Thailanda: S-au oficiat primele căsătorii între persoane de acelaşi sex după aprobarea legii

joi, 23 ianuarie 2025, 15:30
2 MIN
 Thailanda: S-au oficiat primele căsătorii între persoane de acelaşi sex după aprobarea legii

Un prim cuplu gay s-a căsătorit joi în Thailanda, la intrarea în vigoare a legii care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, un pionierat în Asia de Sud-Est şi a treia ţară în Asia, după Taiwan şi Nepal, relatează AFP.

Sute de cupluri de acelaşi sex urmau să încheie joi uniuni în regat, la birouri care s-au deschis dimineaţa.

Actorii Apiwat ”Porsch” Apiwatsayree, în vârstă de 49 de ani şi Sappanyoo ”Arm” Panatkool, în vârstă de 38 de ani, şi-au obţinut în capitală certificatul de căsătorie, cu ornamente roz, la câteva minute după deschiderea procedurii.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

În acelaşi moment, două femei, Sumalee Sudsaynet, în vârstă de 64 de ani, şi Thanaphon Chokhongsung, în vârstă de 59 de ani, au fost primele care s-au căsătorit în alt arondisment al Bangkokului, Bang Rak, cu un nume de bun augur, ”rak”, care înseamnă ”dragoste” în thailandeză.

”Suntem atât de fericite. Aşteptăm această zi de zece ani”, a declarat Thanaphon.

ACELEAŞI DREPTURI DE MOŞTERNIRE, PROPRIETATE ŞI ADOPŢIE

Procedura, pur administrativă, durează câteva minute, însă pentru comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) reprezintă încununarea unei lupte de ani de zile în favoarea egalităţii.

Thailanda este prima ţară din Asia de Sud-Est care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex şi a tria din Asia, după Taiwan şi Nepal.

Noua lege, promulgată de către regele Maha Vajiralongkorn în septembrie, nu mai are referiri la genuri şi le conferă cuplurilor de acelaşi sex aceleaşi drepturi în privinţa moşternirii, proprietăţii sau adopţiei ca celor heterosexuale.

Mariajul gay se bucură de un consens rar în Thailanda, într-un context de polarizare tot mai mare între blocul conservator, favorabil regelui şi armatei, şi opoziţia progresistă susţinută de către generaţiile tinere.

Regatul budist beneficiază de mult timp de o reputaţie a toleranţei faţă de minorităţile sexuale şi faţă de gen, care atrage turişti din ţări vecine conservatoare.

Homosexualitatea este ilegală în jumătate dintre ţările din Asia şi este pedepsită cu ani de închisoare în Myanmar sau Malysia, care se învecinează cu Thailanda, arăta în 2020 un raport al Asociaţiei Internaţionale a Persoanelor lesbiene, Gay, Bisexuale, Transsexuale şi Intersexuale (ILGA).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii