anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 25.09.2020

Tătaru, despre cazul copiilor infectați care au plecat la mare: Nu este nici normal, nici legal

GALERIE
litoral
  • litoral
- +

Fiica unor angajați ai Ambulanței Vaslui a plecat sâmbăta trecută cu trenul, cu un grup de 29 de prieteni la mare, să-și petreacă majoratul acolo, fără să știe că era bolnavă de Covid-19. La recomandarea părinților, tânăra făcuse un test înainte de plecare, dar nu a mai așteptat rezultatul acasă. Așa că a plecat la Costinești, cu trenul, împreună cu 29 de prieteni, cu vârste între 16 și 18 ani. Când era la mare, fata a primit și rezultatul pozitiv la coronavirus, iar o parte dintre prietenii ei au început să aibă simptome.

"Plecând de la acei de tineri, care au sărbătorit un majorat și apoi au plecat la mare, deși unul dintre copii se testase, odată cu aflarea primului rezultat s-a mers pe recuperarea acelor copii de la mare, testarea lor și am putut vedea că am avut 10 copii infectați, internarea lor în spital și pentru ceilalți izolarea la domiciliu. A început o anchetă care s-a extins, după cum am putut vedea, unul dintre copii era și fiul managerului de la Spitalul Județean care este într-o stare medie severă și a fost transferat la București. Sunt niște reguli pe care o parte dintre noi am uitat să le mai respectăm sau nu vrem să știm că există. Explicațiile au fost evazive, de aceea am cerut Corpului de Control să facă o anchetă. Nu este nici normal, nici legal și nici intr-un context epidemiologic să facem toate aceste nereguli, mai ales de la un personal medical", a declarat Nelu Tătaru.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Patriotismul la români faţă în faţă cu cocina umană din păduri

Dan CONSTANTIN

Patriotismul la români faţă în faţă cu cocina umană din păduri

Peisajul din pădurile noastre frumoase, atâtea câte au mai rămas, este unul apocaliptic. Cel mai probabil puştii abia născuţi se vor obişnui cu acest peisaj şi vor crede că aşa ceva este normal şi de fapt asta este natura.

Filmuletul zilei

opinii

Ghidul bunului alegător

Alexandru CĂLINESCU

Ghidul bunului alegător

Cartea lui Cristian Preda este un ghid extrem de util pentru cei care doresc să înţeleagă mecanismele democraţiei. Iar atunci când votează, să o facă în cunoştinţă de cauză.

Partidul şpăgar electoral

Nicolae CREŢU

Partidul şpăgar electoral

S-a tot vorbit şi scris despre şpaga electorală. De-a lungul scurselor decenii de „democraţie” românească, postceauşistă. 

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

pulspulspuls

Poveste cu șpioni roşii infiltraţi la Iaşi. Ce treabă are asta cu premarele?

Poveste cu șpioni roşii infiltraţi la Iaşi. Ce treabă are asta cu premarele?

Apropo de manifestaţiile împotriva măştii de protecţie care au loc în ultima perioadă la Bucureşti, despre care presa din Bucureşti a prezentat dovezi clare că au în spate nu numai imbolduri, dar şi bănuţi dinspre Moscova, voi aţi observat ceva ciudat, bizar, ce am văzut şi noi? 

Caricatura zilei

Afiș

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.