Centura uşoară a Iaşului: câştigătoare, o firmă ce nu poate executa lucrarea
Atribuirea contractului de proiectare a lucrarilor pentru un tronson din centura „usoara&rdquo (...)
citeste totjoi, 21.01.2021
Continuăm să vă prezentăm câteva dintre tehnolo-giile inovative cu care va fi echipat viitorul Mercedes Clasa E, care va fi lansat în primăvara anului viitor.
Un accent deosebit se va pune pe sistemele de siguranţă, care vor fi concentrate sub denumirea Intelligent Drive Next Level. Pe lângă tehnolo-giile cu care deja ne-am obişnuit, va exista şi un sistem absolut nou: asistarea la schimbarea direcţiei pentru a evita un obstacol, impiecând astfel producerea unui accident. Va exista şi o protecţie pentru auzul pasagerilor în cazul impactului, dar şi un sistem care va deplasa scaunul şoferului sau pasagerului în cazul unei lovituri laterale.
Aşa cum e trendul actual, şi noul Mercedes E-Klasse va fi tot mai aproape de ideea unei maşini autonome. Graţie sistemului Steering Pilot modelul german va putea să se conducă singur pe autostradă, păstrând banda de rulare, până la o viteză de 130 de km/h. Tehnologia Distance Pilot Distronic va păstra o distanţă prestabilită faţă de vehiculul din faţă până la o viteză de 200 de km/h.
De asemenea, noua generaţie Mercedes E-Klasse va fi capabil să schimbe informaţii cu maşini similare aflate în trafic. Funcţia se va numi Car-to-X şi va afla detalii despre trafic, condiţii de drum şi amplasarea radarelor de la modele compatibile, adică echipate cu o tehnologie similară de comunicare.
Pe lângă aceste sisteme de siguranţă, noul Mercedes E-Klasse va beneficia şi de tehnologia NFC (Near Field Communication), care va permite proprietarului să deschidă, să pornescă sau să închidă maşina cu ajutorul telefonului mobil, fără a avea nevoie de clasica cheie. Telefonul poate fi folosit pentru deschiderea automobilului chiar şi atunci când bateria este descărcată.
Pe timp de noapte, Mercedes va fi capabil să ofere unul dintre cele mai inteligente şi mai eficiente sisteme de iluminare: faruri frontale cu 84 de LED-uri pentru a adapta cât mai bine fasciculul luminos la traficul din sens opus.
Cuvinte cheie: + Mercedes Clasa E. lansare, 2016
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO A nins în Sahara. Dunele de nisip, acoperite cu zăpadă
Un bărbat din Germania a murit după ce s-a reinfectat cu Covid-19
Campania naţională de evaluare a ajutoarelor sociale va demara în curând în toată ţara
Tiffany Trump s-a logodit în ultimele minute la Casa Albă. A primit un inel cu diamante
SpaceX a lansat peste 1.000 de sateliti Starlink pentru internet de mare viteza
Cresc contribuţiile lunare pentru pensii. Cât costă cumpărarea vechimii
Persoane prinse că primeau ilegal indemnizaţia pentru angajaţii care luptă anti-COVID
Israelul: "Prima doză a vaccinului este mai puţin eficientă decât a afirmat Pfizer"
Schimbare radicală a vremii zilele acestea. De la ger, la 12 grade
Prima convorbire a lui Biden cu un lider străin, programată pentru vineri
Umiliţi: în linia I fără spor Covid, iar funcţionarii de la Prefectura Iaşi primesc toţi 30% în plus
USAMV a primit ca donaţie mai multe utilaje, printre care şi un echipament pentru recoltat porumb
Ce să te faci cu aceşti bambilici politici împiedicaţi, nene Relu?
Act for Good,un program de promoții și experiențe pentru clienții Carrefour (P)
Permis anulat unui tânăr ce abia îl luase. S-a întâmplat la 1 noaptea
Actori, corişti şi militari merg azi împreună să doneze sânge
Centura uşoară a Iaşului: câştigătoare, o firmă ce nu poate executa lucrarea
2.900 de nopţi după gratii pentru o noapte de dezmăţ bahic şi sexual
Au spart o maşină şi au furat scule electrice de 10.000 de lei
Trei ani de închisoare pentru câteva sticle de ulei furate de la Billa
Un caz revoltător, în care Poliţia a fost făcută efectiv de râs de doi angajaţi de post rural
Pro şi contra vaccinării femeilor însărcinate. Ce recomandă specialiştii ieşeni?
VIDEO - Prima concluzie a pompierilor în incendiul de la Castel: un fir neizolat
Bilanţ de pandemie la Teatrul Luceafărul: 8.000 de spectatori
Jaf la carmangerie: pensionară jefuită de cei de care i se făcuse milă
Transplant de rinichi la Iaşi: două premiere la o singură operaţie
Foloseste calculatorul RCA online pentru a gasi cea mai avantajoasa oferta (P)
Cuba intenţionează să producă 100 de milioane de doze din vaccinul său Covid în 2021
Transferul codurilor nucleare către Joe Biden s-a făcut, în premieră, în două etape
Mancheste City devine lider provizoriu în Premier League după victoria cu Aston Villa
Marius Bacria: Există cineva care doreşte ca Dinamo să dispară
Papa Francisc i-a transmis preşedintelui Joe Biden că se roagă ca Dumnezeu să îi ghideze eforturile
Preşedintele Joe Biden, ceremonie de semnare a documentelor în Capitoliu
Marius Şumudică, despre victoria lui Rize cu Gaziantep: I-am bătut din sufragerie
Cum se poate reduce poluarea din municipiul Iaşi? Câteva propuneri concrete!
Conturile de Twitter ale Casei Albe au fost transferate administraţiei Biden
Klaus Iohannis: Felicitări preşedintelui Joe Biden şi vicepreşedintei Kamala Harris
VIDEO Cel mai puturos șofer din România. Priviți cum a ieșit pe stradă după ce a nins
Răspunsul oficial cu privire la angajarea Luminiței Afloarei la Palatul Culturii
Județul Iași, în TOP 5 cazuri noi de COVID raportate în ultimele 24 de ore
Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, s-a vaccinat împotriva COVID
Codrin Liviu CUȚITARUTutoriat |
George ŢURCĂNAŞUDespre oraşele creative ale României (IV) |
Alin ANDRIEȘIntermedierea financiară şi băncile străine |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.