Temperaturile recente de 15° și evoluția infecțiilor virale. Prof.dr. Doina Azoicăi: „Precauție: peste 200 de virusuri fără vaccin ne pot afecta”

luni, 13 ianuarie 2025, 03:00
4 MIN
 Temperaturile recente de 15° și evoluția infecțiilor virale. Prof.dr. Doina Azoicăi: „Precauție: peste 200 de virusuri fără vaccin ne pot afecta”

Unul dintre cei mai reputați epidemiologi din țară, prof.dr. Doina Azoicăi, spune că temperaturile calde din ultima perioadă n-ar trebui să ne facă să ne relaxăm: virusurile circulă în continuare și riscurile de infectare sunt mari.

„Suntem în plin sezon epidemic de infecții acute respiratorii, până în luna aprilie-mai e considerat existent acest sezon, cu o frecvență mult mai mare a infecțiilor, indiferent de condițiile climatice care fluctuează uneori chiar de la o zi la alta. Cu atât mai mult trebuie să fim preocupați din cauza instabilității termice din ultimii ani”, a declarat prof.dr. Doina Azoicăi, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Infecțiile „funcționează” într-un fel similar

 Aceasta a explicat că toate infecțiile „funcționează” într-un fel similar, fie că vorbim despre virusul gripal, despre SARS-CoV-2 sau despre virusul care a stârnit îngrijorare în mod inutil în ultimele săptămâni – metapneumovirus – HMPV, despre care epidemiologul spune că „ne vizitează de câteva decenii”.

„Trebuie să respectăm regulile de aur: protecția nespecifică este importantă, care înseamnă evitarea spațiilor aglomerate, a contactelor cu persoanele care prezintă simptome de infecție acută respiratorie în colectivități. Trebuie să aplicăm cât mai serios măsura de aerisire periodică a încăperilor în decursul unei zile: nu o singură dată, ci de mai multe ori. Trebuie să purtăm masca, mai ales în încăperile unde sunt multe persoane și o parte au deja manifestări respiratorii. Iar cei care au simptome, trebuie să evite să participe la activități de grup, să poarte mască, să încerce să îi protejeze pe cei din jur”, a punctat prof.dr. Doina Azoicăi.

Specialistul a explicat că mijloacele de transport în comun dau doar un fals sentiment de protecție – de fapt, în acele aglomerări, se pot transmite la fel de ușor virusurile, chiar dacă există sentimentul că ar fi locuri deschise și aerisite.

 Nu e târziu să facem acum vaccinul antigripal

Nu este târziu să vă vaccinați antigripal dacă nu ați făcut-o deja, spune medicul. Aceasta este o falsă problemă – cum sezonul gripal e de așteptat să mai dureze câteva luni, iar imunitatea e obținută în circa două săptămâni, este încă un moment foarte bun pentru administrarea vaccinului.

„Subliniez îndemnul pentru vaccinare antigripală care a fost făcut încă din luna septembrie și recomandarea tuturor medicilor pentru ca populația să se vaccineze împotriva gripei rămâne valabil și astăzi. Să nu considere oamenii că e târziu, e bine și acum pentru că ne așteptăm la vârfuri ale acestui sezon de infecții acute respiratorii și în luna ianuarie spre final, și în februarie, chiar și în martie așa cum a fost și în sezoanele anterioare. Trebuie să dispară și ideea că mie nu mi se poate întâmpla, cât și zicala cu m-am vaccinat și am făcut gripă. În general, dacă vaccinul este făcut corect și la momentul oportun, lucrul acesta este puțin probabil. Iar dacă se întâmplă, că niciun vaccin nu protejează 100%, măcar forma de boală dezvoltată va fi mult diminuată”, a mai punctat prof.dr. Doina Azoicăi.

 Circulă 200 de virusuri, nu putem să ne vaccinăm împotriva tuturor

Medicul ne încurajează să vedem vaccinarea antigripală ca o datorie de protecție atât individuală, cât și de grup – a celor cu care venim în contact, pentru a nu fi bolnav și nu a transmite mai departe virusul. Dar vaccinarea în sine nu anulează necesitatea măsurilor de protecție, în contextul în care sunt 200 de tipuri de virusuri respiratorii ce pot circula în această perioadă.

Iar vaccinul antigripal este singurul care poate fi administrat în momentul de față, fiindcă vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 s-a lovit de blocaje, dar și de lipsa de interes din partea populației, în toată țara. O veste bună, spune expertul, este iminența apariției unui vaccin împotriva virusului respirator sincițial – care afectează în special copiii, fiind una dintre cele mai răspândite infecții virale dintr-un sezon.

„Acești agenți patogeni pot să afecteze starea de sănătate a oricărui individ. Ne vaccinăm pentru gripă, sigur, dar pentru SARS-CoV-2 nu avem posibilitatea la acest moment, pentru acest metapneumovirus nu există vaccin și nici pentru alte încă 200 de tipuri de virusuri respiratorii care pot să circule în această perioadă. Este foarte aproape să fie introdus vaccinul pentru virusul respirator sincițial, dar mi-aș dori din tot sufletul ca lumea să înțeleagă că pandemia de SARS-CoV-2 ne-a dat și o lecție, nu doar a trecut așa peste noi. Trebuie să fim mult mai conștienți că protecția noastră depinde în primul rând de noi și, desigur, într-o oarecare măsură și de moralitatea celor din jurul nostru”, a conchis expertul.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii