anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 02.10.2022

Tehnologie şi muzică (2)

GALERIE
Neculai Seghedin
  • Neculai Seghedin
- +

Chitarele electrice au pătruns în România în anii '50-'60, odată cu muzica rock-and-roll, devenită, apoi, muzica rock. Bineînţeles că limitările ideologice ale vremii nu permiteau o dezvoltare pe scară largă a culturii rock, un curent muzical care era o expresie a libertăţii de exprimare şi care utiliza mijloace de expresie artistică nemaivăzute până atunci. Însă, cu toate barierele de comunicare cu vestul, tinerii din România, în special studenţii, erau la curent, atât cât se putea, cu noile orientări muzicale occidentale. Pe lângă aceste constrângeri, mai apărea o problemă, aceea a instrumentelor muzicale, care presupuneau o tehnologie nouă, aveau costuri ridicate, se procurau greu şi nu se fabricau în ţară.

Mulţi artişti rock din România consideră că începutul acestui gen muzical la noi coincide cu difuzarea, în 1962, a filmului britanic „The Young Ones” (Tinerii), apărut în 1961, regizat de Sidney J.Furie, care îl are în rolul principal pe Cliff Richard alături de trupa The Shadows. Cu alte cuvinte, comuniştii şi-au făcut-o cu mâna lor! Un film banal şi modest realizat artistic, aşa cum scrie Nelu Stratone în Istoria rockului românesc. Rock sub seceră şi ciocan, însă un film care prezenta, de fapt, cum se organizează o formaţie rock, cum se organizează un concert rock, cum se organizează un club de rock etc., fiind un adevărat ghid, sau cod de bune practici, cum i-am spune astăzi, pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei trupe. Ilie Stepan (Pro Musica), Nicu Covaci (Phoenix), Ladislau Herdina (Progresiv TM) şi alţii ca ei, au avut un adevărat şoc existenţial la vizionarea filmului, aşa cum spune Stepan (tot el scrie că … După ce am vizionat filmul, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mătur curtea cinematografului din Piaţa Bălcescu din Timişoara pentru a intra pe gratis din nou la acelaşi film. Stăteam în rândul 1 sau rândul 2…).

Dar, pentru a cânta rock mai trebuia depăşit un obstacol important: tehnologia instrumentelor muzicale electrice. Oricum, România nu avea o tradiţie deosebită în domeniul instrumentelor muzicale în general. Când am vizitat Muzeul instrumentelor muzicale din Bruxelles, nu am întâlnit exponate româneşti decât în sectorul fluierelor. În aceste condiţii, mulţi artişti rock şi-au construit propriile instrumente. În cartea sa Timpul chitarelor - Cornel Chiriac şi Epoca Beat, Doru Ionescu ne prezintă istorisirea unuia dintre pionierii rock-ului de la noi, Alexandru Arion, fondator al grupului Sincron, care construieşte o chitară electrică în 1957, demontând o cască telefonică ce avea un magnet puternic, două bobine şi o membrană metalică subţire care era pusă în contact cu corpul din lemn al chitarei prin intermediul unui ac, amplificarea făcându-se cu un radio Telefunken. De fapt, nu era o chitară electrică, ci una electro-acustică.

O poveste asemănătoare ne spune Nicu Covaci: …Îmi procurasem, prin taică-meu, de la telefoane, o capsulă de microfon şi o montasem pe cutia de rezonanţă a ghitarei, sub piesa care ţinea corzile. Cablul intra într-o cutie de lemn făcută de mine, iar înăuntru se mai afla o mică instalaţie de preamplificare construită din tranzistori, condensatori, câteva rezistenţe şi o baterie sau două, de 4,5 V. Semnalul preamplificat era introdus în radioul „Stassfurt”, ce avea vreo 6 W pe intrarea de pick-up. Pentru ora aceea, sunetul unei ghitare amplificate electric era o raritate în oraşul nostru… (Phoenix însă eu … - Nicolae Covaci, Editura Nemira, 1994).

În 1986, un elev bucureştean în vârstă de 16 ani, Mihail Vlahopol, primeşte de la tatăl său o chitară rusească cu 7 corzi, pe care o modifică pentru a obţine o chitară electrică, în vederea intrării în trupa rock a liceului. Făcea practica la mai multe fabrici din Bucureşti şi fură un şubler de la un maistru, pentru a măsura chitarele celor de la Roşu şi Negru, cu care se împrietenise. Oricum, avea ce măsura, Adrian Ordean cântând atunci la un Fender Stratocaster, cumpărat de la Doru Tufiş. În prezent, Mike (Mihail) Vlahopol este un muzician recunoscut internaţional şi deţine firma Vlahopol Guitars, care fabrică chitare electrice personalizate din lemn african uscat timp de 30-40 de ani, cu doze sud-coreene Tesla şi cu un design foarte spectaculos.

Ceea ce impresionează în aceste câteva poveşti este entuziasmul unor tineri care îşi doreau în modul cel mai profund să cânte un nou gen de muzică, la un nou tip de instrumente, pe care, dacă nu le aveau, le inventau, însuşindu-şi singuri cunoştinţele tehnice necesare. Cu timpul, nu a mai fost nevoie de fel-de-fel de improvizaţii, chitarele electrice putându-se procura destul de uşor. Bineînţeles, era o problemă achiziţionarea echipamentelor profesionale, extrem de scumpe şi greu de adus în România.

Contactul cu chitara electrică a deturnat carierele unor artişti care veneau din şcoli de artă, artişti care cântau muzică clasică, artişti deprinşi cu exigenţele interpretării unui astfel de gen de muzică. Adrian Ordean (Compact, Roşu şi Negru, Stereo, Grup '74 etc.) cânta la pian şi vioară, fiind elev al Liceului de Muzică din Sibiu (scrie în memoriile sale că profesoara de vioară îi ataşa un ac de coşetat între cotul şi şoldul stâng, pentru a-şi menţine poziţia dreaptă cu vioara în mână, asta după ore întregi de exersat). Ordean deja ţinea vioara ca pe o chitară şi cânta Beatles, iar când a asistat la un concert al formaţiei Sincron a fost impresionat de faptul că … suna tare şi într-un fel cum nu mai auzisem muzica sunând niciodată. Dan Andrei Aldea (Sfinx) cânta tot la pian şi vioară, era absolvent al Liceul de muzică „George Enescu”, după care a fost admis la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Pentru amândoi chitara a presupus oarece probleme cu şcoala: Ordean a rămas repetent în clasa a XI-a, iar Aldea va fi exmatriculat în anul întâi de facultate (va da admitere din nou şi va absolvi în final).

Rock-ul era o armă politică, toată lumea ştia asta, drept pentru care puterea comunistă a limitat, cât s-a putut, acest fenomen.

Iar simbolul acestei arme politice era chitara electrică!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Tradiţionalul sacrificiu al Cupei României

Nicolae GRECU

Tradiţionalul sacrificiu al Cupei României

Dacă nu va fi câştigat, şi încă concludent, meciul cu Minaur, o echipă slăbuţă şi obosită, care a făcut turul României de dragul Cupei, ar fi adevărata ruşine pentru fotbalul ieşean.

opinii

Seimeni (XVI). Școala (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Școala (4)

Reluând evocarea satului natal, autorul încearcă să reînvie prin cuvinte primii ani de școală.

Paranoia autorităţii

arh. Ionel OANCEA

Paranoia autorităţii

Dintotdeauna comunităţile şi-au impus reguli de convieţuire. Într-un sat tradiţional românesc funcţionau cu rigoare, chiar dacă nu erau scrise şi nu exista un aparat administrativ pentru impunerea lor. Oamenii se considerau egali în faţa lui Dumnezeu, prin urmare casele erau aproape identice, realizate după acelaşi proiect ancestral cu minore influenţe alogene contemporane construirii.

Cu ochii larg închişi

Alexandru CĂLINESCU

Cu ochii larg închişi

Unele evenimente din ultima vreme, mai ales aşa-zisele „referendumuri” organizate de ruşi în terioriile ocupate, m-au făcut să-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urmă cu nouăsprezece ani. Îl reiau aici, în ideea că el va arăta, o dată în plus, că liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintită şi sinistră consecvenţă.

pulspulspuls

City managerul oraşului, domnul Petru Movilă, a patentat o aplicaţie prin care poţi câştiga 50 de ron pe oră în timpul somnului

City managerul oraşului, domnul Petru Movilă, a patentat o aplicaţie prin care poţi câştiga 50 de ron pe oră în timpul somnului

Chiar aşa stimaţi telespectatori, iată câteva ipostaze de la o abordare revoluţionară a felului în care se pot face afaceri. În prima fotografie, city managerul Petru Movilă lucrează în timpul somnului la o întâlnire de tip conferinţă a pompierilor ieşeni. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.