Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Teoria lui Einstein a rezistat unui test ce a vizat o stea care orbitează o gaură neagră

GALERIE
stea gaura neagra
  • stea gaura neagra
- +

Teoria relativităţii generale a lui Albert Einstein a rezistat celui mai dificil test de verificare efectuat până în prezent, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, citat de DPA şi Reuters.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), a anunţat că cercetarea lor este cel mai cuprinzător test al relativităţii generale în apropierea găurii negre supermasive din centrul galaxiei noastre.

"Einstein are dreptate, cel puţin până acum", a declarat specialista Andrea Ghez, profesor universitar de fizică şi astronomie la UCLA şi co-realizatoare a cercetării. Ghez a precizat, însă, că teoria lui Einstein, propusă de acesta în 1915, "prezintă cu certitudine o vulnerabilitate" deoarece nu poate explica în întregime gravitaţia în interiorul unei găuri negre. "La un moment dat, va trebui să mergem mai departe de teoria lui Einstein către o teorie a gravitaţiei mai cuprinzătoare, care explică ce este o gaură neagră'', a precizat Ghez într-un comunicat emis de universitate.

Echipa de astronomi condusă de Ghez a efectuat un studiu detaliat al unei stele care orbitează gaura neagră, cercetare pe care specialista a descris-o drept "astrofizică extremă". Echipa a notat că teoria lui Einstein descrie cu acurateţe comportamentul luminii care se luptă să scape gravitaţiei din jurul structurii masive. Analiza a implicat detectarea unui efect cunoscut sub numele de ''redshift'' gravitaţional al luminii emise de stea când se afla la cel mai apropiat punct de gaura neagră.

Efectul ''redshift'' se manifestă când lumina se întinde spre lungimi de undă mai mari în urma acţiunii câmpului gravitaţional din jurul găurii negre, ceea ce provoacă deplasarea liniilor spectrului spre roşu. ''Rezultatele sunt în concordanţă cu relativitatea generală şi favorizează în mod substanţial teoria asupra gravitaţiei newtoniene, care nu poate fi luată în considerare în cazul (efectului) 'redshift' observat'', au indicat cercetătorii. Oamenii de ştiinţă au studiat o stea numită S0-2, cu o masă de circa zece ori mai mare decât cea a Soarelui, care se deplasează pe orbită eliptică ce are o durată de 16 ani în jurul unei găuri negre supermasive, numită Sagittarius A, aflată în centrul Căii Lactee, la circa 26.000 de ani-lumină de Pământ.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri