Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Tensiunile dintre NATO şi Rusia escaladează

GALERIE
rusia
  • rusia
- +

Incursiunile unor avioane ruseşti în spaţiul aeriar turc sunt fapte "foarte grave", a reacţionat, ieri, secretarul general al NATO, pe fondul dezacordurilor dintre cele două blocuri militare privind intervenţia în Siria.

Încălcările spaţiului aerian al Turciei de către Rusia, în weekend, "nu arată ca un accident", afirmă secretarul general al NATO Jens Stoltenberg ieri, înaintea unei reuniuni la Bruxelles. El a respins în această conferinţă de presă, afirmaţiile Moscovei, potrivit căreia incursiunile sale militare în spaţiul aerian al Alianţei Nord-Atlantice, în Turcia, nu ar fi fost intenţionate sau importante, subliniind că este vorba despre două incidente distincte şi că "încălcările nu au durat mult timp". Stoltenberg a insistat că incidentele au fost, dimpotrivă, "foarte grave". "Nu arată ca un accident şi am văzut două dintre ele în weekend", a declarat el.
Ambasadorii statelor membre NATO au participat luni la o reuniune specială şi au condamnat ceea ce au denunţat drept un "comportament iresponsabil" din partea Rusiei. Ei au îndemnat tootodată Moscova să înceteze aceste practici.

"O mare îngrijorare"

Un oficial guvernamental turc a confirmat ieri că ambasadorul rus Andrei Karlov a fost convocat la Ministerul turc de Externe luni după-amiaza, iar oficiali turci i-au prezentat un "protest puternic" faţă de a doua încălcare a spaţiului aerian, scrie AP, care precizează că oficialul a făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului, conform politicii Guvernului turc.


Rusia nu a furnizat "nicio explicaţie reală" pentru cele două încălcări, a subliniat - citat de BBC - Stoltenberg, care a denunţat cele două incidente ca "inacceptabile".
Rusia a anunţat că prima încălcare a durat "doar" câteva secunde şi că a avut loc din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Ea a anunţat că anchetează acuzaţiile cu privire la a doua încălcare.
Rusia a lansat miercuri o campanie aeriană în Siria. Moscova susţine că vizează gruparea Statul Islamic (SI) şi alţi islamişti, dar NATO şi ţări aliate şi-au exprimat îngrijorarea faţă de faptul că Rusia îşi concentrează atacurile asupra grupărilor care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad.


NATO are linii militare de comunicaţii deschise cu Rusia, a declarat ieri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, dar nu au fost folosite, a denunţat el. Stoltenberg a denunţat o "consolidare militară substanţială" a Rusiei în Siria - inclusiv trupe la sol şi capabilităţi navale. Mobilizarea Rusiei produce o "mare îngrijorare", a subliniat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, îndemnând Moscova să evite să escaladeze şi mai mult tensiunile cu NATO.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri