Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

COMUNICAT DE PRESĂ

Teatrul „Luceafărul” a jucat la Londra. Turneul continuă

GALERIE
teatrul luceafarul (1)teatrul luceafarul (2)
  • teatrul luceafarul (1)
  • teatrul luceafarul (2)
- +

Sâmbătă, 20 mai, și duminică, 21 mai, echipa Teatrului „Luceafărul” a jucat primele reprezentații în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu spectacolul "Capra cu trei iezi" în cadrul unui turneu care include pe harta sa Londra, Glasgow și Edinburgh. Turneul este realizat cu sprijinul reprezentanțelor noastre diplomatice și culturale din Regat. Este pentru prima dată când o trupă ieșeană de teatru a traversat Canalul Mînecii și a fost prezentă cultural în Marea Britanie!

Prima reprezentație (20 mai) a fost găzduită de Institutul Cultural Român, chiar în inima Londrei, iar sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru un public foarte numeros. La spectacolul susținut în limba română au fost prezenți și ambasadorul României la Londra, excelența sa, domnul Dan Mihalache, și directorul ICR Londra, Dorian Branea. Indiferent de vîrstă, spectatorii au fost încîntați să se reîntîlnească, prin intermediul artiștilor ieșeni, cu personaje și scene care le-au amintit de copilărie, de acasă. Iar pentru copiii născuți în Marea Britanie, spectacolul a fost o binevenită oportunitate de a-și cunoaște mai bine rădăcinile culturale.

Cîteva exemplare din volumele bilingve editate de Teatru în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr (Carte cu Pisica verde/Book with the Green Cat, Cartea Prințului Fericit/ The Book of the Happy Prince, FITPTI-un festival în imagini, Tânărul artist de teatru, istorii românești recente/The Young Theatre Artist, Recent Romanian Histories, Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative/Romanian Theatre Directing, from Authorship to Collaborative Practices) au fost donate bibliotecii ICR, astfel încît, chiar după plecarea artiștilor, aici se vor afla urme livrești ale activității artistice ale instituției ieșene.

Pe 21 mai, a fost susținută o a doua reprezentație, în limba engleză. în cadrul evenimentelor subsumate Zilei Internaționale pentru Diversitate Culturală, Dialog și Dezvoltare, din agenda ONU. Spectacolul „The Goat and her Three Children” a adunat în sala de la Wembley Library, din Brent Civic Center un numeros și entuziast public multicultural. La eveniment au participat Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român Londra, Raluca Cimpoiașu, coordonator programe teatru și film ICR Londra, Sarah Smith, director de dezvoltare Wembley Library. Exemplare din pomenitele volume bilingve au fost donate și Bibliotecii Wembley.

În afara aplauzelor, reacțiile post-spectacol au constat mai ales în invitația de a reveni și cu alte spectacole și de a juca și în alte locuri.

Turneul actual al Teatrului "Luceafărul" în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord însumează o serie de șapte reprezentații (cinci în engleză, două, în română). Următoarele opriri vor fi la Glasgow și Edinburgh.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri