marti, 19.03.2024
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), organism al Uniunii Europene, a informat joi că 12 state membre au avertizat instituţia că au primit oferte false din partea unor intermediari pentru a cumpăra până la un miliard de doze de vaccinuri în valoare de 14 miliarde de euro, însă din fericire niciuna dintre aceste fraude nu s-a materializat, transmite EFE.
”Obiectivul escrocilor este de a convinge autorităţile publice să facă plăţi importante pentru a-şi asigura achiziţia, iar după aceea să dispară cu banii”, a relatat OLAF, care a amintit că stratageme similare s-au înregistrat şi anul trecut, la începutul pandemiei de coronavirus, cu materiale de protecţie sau măşti într-un moment în care exista o penurie.
Escrocii oferă ţărilor Uniunii Europene mari cantităţi din vaccinuri despre care susţin că ar proveni de la laboratoare al căror produs a fost deja aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului, aşa cum este cazul vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.
În general, este vorba despre companii ”care până de curând nu aveau activitate” sau făceau afaceri cu mărfuri complet diferite, care nu aveau legătură cu vaccinurile. În general, aceste companii îşi au sediul în ţări din afara Uniunii Europene, pentru ca trasabilitatea lor să fie mai greu de realizat, a semnalat OLAF.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Băieții născuți din mame obeze au șanse mari să devină și ei supraponderali
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |