţiilor pe care le avem la dispoziţie, Statele Unite au început să încalce acest Tratat din anul 1999, când au început să testeze drone militare care au caracteristici similare cu cele ale rachetelor terestre de croazieră interzise prin Tratat. Statele Unite au continuat acţiunile, folosind rachete balistice pentru testarea sistemului de apărare antirachetă, iar în anul 2014 au început instalarea în Europa a sistemelor cu lansare verticală Mk 41. Aceste sisteme sunt compatibile total cu rachetele Tomahawk cu rază medie de acţiune", i-a spus Serghei Lavrov lui Vladimir Putin, potrivit stenogramei conversaţiei, postată pe site-ul Ministerului rus de Externe.
Cuvinte cheie: + Putin, Romania, deget, Iasi, arme nucleare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |