Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Comunicat de presă

"Te iubesc dar nu pe tine" revine pe scenă la Iași

GALERIE
teatru
  • teatru
- +

Unity Event, 11 masteranzi la specializarea Marketing și Comunicare în Afaceri, în colaborare cu Asociația Salvați Copiii Iași, vă invită pe data de 26 mai, ora 20:00, la Teatrul Luceafărul să urmăriți piesa de teatru „Te iubesc dar nu pe tine”, scrisă de Andreas Petrescu.

Reprezentația este organizată în scop caritabil, pentru a susține preșcolarizarea a 20 de copiii, cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, ce provin din medii defavorizate, prin participarea la cursurile de pregătire intensivă desfășurate în cadrul Grădiniței Estivale, în perioada 10 iulie – 2 septembrie. Suma strânsă din vânzarea invitațiilor va acoperi costurile pentru asigurarea meselor zilnice și pentru achiziționarea de materiale educaționale.

Evenimentul aduce în fața publicului povestea unui cuplu destabilizat, care, printr-o serie de întâmplări neobișnuite provocate involuntar de protagoniști, ilustrează comicul de situație.

Dincolo de iubire, ipocrizie sau blazare, fiecare are un coridor întunecat, plin de patimi josnice şi plăcere. Vlad o aduce acasă pe Sorina. Sorina este măritată. Dar este şi naivă şi prost informată, deoarece e convinsă că soțul său, pe numele lui Andrei, e plecat şi el în delegație. Soţul însă este în dormitor cu amanta, Marina, ferm convins că soția se află la mulți kilometri depărtare. Abia când se întâlnesc şi încearcă să își ascundă amanții prin casă începe comedia. Căci întotdeauna râdem de necazul altora. Şi când vedem pe scenă o situaţie prin care am trecut şi noi, parcă râdem şi mai tare.

Din distribuție fac parte actorii Paula Chirilă / Alina Chivulescu, Leonid Doni, Anca Dinicu și Andreas Petrescu. Regia artistică este realizată de George Buzoianu.

Invitațiile pot fi achiziționate de la librăria Cărturești din Palas Mall, dar și la numărul de telefon 0765 398 535 - Unity Event. De asemenea, invitații se găsesc și la sediul Asociației Salvați Copiii Iași, Al.Prof. I. Simionescu nr.6,PT 15, Dacia. Prețul acestora este de 40 lei, respectiv 50 lei în funcție de locul dorit.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri