Taxele Guvernului Ponta încep să-şi producă efectele: România a reintrat în recesiune
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Taxele Guvernului Ponta încep să-şi producă efectele: România a reintrat în recesiune

GALERIE
ponta
  • ponta
- +

Pentru al doilea trimestru consecutiv, economia românească a înregistrat un declin. Mai mult, România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai scădere a PIB dintre cele 28 de state ale UE. Premierul Victor Ponta laudă datele publicate şi le interpretează într-o cheie favorabilă.

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat, care relevă modificarea evoluţiei pentru trimestrul I, de la ^0,2% la -0,2%.
România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai scădere a Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE), de 1% comparativ cu primul trimestru, iar singurele economii cu evoluţii negative au mai fost Germania, Italia şi Cipru. Datele publicate de Eurostate arată că INS a revizuit în scădere estimările de PIB pentru primul trimestru, de la o creştere faţă de trimestrul anterior de 0,2% la o scădere de 0,2%.


România s-a aflat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani şi jumătate în perioada 2008-2011 şi a reintrat în recesiune tehnică la începutul anului 2012, reuşind să revină pe creştere până la finalul acelui an.
Datele Eurostat arată că economiile Germaniei şi Italiei s-au contractat în al doilea trimestru din acest an cu 0,2%, iar cea a Ciprului cu 0,3%. Totuşi, în comparaţie cu trimestrul al doilea al anului trecut, PIB-ul României a urcat cu 1,4%, iar în primul trimestru cu 3,8% faţă de perioada similară din 2013.
Creşterea economică a României se situează în trimestrul al doilea peste cea consemnată de ţări ca Germania (1,3%), Belgia (1%) sau Olanda (0,9%), dar sub Ungaria (3,7%), Letonia (3,5%), Polonia (3,2%) sau Cehia (2.6%). În comparaţie cu primul trimestru din 2014, la nivelul UE, PIB-ul a urcat cu 0,2% în perioada aprilie-iunie.

Ponta: Avem o creştere solidă

Guvernul a transmis, după ce INS a anunţat că produsul intrern brut a scăzut faţă de primul trimestru şi creşterea anuală a coborât semnificativ, un comunicat în care compară datele strict cu anul trecut şi arată astfel că România continuă creşterea economică şi menţine prognoza de creştere de 2,5%. "Ţinând cont de datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că România continuă creşterea economică, pe fondul evoluţiei pozitive a producţiei industriale şi a exporturilor. Creşterea economică în semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I din 2013, este de ^2,6%, pe serie ajustată, România continuând să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. România continuă să aibă una dintre cele mai solide creşteri din Uniunea Europeană, în contextul în care o serie de măsuri prevăzute în pachetul mai amplu de măsuri de stimulare a economiei şi creare de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS, nu au fost încă implementate", se arată în comunicat.
În acelaşi timp, premierul Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care afirmă că este ca şi când România mergea cu maşina cu 130 kilometri la oră şi acum merge cu 100 kilometri la oră, dar merge "tot înainte!", având însă mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creşterii, mai ales ca în regiune sunt şi semne proaste. "Mai avem spaţiu de creştere pentru toamna aceasta şi de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci şi am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocaţi de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atât de importante!", mai afirmă Ponta.

Analişti economici: Guvernul, pricipalul vinovat

Economia a intrat în recesiune tehnică pe fondul scăderii investiţiilor private, locale şi străine, afectate atât de creşterea accizelor, taxa pe stâlp şi neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie, dar şi de contextul geopolitic regional, afirmă analiştii economici. De asemenea, un rol în amânarea investiţiilor ar putea să-l joace perspectivele fiscale, mediul de afaceri fiind îngrijorat de posibilitatea creşterii taxelor dacă nu se găsesc alte surse pentru acoperirea promisiunile electorale, dar şi contextul geopolitic. Deşi fluxurile externe de capital au crescut în primele şase luni, potrivit datelor furnizate de BNR, investiţiile străine directe au scăzut în primul semestru cu mai mult de 10%. "Surprize neplăcute ar putea veni în primul rând din partea investiţiilor private interne şi a investiţiilor străine, din domeniul construcţiilor, mai ales cele inginereşti şi din partea agriculturii. Scăderea investiţiilor publice era deja anticipată, precum şi performanţa slabă a absorbţiei fondurilor europene", a declarat economistul şef la Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru. El a arătat că va revizui în scădere prognoza de creştere economică pentru acest an, de la 3,5% la circa 2,5%.

Macroeconomistul Florin Cîţu vede creşterea economică din acest an între 1% si 2%, mai aproape de 1%. "Modelul bazat pe exporturi este volatil şi are limite foarte mari. Acum vedem, de fapt, sănătatea economiei interne. Din punctul meu de vedere, o mare contrinbuţie la scăderea PIB atât în T1, cât şi în T2 o are dinamica negativă a investiţiilor în mijloace fixe", afirmă Cîţu. El spune că această scădere a avut loc pe fondul majorării impozitelor şi taxelor la început de an, dar şi din cazua unei posibile temeri legate de introducerea unor noi taxe sau creşterea celor existente, în contextul unui an electoral în care promisiunile făcute de Guvern nu par a putea fi acoperite după ce s-a întâmplat în execuţia bugetară la 6 luni, în ciuda majorărilor de taxe.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Amintiri

Cătălin ONOFREI

Amintiri

Ultimele zile ale comunismului.

Filmuletul zilei

opinii

Românitate absolută

Codrin Liviu CUȚITARU

Românitate absolută

Nu se mai putea sta în incinta clocotitoare! În frunte cu rectorul şi cu drapelul naţional, intonând, marţial, cântecul „Noi suntem români”, participanţii, încolonaţi militar, au ieşit vehement pe coridoare şi ulterior în stradă...

Moldova şi transportul durabil în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (II)

George ŢURCĂNAŞU

Moldova şi transportul durabil în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (II)

Nu poţi fluiera o simfonie, este nevoie de o orchestră

Bogdan ILIESCU

Nu poţi fluiera o simfonie, este nevoie de o orchestră

„It is the long history of humankind (and animal kind, too) that those who learned to collaborate and improvise most effectively have prevailed.”/ „Este învăţătura istoriei îndelungate a omului (şi a animalelor, de asemenea) că cei care au învăţat să colaboreze şi să improvizeze cel mai eficient au triumfat.” - Charles Darwin

pulspulspuls

Lovitură de Palat ratată de Peni Hill şi Electrician: au tras, dar mingea n-a ajuns la poartă

Lovitură de Palat ratată de Peni Hill şi Electrician: au tras, dar mingea n-a ajuns la poartă

Fiţi atenţi aicea, stimaţi telespectatori, cam cum se pune problema şi şmenul între conţilierii partidoiului ieşean, când e vorba de votat au ba în calitate de vice al premarelui pe omul buhaiului şantajist Ghihocel, cel pus pe liste de dipotatul deştept Grămadă în urma unui şantaj, aşa cum se aude prin piaţă la Alexandru, ba chiar şi pe la Nicolina (unii zic chiar că şi pe la piaţa de cornute de la Podu Iloaiei, lunea dimineaţă)! 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.