anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 07.12.2022

Taximetriştii din zona Aeroportului, luaţi la puricat. S-au dat amenzi de 5000 de lei

GALERIE
taxi
  • taxi
- +

Ieri, taximetriştii din zona Aeroportului au fost luaţi la verificări de către  poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi, în colaborare cu poliţiştii rutieri. Nu au scăpat nici firmele care închiriază maşini.  Astfel, au fost legitimate 62 persoane şi controlate 59 autoturisme.
În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate 32 sancţiuni contravenţionale, dintre care 28 la O.U.G. 195/2002, 3 la Legea nr. 38/2003 şi una la Legea 61/1991, în valoare totală de aproximativ 5000 lei.
Un şofer de 29 de ani a rămas fără certificatul de înmatriculare pentru că aveainspecţia tehnică periodică expirată din iulie. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 720 lei.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.