FOTO: Forfotă pe șantierul de la Palas Campus. Cum arată acum zona
Pe santierul de la Palas Campus, în preajma strazii Sfântul Andrei, este forfota. Cladir (...)
citeste totduminica, 07.03.2021
Unii ieşeni plătesc anual pentru locul de parcare din faţa blocului o sumă echivalentă unui sejur de lux într-o ţară exotică. Alţii, chiar şi cât rata la maşină. „Ziarul de Iaşi“ a făcut un top al celor mai mari tarife din parcările de reşedinţă în baza informaţiilor furnizate de municipalitatea ieşeană.
În ultimii doi ani, cel mai scump contract activ a ajuns şi la 1.021 lei/lună, respectiv peste 12.200 lei/an; practic, cât rata la o maşină nouă din categoria ne-premium. Un astfel de contract a fost valabil în 2019. În prezent, cel mai mare contract încheiat de Primărie ajunge la 510 lei/lună, respectiv peste 6.100 lei/an, un cost asemănător cu un sejur exotic, precum în Republica Dominicană.
Anul trecut, Direcţia Exploatare Patrimoniu (DEP) a Primăriei a scos la licitaţie un număr de 1.130 locuri de parcare. Dar nu toate au fost şi licitate, fiind încheiate 810 contracte la un cost mediu de 119 lei/lună.
Unde sunt cele mai scumpe parcări de reşedinţă
Într-un top cinci al celor mai scumpe locuri de parcare, pe primul loc este un contract de 510 lei/lună încheiat în 2019 şi care este în continuare activ. Următoarele tarife sunt cuprinse între 410 şi 500 lei/lună. În schimb, în 2019, au fost active contracte care ajungeau la 735 lei, 800 lei şi chiar 1.021 lei/lună, contracte care, între timp, au fost reziliate.
Potrivit lui Radu Grigoraş, şeful DEP, niciunul dintre locurile scumpe nu se află în zona centrală, ci în cartiere precum Mircea cel Bătrân, Păcurari şi Podul de Fier. „Pentru anul 2021, propune scoaterea la licitaţie a unui număr de 2.500 de locuri de parcare“, a declarat Radu Grigoraş.
El a adăugat că, în 2019, au fost scoase la licitaţie 1.250 locuri şi au fost încheiate 955 de contracte (unele locuri nu au avut pretendenţi). În 2020, în ciuda restricţiilor în context pandemic, licitaţiile au continuat: 1.130 de locuri scoase la licitaţie - 810 contracte încheiate. În 2019, preţul mediu de adjudecare a fost 115 lei, iar în 2020 a ajuns la 119 lei, în condiţiile care licitaţia porneşte de la o sumă de iniţială de 32 lei/lună. „În prezent, sunt active circa 8.200 de contracte pentru locuri în parcări de reşedinţă“, a mai spus Radu Grigoraş.
În 2019, Primăria a încasat din exploatarea parcărilor de pe raza oraşului o sumă totală de aproape 5,8 milioane lei. Din aceşti bani, 3,5 milioane lei reprezintă contravaloarea veniturilor provenite de la parcările de reşedinţă. O centralizare realizată în toamna anului trecut de către DEP arăta că încasările din primele nouă luni ale anului 2020 depăşiseră deja suma totală aferentă anului 2019. Astfel, potrivit Primăriei, până la 1 octombrie 2020 fusese încasată o sumă totală de 7 milioane lei (3,9 milioane lei - parcări de reşedinţă).
Totuşi, mai multe studii independente au arătat că Iaşul se află mult în spatele altor oraşe după nivelul încasărilor anuale din parcări. Clujul încasează de aproape cinci ori mai mult, Iaşul fiind devansat la acest capitol şi de către alte oraşe (Oradea, Sibiu, Braşov şi Timişoara).
Licitaţii ţinute pe WhatsApp
Restricţiile impuse de pandemia Covid-19 au determinat DEP să organizeze licitaţiile pentru parcări de reşedinţă în mediul electronic, prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp. Pentru a putea participa la procedură, toate actele necesare trebuie înaintate tot online la adresa de mail parcariiasi@gmail.com: detalii despre condiţiile fiecărei proceduri pot fi consultate pe site-ul primaria-iasi.ro la secţiunea „Licitaţii“.
Prima procedură lansată pentru anul în curs va avea loc pe 18 ianuarie şi urmează să fie licitate 22 de locuri situate în parcarea de reşedinţă de pe şos. Nicolina 28. În acest caz, cei interesaţi să participe la licitaţie trebuie să facă dovada că locuiesc în unul dintre blocurile din vecinătatea parcării (949, 956, 961, 963 şi 959).
