Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tatonări între liderii PNL şi USR^ din Consiliul Local. "Aştept să lucrăm în armonie împreună"

GALERIE
palatul roznovanu iarna
  • palatul roznovanu iarna
- +

Consilierii locali s-au reunit ieri în prima şedinţă din acest an, ocazie cu care liderii de grup ai PNL şi USRPLUS s-au tatonat timid în perspectiva formării unei alianţe locale în plen. 

Reuniunea a avut un caracter extraordinar şi s-a desfăşurat online, prin intermediul unei aplicaţii de tip videoconferinţă. Consilierii au discutat şi aprobat doar două proiecte de hotărâre. Primul a făcut referire la vacantarea locului în plen al lui Filip Hăvârneanu, ales deputat pe lista USR-PLUS în urma alegerilor parlamentare din luna decembrie 2020: funcţia de consilier local nu este compatibilă cu cea de parlamentar. Plecarea lui Hăvârneanu din CL a produs două schimbări: în locul lui va intra Cezar Baciu (un inginer în vârstă de 26 de ani, următorul pe lista USRPLUS de la alegerile locale), iar noul lider de grup al consilierilor USRPLUS este Ana Raluca Roşu.

"Îmi exprim disponibilitatea şi încrederea pentru o colaborare în cadrul CL, la nivelul formaţiunilor noastre politice în beneficiul ieşenilor pe care îi reprezentăm", a comentat liderul de grup al consilierilor PNL, Ciprian Bostan. "Aştept să lucrăm în armonie împreună", a fost răspunsul noului lider de grup al USRPLUS. În CL încă nu s-a format o majoritate minimă de 14 consilieri care să aprobe, fără bătăi de cap, cele mai multe dintre proiectele supuse dezbaterii: PNL are 11 mandate, USR-PLUS – 9, PSD – 5, iar PMP – 2. Din acest motiv, nici până în ziua de astăzi nu au fost aleşi cei doi viceprimari ai Iaşului.

Dar, o alianţă PNL-USRPLUS, pe modelul celei încheiate la nivel naţional, ar clarifica lucrurile din această perspectivă. Totuşi, deocamdată, liderii filialelor din Iaşi ale celor două partide nu s-au pus de acord asupra unei alianţe locale. Celălalt proiect de hotărâre aprobat a vizat decontarea din bani europeni a unei achiziţii a Primăriei cauzată de pandemie, respectiv peste 1,5 milioane de măşti pentru elevi. Măştile au ajuns deja la Iaşi şi vor fi împărţite odată ce vor fi redeschise şcolile. Proiectul de achiziţie are o valoare totală de peste 360.000 lei, iar banii vor fi decontaţi prin intermediul unui program operaţional de finanţare europeană.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri