Teodor Atanasiu, scos de sub urmărire penală în dosarul privind fraudele la referendum
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Teodor Atanasiu, scos de sub urmărire penală în dosarul privind fraudele la referendum

GALERIE
Teodor-Atanasiu
  • Teodor-Atanasiu
- +

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, alături de alţi patru reprezentanţi ai PNL, a fost scos de sub urmărire penală în dosarul privind presupuse fraude la referendum, a declarat un alt lider al liberalilor din Alba, Florin Roman.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, care este şi preşedinte al PNL Alba Iulia, a declarat că a primit de la DNA Cluj o comunicare prin care este anunţat că procurorii au decis neînceperea urmării penale în cazul său în dosarul privind infracţiuni la Legea referendumului, iar în acelaşi dosar liderul PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, care era învinuit, a fost scos de sub urmărire penală.

Roman a mai spus că alţi trei liberali - vicepreşedintele PNL, Marius Cristian Iliescu, vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Constantin Vasile, şi preşedintele PNL Bistriţa, Ioan Ţintean - au primit neînceperea urmăririi penale în urma anchetei procurorilor.

Florin Roman a adăugat că nu a ştiut că este cercetat în acest dosar şi nu a dat nicio declaraţie şi nici nu a fost solicitat pentru audieri, deşi cauza datează din 2012.

"Nu am ştiut că sunt cercetat, nu am fost chemat la audieri şi nu am dat nicio declaraţie în acest dosar. Am vorbit şi cu colegul de la Timiş şi este în aceeaşi situaţie”, a afirmat Roman.

La rândul său, senatorul Teodor Atanasiu a declarat că aştepta o astfel de decizie deoarece procurorii anticorupţie nu au avut probe încă de la începutul cercetărilor.

"Mă aşteptam la o astfel de decizie, fiindcă era o urmărire penală care nu trebuia să înceapă. De un an şi jumătate sunt cu aceleaşi date pe care le aveau şi la început, adică fără probe. E o decizie firească, având în vedere că nu au probe”, a spus Teodor Atanasiu.

Atanasiu a afirmat că se va consulta cu avocatul său pentru a stabili dacă va ataca în instanţă şi va cere daune pentru decizia procurorilor de a fi învinuit în acest dosar.

În august 2012, preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi Dumitru Samson, fiul fostului ministrul al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, au fost puşi sub învinuire, alături de alte patru persoane, pentru infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie, cei şase fiind urmăriţi penal, afirmau atunci surse judiciare.

"DNA Cluj a pus sub învinuire şase persoane şi a început împotriva lor urmărirea penală pentru săvârşirea unor infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie. Printre cele şase persoane se numără şi Teodor Atanasiu şi Dumitru Samson", spuneau sursele citate.

La vremea respectivă, Teodor Atanasiu declara, la ieşirea de la DNA Cluj, unde fusese audiat, că este cercetat ca învinuit într-un dosar pentru că ar fi folosit bani sau autocare ca să ducă lumea la vot şi "astfel ar fi influenţat nefast viitorul României şi căderea lui Traian Băsescu".

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Raport

Cătălin ONOFREI

Raport

Un secol de împliniri măreţe!

Filmuletul zilei

opinii

„Securiti”

Briscan ZARA

„Securiti”

Bogaţii sunt nişte oameni terifiaţi de lume, înspăimântaţi de accidente, de boli, de moarte, de imprevizibil, necunoscut. Lor nu trebuie să li se întâmple nimic atâta timp cât au banii necesari pentru a-şi construi protecţie şi a reduce la minimum posibilitatea ca un rău să li se întâmple. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, totul trebuie asigurat, prevăzut. Cu cât eşti mai bogat, cu atât riscul este eliminat, de orice fel ar fi el. La fel şi libertatea…

Recensământul General Agricol-runda 2020

Ciprian IFTIMOAEI

Recensământul General Agricol-runda 2020

Un diagnostic al agriculturii şi dezvoltării rurale în România.

Acolo unde America s-a născut

Mihai DORIN

Acolo unde America s-a născut

Un loc de neevitat în orice sejur american este Philadelphia. Istoria Lumii Noi începe cu Columb, însă istoria libertăţii americane începe în acest oraş providenţial. Aici s-a pus piatra de temelie a unei mari naţiuni, ce avea să înalţe idealul libertăţii la rangul de politică universală. Până la 4 iulie 1776, coloniile americane acceptaseră statutul de copii ascultători ai metropolei londoneze. 

pulspulspuls

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Apropo de haloimisul politic de Bahlui al negocierilor şi votării bugetului local de ieri, haideţi să vă povestim pe astăzi şi o micuţă picanterie de famiglie, dacă tot s-a înfierbântat lumea pe tema asta! 

Caricatura zilei

Viteză

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.