Tehnologia VAR, implementată în tururile preliminare ale competiţiilor UEFA pentru sezonul 2024/25
UEFA va implementa tehnologia VAR în tururile preliminare ale cupelor europene, din sezonul 2024/25, conform regulamentelor competiţiilor, informează FRF.
Fazele din care se va folosi VAR:
- Primul tur de calificare al Ligii Campionilor
- Primul tur de calificare al Ligii Europa
- Al treilea tur de calificare al Conference League
UEFA va gestiona şi finanţa centralizat serviciul VAR pentru toate meciurile din competiţiile europene, dar cluburile sunt obligate să organizeze transmisia meciului respectând cerinţele minime pentru implementarea VAR.
Soluţia VAR pentru tururile preliminare va fi aleasă în funcţie de locul de disputare. Aceasta înseamnă că, la fiecare meci, camera VOR va fi fie un van situat în zona de televiziune (soluţia standard), fie o cameră/cabină existentă în stadion (pentru anumite ţări).
VOR este locul unde va fi echipa VAR. Echipa este compusă din următorii membri:
Oficiali de joc
1. Arbitru asistent video (VAR)
2. Asistent VAR (AVAR)
Acestora li se vor adăuga trei persoane din partea furnizorului: tehnicieni şi operatori de reluări.
VAR şi AVAR fac parte din brigada de arbitraj, alături de arbitrul de centru, doi arbitri asistenţi şi al patrulea oficial.
De asemenea, UEFA a informat cluburile participante în competiţiile europene despre cerinţele minime în ceea ce priveşte transmisiunea live. Pentru aceasta trebuie să se folosească cel puţin 6 camere, iar rezoluţia minimă va fi de 1080i50.
Citiți și: Hansi Flick este noul antrenor al echipei FC Barcelona
Citiți și: Dinamo a remizat cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 0-0, şi rămâne în Superliga
Publicitate și alte recomandări video