Taylor Swift a detronat-o pe Whitney Houston şi a devenit artista cu cele mai multe săptămâni în fruntea Billboard 200
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Taylor Swift a detronat-o pe Whitney Houston şi a devenit artista cu cele mai multe săptămâni în fruntea Billboard 200

GALERIE
Taylor Swift
  • Taylor Swift
- +

Cântăreaţa pop Taylor Swift a detronat-o pe Whitney Houston şi a devenit artista care a petrecut cele mai multe săptămâni în fruntea clasamentului american al albumelor, după ce „Folklore” a revenit pe primul loc.

Albumul „Folklore” al lui Swift a înregistrat şapte săptămâni petrecute neconsecutiv pe prima poziţie în Billboard 200, astfel că numărul total de săptămâni în care cântăreaţa s-a plasat în fruntea listei a ajuns la 47, cu una mai mult decât totalul lui Whitney Houston.

„Folklore” a fost vândut în SUA în 87.000 de unităţi, în a noua săptămână de la lansare, potrivit Nielsen Music/MRC Data. Acesta este al şaptelea album al lui Swift care s-a clasat pe primul loc în top, iar a şaptea săptămână în fruntea Billboard 200 i-a adus titlul de cântăreaţa cu cele mai multe săptămâni petrecute pe primul loc în istoria de 64 de ani a clasamentului.

Whitney Houston, care deţinea titlul din 1987, a petrecut în total 46 de săptămâni, cu patru albume: discul omonim de debut (14 săptămâni, în 1986), „Whitney” (11 săptămâni, în 1987), coloana sonoră a filmului „The Bodyguard” (20 de săptămâni, în 1992 - 1993) şi „I Look to You” (o săptămână, în 2009). După Swift şi Houston, se află Adele, cu un total de 34 de săptămâni înregistrate de albumele „21” (24 de săptămâni, în 2011 - 2012) şi „25” (10 săptămâni, în 2015 - 2016).

Între toţi artiştii, The Beatles a petrecut cele mai multe săptămâni în fruntea listei - 132 - cu 19 albume, iar între cântăreţi, Elvis Presley deţine titlul, cu 67 de săptămâni. Listă generală este completată de Garth Brooks (52 de săptămâni), Michael Jackson (51), Taylor Swift (47), Whitney Houston (46), The Kingston Trio (46), Elton John (39), Fleetwood Mac (38), The Rolling Stones (38), Harry Belafonte (37), The Monkees (37), Prince (35), Adele (34), Eminem (34), Eagles (30) şi Mariah Carey (30).

„Folklore” este şi albumul care a petrecut cele mai multe săptămâni pe primul loc după „Views” al lui Drake, care a condus lista pentru 13 săptămâni, neconsecutiv, în 2016. Locul secund în actualul top a fost ocupat de „Shoot for the Stars Aim for the Moon” al lui Pop Smoke, în staţionare, cu 75.000 de unităţi vândute în a 12-a săptămână de la lansare. YoungBoy Never Broke Again şi „Top” au coborât două poziţii, până pe trei, după ce albumul a fost vândut în 63.000 de unităţi în a doua săptămână de la debut.

Alicia Keys a obţinut a opta prezenţă în top 10 cu cel mai recent disc, „Alicia”, care a debutat pe locul al patrulea, cu 62.000 de unităţi vândute. Acesta este primul ei album de la „Here” (2016). Toate cele şapte albume de studio ale cântăreţei şi compozitoarei americane au ajuns între primele patru clasate în Billboard 200. În 2005, discul live „Unplugged” a ocupat prima poziţie. Juice WRLD şi „Legends Never Die” au coborât două locuri, până pe cinci, cu 51.000 de unităţi vândute în a 11-a săptămână.

Clasamentul Billboard 200 este completat de Moneybagg Yo & Blac Youngsta şi „Code Red”, Keith Urban şi „The Speed of Now”, înregistrarea „Hamilton: An American Musical”, Lil Baby şi „My Turn”, şi de Lil Tecca şi „Virgo World”. Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pesedistul bun, pesedistul rău

Cătălin ONOFREI

Pesedistul bun, pesedistul rău

În viitor, se vor înmulţi cazurile în care înţeleptul Vasile se va contra cu ţăranul Marcel! 

Filmuletul zilei

opinii

Din ce în ce mai buni

Briscan ZARA

Din ce în ce mai buni

Ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers.

Glose la Eminescu

Nicolae TURTUREANU

Glose la Eminescu

* „E ochiul lui/ atotcuprinzător,/ scăldându-ne-n lumină/ preacurată.// Poeţi ce-au fost,/ poeţi ce au să vină,/ traşi pe a poeziei sale roată.”

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

Mihai DORIN

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

În vremea lui, Eminescu a fost de puţini înţeles, de unii iubit, de mulţi urât. Nimic nou sub soare. Să înţelegi un om care venea din adâncul timpului, de la „izvoarele veşnice” din care, vorba lui Iorga, se nutresc „naţiile şi secolele”, nu era la îndemână decât spiritelor alese. Iar acestea erau puţine, într-un timp anomic, în care regulile le făceau parvenţii, năimiţii, patrioţii de profesie, speculanţii „frazei”, adică ai vorbelor fără duh, învăţate pe de rost, pentru a camufla adevărul vieţii. Cronicarul acelui timp e perceput a fi Caragiale, întrucât râsu-plânsu are mai mare trecere decât tragicul eminescian. Cei doi se întâlnesc însă în pasiunea de a devoala adevărulşi a vitupera impostura.

pulspulspuls

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Of, of, că grele vremuri am mai ajuns să trăim la Iaşi, stimaţi telespectatori, încât iote că nu trec două zile şi iar ne năpădesc informaţiile pe surse toate una şi una despre dosarele mai marilor zilei, fie Mihăiţă, fie dom’ Costel. 

Caricatura zilei

City manager

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.