Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Termen la Bârlad pentru primarul Chirica în dosarul Skoda: 21 noiembrie. Se va aplica sau nu prescrierea?

GALERIE
Chirica
  • Chirica
- +

Primarul Mihai Chirica şi-ar putea deschide şampania pusă la rece peste trei săptămâni. Judecătoria Bârlad a stabilit pe data de 21 noiembrie reînceperea procesului corespunzător dosarului „Skoda”. 

Procesul fusese suspendat la sfârşitul lunii septembrie, la solicitarea apărătorului lui Chirica, Daniel Atasiei, în aşteptarea unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la prescripţia răspunderii penale. După decizia de săptămâna trecută a acesteia, sentinţa Judecătoriei Bârlad va fi, cel mai probabil, o simplă formalitate.

În dosarul “Skoda”, primarul Chirica, fostul primar Gheorghe Nichita, fostul directorul tehnic al Primăriei, Dumitru Tomorug, fosta şefă a serviciului juridic din Palatul Roznovanu, Doina Florescu, actualmente consilier personal al primarului, şi Costică Chişcă, fost şef al serviciului administrativ al municipalităţii, sunt judecaţi sub acuzaţia de abuz în serviciu. Cei cinci sunt acuzaţi că ar fi dispus în 2013 achiziţionarea de către Primărie a patru autoturisme Skoda deşi, la acea dată, restricţiile bugetare interziceau primăriilor astfel de contracte, cauzând un prejudiciu de o jumătate de milion de lei. Prejudiciul calculat de procurori nu a fost asumat de municipalitate, care nu s-a constituit parte civilă în proces.

Dosarul a fost trimis în instanţă la începutul anului trecut, fără ca de atunci dezbaterile să fi avansat. Apărătorii celor cinci acuzaţi au adoptat o strategie de tergiversare, la numeroase termene de judecată dispunându-se amânarea dosarului. În aprilie, la solicitarea lui Atasiei, dosarul a fost strămutat la Bârlad, unde seria amânărilor a continuat. La mijlocul lui septembrie, Atasiei a cerut constatarea prescrierii faptelor. În cazul abuzului în serviciu, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, iar faptele de care este acuzat Chirica s-au petrecut la începutul lui 2014.

Decizia de săptămâna trecută a ÎCCJ a stabilit practic că în perioada 2018-2022 legislaţia penală nu a prevăzut posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei. Prin urmare, conform principiului constituţional al legii penale mai favorabile, în cazul speţelor derulate în acest interval se aplică doar termenul general al prescripţiei. Justiţia a avut astfel la dispoziţie 8 ani pentru a se pronunţa în privinţa faptelor lui Chirica. Cum decizia ÎCCJ a fost emisă tocmai pentru a asigura o interpretare unitară a prevederilor legate de prescripţie, singura posibilitate ca Judecătoria Bârlad să respingă solicitarea lui Atasiei ar fi de a se descoperi o faptă comisă de Chirica după noiembrie 2014. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri