Termic, hibrid, electric (1)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 25.11.2020

Termic, hibrid, electric (1)

GALERIE
Neculai Seghedin
  • Neculai Seghedin
- +

Tehnologia nu iartă, iar progresele tehnico-ştiinţifice fac astfel încât să se aplice teoria distrugerii creatoare a lui Joseph Alois Schumpeter, conform căreia sistemele tehnice utilizate anterior cad în uitare. 

Din cele aproape 7 milioane de autoturisme (mai exact 6.902.984) care erau înmatriculate în România la 31 decembrie 2019, 99,4% erau acţionate de motoare termice care funcţionează pe bază de benzină sau motorină. Cele cu acţionare electrică (29.244) reprezintau 0,4%. Restul erau cele acţionate cu gaz petrolier lichefiat (10.436), gaz natural (2.151) sau alte surse (7). S-ar zice că numărul maşinilor clasice este covârşitor, aşa că am putea considera parcul de autoturisme din România departe de vreun scurt-circuit electric. Lucrurile nu stau chiar aşa. Evoluţia achiziţiilor de autoturisme electrice este spectaculoasă. În 2010 erau înmatriculate 812 de maşini electrice, în 2017 - 9.947, în 2018 - 16.539, iar în 2019 - 29.244. Asistăm, sub ochii noştri, la una dintre cele mai mari schimbări tehnologice din istorie. Progresele făcute în primul rând în tehnologia acumulatoarelor electrice, autonomia din ce în ce mai ridicată a noilor maşini, politica statelor de încurajare a cumpărării autoturismelor electrice - încă scumpe - precum şi dorinţa tuturor de a trăi pe o planetă curată, toate acestea au determinat o reorientare din ce în ce mai importantă a producătorilor şi cumpărătorilor către vehiculele mai puţin poluante. Astfel, lumea este preocupată tot mai mult de maşini cu propulsie hibridă sau integral electrică, taxiuri zburătoare sau maşini fără şofer. Această ultimă realizare este, de fapt, o prezenţă constantă în trafic, avându-se în vedere faptul că există multe maşini conduse de nişte fiinţe umane care îşi spun şoferi, care habar nu au să conducă, dar conduc. Aşa cum se mai întâmplă în viaţă...

Tehnologia nu iartă, iar progresele tehnico-ştiinţifice fac astfel încât să se aplice teoria distrugerii creatoare a lui Joseph Alois Schumpeter, conform căreia sistemele tehnice utilizate anterior cad în uitare. Primul album înregistrat pe CD a fost The visitors, al celor de la ABBA, în 1981, iar primul CD comercializat în Statele Unite, în 1984, avea imprimat albumul Born in the USA al lui Bruce Springsteen. După 10 ani aproape că dispăruseră discurile din vinil! Ce se va întâmpla cu maşinile care funcţionează pe bază de combustibili fosili? Vor dispărea tot atât de repede? Cu siguranţă că nu! Implicaţiile economice, industriale, sociale, umane, emoţionale sunt cu mult mai mari decât în cazul mijloacelor de înregistrare a sunetelor. Încă vor fi dispute între adepţii motoarelor „pe benzină” şi a celor „pe motorină”, încă se vor face studii de piaţă asupra comportamentului clienţilor, încă se va studia cum reacţionează bărbaţii şi femeile atunci când trebuie să cumpere o maşină clasică etc.

Din cele 6.861.146 autoturisme cu motoare termice pe benzină/ motorină înmatriculate la 31 decembrie 2019, 53% erau maşini pe benzină, iar 47% erau pe motorină (Diesel). Alegerea între cele două se face în funcţie de mai multe criterii. În esenţă, motoarele Diesel au ca principal atu consumul redus, iar motoarele pe benzină au ca principal avantaj preţul mai scăzut. De aici rezultă că un motor pe motorină este rentabil dacă înghite multe mii de kilometri pe an. Bineînţeles, mai intervin în aprecieri cheltuielile cu întreţinerea, fiabilitatea etc. Oricum, alegerea unei maşini nu este o treabă simplă, dacă mai punem la socoteală şi o grămadă de funcţii şi accesorii care ne fascinează la început, dar de care uităm după un timp, aşa cum este siguranţa, care bine este să existe şi să nu ajungem niciodată să ne convingem de eficienţa acesteia!

S-a spus că maşina este o extindere a propriei noastre personalităţi, tot aşa cum stilul de conducere este o expresie a modului nostru de relaţionare cu ceilalţi. Există unele convingeri conform cărora bărbaţii preferă maşinile Diesel, puternice, masculine, iar femeile preferă maşinile roşii. Studiile au arătat că femeile sunt foarte practice (ca întotdeauna) şi preferă maşini mici, cu un consum redus, fiind interesate de uşurinţa şi de preţul întreţinerii. Bineînţeles, şi culoarea are un oarece rol în toată chestia asta!

S-au făcut cercetări care au în vedere pareidolia, adică acel fenomen psihologic definit ca o iluzie în baza căreia vedem chipuri sau alte imagini familiare în forma norilor, în scorburi de copac, în urme de tencuială, în aluatul întins de bunica etc. Doi psihologi de la Universitatea din Viena, Stefan Stiegar şi Martin Voracek, au încercat să demonstreze că oamenii îşi aleg maşinile care le seamănă la faţă, avându-se în vedere aspectul antropomorfic al autoturismelor (farurile ca nişte ochi, masca radiatorului ca un nas etc.). Astfel, ei publică în 2014, în Swiss Journal of Psychology, un articol intitulat Not only dogs resemble their owners, cars do, too (Nu numai câinii seamănă cu proprietarii lor, ci şi maşinile). Au asociat imaginii din faţă a unui autoturism un număr de şase chipuri, printre care era strecurat şi cel al proprietarului. Voluntarii participanţi la test au identificat, în mare măsură, pe posesorul maşinii în cauză. Au repetat testul cu imagini din lateral şi din spate ale maşinii, dar rezultatele nu au mai fost concludente. Oricum, mă aştept ca în viitor să ne trezim cu interpelări precum „Oh! Dar ce faţă de BMW ai azi!!!

În legătură cu posesia maşinilor de către bărbaţi şi femei, viaţa le aranjează pe toate la locul lor. Ştiu un cuplu în care ea are maşină neagră cu motor Diesel, iar el are maşină pe benzină, de culoare, evident, roşie. Nu dau nume...

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Condiţia sincerităţii

Lucian DÎRDALA

Condiţia sincerităţii

Problema este că noi avem alegeri acum, iar campania electorală ar trebui să fie intervalul în care să-i întrebăm pe politicieni cum vor proceda mai încolo. Dacă vrem să ameliorăm funcţionarea sistemului nostru politic, sinceritatea este una dintre condiţiile fundamentale.

Filmuletul zilei

opinii

Memoria Moldovei reloaded (II)

Florin CÎNTIC

Memoria Moldovei reloaded (II)

Dincolo de festivism şi artificii, se cuvine să vedem victoria de la Chişinău a Maiei Sandu printr-o lentilă de Realpolitik, dacă vrem să ne folosească la ceva. Iar arhivele oferă nu numai argumente identitare şi istorice, dar şi sugestii de bună guvernare.

De ce mă ocup cu literatura?

Radu PĂRPĂUȚĂ

De ce mă ocup cu literatura?

Într-un articol pe care l-am publicat cu ani în urmă în „Ziarul de Iaşi” scriam despre profesiunea mea de credinţă ca scriitor. În articolul „Scrisul” vorbeam despre faptul că scrierea literaturii îţi mănâncă toată viaţa. Scrisul şi gândul la scris îţi ocupă tot timpul, te devorează, nu te lasă ziua, îţi omoară nopţile, te chinuie în tren, în taxi, în parc şi vai! la serviciu, peste tot, clipă de clipă, zi de zi. 

Ca-n vis...

Nicolae TURTUREANU

Ca-n vis...

Ieri, o zi în care „m-am simţit”, adică n-am fost aşa nesimţit, ca-n altele. Dar proiectele matinale s-au zburătăcit. Mai întâi, am cedat insistenţelor (de câteva zile) ale „ăstora”, de-a-mi instala un nou program pe computer. La naiba, acum toate-s puse altfel, iar eu umblu ca un elefănţel printre porţelanuri... Şi nu pricep mai nimic. 

pulspulspuls

Unde dai şi unde crapă, după un of exprimat la ceas de seară

Unde dai şi unde crapă, după un of exprimat la ceas de seară

Una scurtă pe azi tot din zona Ţaigherimii, stimaţi participanţi la trafic, dacă tot i-am avut în vizor în ultimele zile pe aceşti băieţi isteţi. 

Caricatura zilei

AFTER ILL

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.