anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Tătaru: Spitalul mobil de la Iaşi nu poate primi pacienţi. Este neaşezat structural şi fără avize

GALERIE
spital mobil iasi
  • spital mobil iasi
- +

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni, la Piatra-Neamţ, că spitalul modular suport COVID-19 construit la Leţcani - Iaşi cu fonduri de la consiliile judeţene din Neamţ şi Iaşi nu poate primi deocamdată pacienţi.

Nelu Tătaru a explicat că unitatea nu este aşezată structural, dar nici nu are toate avizele necesare funcţionării.

"Unitatea nu are nici o negaţie sau aviz de la ISU, nici de la Apele Române, nici de la Mediu. Am recomandat să înceapă o reevaluare la tot ce înseamnă avize de obţinut. Am văzut şi o neaşezare structurală pe tot ce înseamnă spital COVID-19. Nu am găsit acolo aşezarea fiecărui compartiment care să corespundă, că este boli infecţioase, că este terapie intensivă. Astăzi va fi o echipă comună medicină de urgenţă - terapie intensivă - DSP care va reorganiza în interior acest spital ca să putem să îi dăm coordonare şi acea organizare de spital suport COVID-19. (...) Spitalul de la Leţcani nu corespunde şi nu vor intra bolnavi astăzi în acel spital. Reorganizarea structurală se poate face în 2-3 zile, din punctul meu de vedere. Dar avizele...inclusiv apa menajeră care pleacă din acest spital înseamnă un deşeu biologic. Acolo vom avea pacienţi cu COVID-19. Până nu avem toate circuitele puse la punct şi toate responsabilităţile asumate, inclusiv de acea apă menajeră - unde se duce - nu putem gestiona un spital într-o pandemie cu un risc biologic", a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că unitatea de la Leţcani figurează ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" - aflat în subordinea CJ Iaşi - spital care va trebui să asigure atât personal cât şi funcţionarea.

"Un mananger de spital, când îşi asumă o secţie exterioară, îşi evaluează personalul şi dacă nu are acel personal, va face solicitare către Comitetul Naţional pentru Coordonarea Intervenţiei, pentru numărul de personal şi ce specialităţi are nevoie. Sunt multe spitale în Iaşi care ar putea detaşa acel personal. Noi, în măsura în care îşi fac necesarul, vom solicita acele detaşări din alte judeţe. În interiorul judeţului, detaşarea se face cu aprobarea DSP şi a Comitetului Judeţean pentru Coordonarea Intervenţiei, din care face parte şi Consiliul Judeţean - în subordinea căruia se află spitalul", a precizat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a mai spus că marţi va veni la unitatea din Leţcani şi Inspecţia de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru a evalua ce avize există şi cum au fost acordate.

Pentru achiziţia spitalului de la Leţcani - format din circa 100 de containere - Consiliul Judeţean Iaşi a alocat circa 10 milioane euro, iar Consiliul Judeţean Neamţ a finanţat cu 3,2 milioane de euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că spitalul mobil de la Leţcani a primit autorizaţia de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.

Potrivit lui Maricel Popa, în perioada pandemiei de COVID-19 spitalul mobil va funcţiona ca secţie exterioară a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Sf Parascheva" din Iaşi.

"Documentul stipulează faptul că 'sunt îndeplinite prevederile reglementărilor sanitare în vigoare', motiv pentru care spitalul mobil COVID-19, secţie exterioară a celui de Boli Infecţioase, poate primi deja primii pacienţi. Iată-ne în faţa unei misiuni îndeplinite cu succes, după o muncă de câteva luni, după eforturi considerabile. Spitalul va putea primi primii pacienţi. În acest fel Spitalul de Boli Infecţioase se va putea concentra şi pe tratarea celorlalte boli din spectrul său specific de activitate, iar toate celelalte spitale suport vor putea reveni la normal. Oricât de greu a fost să deschidem această unitate medicală, privind retrospectiv, consider că sănătatea ieşenilor a meritat fiecare efort. Tot ce îmi doresc acum este să reuşim să ţinem sub control acest virus şi să îi putem trata în cele mai bune condiţii pe cei care au ghinionul de a contracta acest virus", a afirmat Maricel Popa.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat că speră ca de la începutul lunii octombrie să poată interna în spitalul mobil primii pacienţi infectaţi cu COVID-19.

Spitalul mobil este construit din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni, care însumează aproximativ 4000 de metri patrati. Este amplasat în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde se află Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani, pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei.

Unitatea medicală are triaj, Unitate de Primire a Urgenţelor şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţie pentru oxigen, zonă de cazare pentru personalul medical. În total sunt 256 de paturi, din care 103 la terapie intensivă şi trei pentru blocul operator. AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

PNL nu poate guverna fără PSD

Cosmin PAȘCA

PNL nu poate guverna fără PSD

Nu este exclus ca, pe fondul unui dezinteres masiv la urne, PSD să obţină un număr de mandate sensibil mai mare decât cel estimat pe baza voturilor de la locale. Şi atunci nici „mama” alianţei cu USR PLUS, PMP şi UDMR nu va oferi PNL liniştea necesară să guverneze.

Filmuletul zilei

opinii

Transformare

Codrin Liviu CUȚITARU

Transformare

„Laa instaanţăă meelg cuu aaltceevaa. Suusţiin căă m-aauu deesnaaţiioonaaliizaat ceeii dee laa LLS, puunâânduu-măă săă fuumeez... Aam şii dooveezii. Mii-aauu daat naarghiileeaa, aauu făăcuut aapooii seelfiiuulii şii auu puus poozeelee pee Facebook cuu coomeentaaliiuul - S-aa tuulciit chiineezooiiuul! M-aauu moodiifiicaat deecii. M-aauu deesnaaţiioonaaliizaat. Veezii tuu, Coodliinee, îînvăăţâând eeuu loomâânaa, aam deescoopeeriit şii cuum săă fiiuu hooţ, ceeaa cee ee biinee.” N-am mai ştiut ce să adaug. Am rămas plost.

Din corola de minuni a creierului - Memoria

Bogdan ILIESCU

Din corola de minuni a creierului - Memoria

„Without memory, there is no culture. Without memory, there would be no civilization, no society, no future.” Elie Wiesel

Centenar diplomatic (II)

Florin CÎNTIC

Centenar diplomatic (II)

1920 a însemnat recunoaşterea internaţională a României complete, în adevăratele sale fruntarii. Trianonul şi apoi, în octombrie, Parisul, sunt cele două repere de neuitat pentru că ele au adus consfinţirea unirii cu Transilvania şi Basarabia.

pulspulspuls

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Pe la sfârşitul anilor 90, Mircea Dinescu a făcut valuri printr-o afirmaţie la adresa şefului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un profesor universitar care frecventa asiduu diverse conferinţe internaţionale, în pofida faptului că nu prea stăpânea limbile străine. 

Caricatura zilei

Chef

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.