Cuvinte cheie: + taxa parcare bloc, rata la maşină, loc parcare iași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Elon Musk a pierdut și a doua poziție în clasamentul celor mai bogați oameni din lume
Mall-urile din Timișoara vor fi închise în weekend. Alte măsuri pe timp de carantină
Carantinarea Timișoarei. Arafat: Măsurile locale ajută să nu ajungem pe plan național
FOTO: O zi la Centric. Cum se lucrează în clădirile moderne de birouri din Iași
Grădinile zoologice nu pot vinde animalele pentru vânătoare, circ sau sacrificare!
Recunoașteți zona? Fotografia a fost surprinsă în Iași în anul 1962
Chirica s-a întâlnit cu jucătorii de la Poli: “Iaşul trebuie să rămână în elita fotbalului”!
2.268 de mașini verificate de RAR la Iași. Peste jumătate aveau neconformități
CS Universitatea Craiova a învins FC Botoșani. Cel mai tânăr marcator din sezon
Timişoara intră în carantină de luni din cauza ratei mari de infectare
FOTO: Forfotă pe șantierul de la Palas Campus. Cum arată acum zona
FOTO: Groapă semnalizată cu crengi în Iași. Este la marginea unui trotuar
FOTO: Ieșenii nu mai au unde parca. Mașini lăsate aiurea, stâlpi ca măsură extremă
Polițistul care nu a oprit crimele din Bacău se ocupase de „cazurile haioase“
Unul dintre polițiștii arestați după ce au bătut brutal doi tineri conduce un sindicat
Două tinere polițiste, sub control judiciar. Au asistat la torturarea a doi indivizi
Cel mai tânăr român care se imunizează contra Covid, un adolescent de 16 ani
Zboruri Iași-Dublin din aprilie cu HiSky. Două curse pe săptămână
Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Nichifor Botoșăneanul, hirotonit duminică
141 de cazuri noi de COVID la Iași. Județul este pe locul 7 în țară
4.064 cazuri noi și 69 de decese din cauza COVID în ultimele 24 de ore
Şase morți şi 40 de răniți într-un accident în care a fost implicat un autocar din Ucraina
IMAGINI: Amenințare cu bomba la Hotel Unirea în Iași! Cei de la SRI nu au găsit nimic
FOTO: Hoți prinși scotocind în containerele cu haine donate din Alexandru
Șase localități în scenariul roșu, zece în scenariul galben în județul Iași
Roverul Perseverance şi-a început explorarea pe Marte. Prima deplasare pe sol
Nicolas Cage s-a căsătorit pentru a cincea oară. Noua soție are 26 de ani
Sâmbătă sunt Moșii de iarnă. Se dă mâncare de pomană și se lasă și vasele
LIVE VIDEO: Flăcările au cuprins Prefectura Suceava. Clădirea este de patrimoniu
VIDEO: Proteste în stradă la Iași din cauza noroaielor de pe drum. Reacția Primăriei
Criminalul din Onești a fost audiat după ce a fost detubat. Mărturia sa este esențială
Rafila: Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi
Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)
Ce înseamnă finisajele și cât de mult contează detaliile pentru confortul unui apartament nou (P)
Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)
Zeci de permise reţinute unor şoferi care au trecut calea ferată
O nouă amânare pentru licitaţia de proiectare a tronsonului A8 Ungheni-Tg.Neamţ
Audi Q7, radiat în Italia şi neînmatriculat, depistat pe străzile Iaşului
Cearta a doi iubiți din Iași a ajuns pe masa Înaltei Curți a României: „Ce i se poate reproşa”
Atenție unde parcați! Au apărut hoții de catalizatoare. Operează pe sub masina
Bătaia de joc de la Gara mare, oprită după articolul ZDI. Se redeschide parcarea pentru public
Licitaţii pentru locuri de parcare în mai multe zone din Cantemir, Tătăraşi sau Mircea cel Bătrân
Ieşenii care vând o maşină se vor putea programa online la Primărie
Judecarea contestaţiei depuse de Beatrice Rancea s-a amânat pe luni
Viata la ţară este destul de complicată: cum te poate băga la pușcărie apa de ploaie?
Un hoţ de buzunare din Dobrovăţ opera în autobuzele din municipiu
Ce planuri are noua conducere a Operei ieşene. Se întoarce corul de copii
Nicolae GRECUProiectele, iluzii în fotbalul ieşean |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Eugen MUNTEANUMonumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV) |
pr. Constantin STURZUHirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCe înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.