Elena Ceuşescu era prezentată de către propaganda comunistă de stat, în timpul regimului soţului său, drept o cercetătoare în chimie de renume mondial, în pofida faptului că nu avea nicio calificare credibilă. Potrivit cercetătorilor din spatele acestei iniţiative, opera Elenei Ceuşescu este citată şi accesată în continuare, în pofida faptului că aceasta era abia alfabetizată în ştiinţe şi era incapabilă să recunoască formule chimice predate studenţilor la chimie în primul an de studii.

Ei cer, de asemenea, ca titlurile, premiile şi doctoratele onorifice acordate Elenei Ceuşescu să fie revocate, iar instituţiile care au onorat-o, inclusiv Royal Society of Chemistry şi Polytechnic of Central London (în prezent Universitatea din Westminster) să-i retragă recunoaşterea pe care i-au acordat-o şi să recunoască falsitatea carierei sale ştiinţifice. Doctoratul Elenei Ceauşescu nu a fost retras în România, în pofida faptului că se ştie că nu ea a scris lucrarea.

Chris Isloi, un cercetător în neuroştinţă şi psihologie din Londra, şi Andrei Dumbravă, un doctor şi lector superior la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, conduc acest efort de corectare a istoriei ştiinţei. Însă Isloi declară că acest lucru este dificil, deoarece ”nicio editură ştiinţifică nu şi-a scris ghidurile de publicare cu gândul că un autor ar putea fi soţia analfabetă a unui dctator comunist”.

Ceuşeştii au fost executaţi în ziua de Crăciun, în 1989, după ce încercarea României de a răsturna paşnic regimul, la fel ca în celalte ţări din Europa de Est, a devenit o baie de sânge, care le-a permis până la urmă comuniştilor să păstreze puterea sub masca democraţiei, comentează The Guardian. Pretenţia Elenei Ceauşescu la un statut ştiinţific a fost alimentată de dorinţa sa de prestigiu şi poziţia ciudată a României de cea mai răsfăţată ţară comunistă de către Occident, în pofida brutalităţii zdrobitoare a regimului.

Nicolae Ceuşescu a ajuns la putere în 1965 şi a fost lăudat în Occident după ce s-a opus invaziei societice a Cehoslovaciei, trei ani mai târziu. În 1969, Richard Nixon a efectuat o vizită la Bucureşti, devenind primul preşedinte american care a pus piciorul într-o ţară comunistă. Ceauşescu a fost invitat la Casa Albă în 1970 şi 1978, iar în acelaşi an a fost primul lider comunist care a efectuat o vizită la Londra.

Margaret Thatcher, o chimistă calificată, a vizitat Bucureştiul în 1975, ca şefă a opoziţiei, şi a fost prmită de Ceuşeşti, cu care s-a întâlnit din nou în 1978, cu un an înainte să obţină o victorie în alegeri.

Acasă însă, Ceauşescu a dat cu economia românească de pământ, a înregistrat un bilanţ cutremurător al drepturilor omului, a tăiat fondurile alocate ştiinţei şi medicinei şi şi-a construit un cult neruşinat al personalităţii. ”Erau vremuri grele”, declară Dumbravă. ”Este complicat să le spui întreaga poveste celor care n-au trăit nicidată vreun fel de totalitarism”.

”Era o lume în care ţi se dicta totul”, spune el. ”Eforturile Ceauşeştilor de a plăti datoria externă însemnau că vor să evite orice importuri în valută. Totul, de la portocale la banae, a dispărut. Iar totul era sub control strict. Nu puteai să sacrifici o vacă la tine în sat. Era ilegal. Puteai face puşcăre dacă erai prins cu nişte carne”, spune el.

Isloi crede că dorinţa Ceuşeştilor de recunoaştere şi legitimitate internaţională este motivul din cauza cărora referinţele ştiinţifice ale Elenei Ceauşescu au mers atât de departe, dar că legătura ei cu cercetarea în chimie a început cu mult înainte ca Nicolae Ceauşescu să ajungă la putere. Biografa acesteia Lavinia Betea, o profesoară şi o istorică la Universitatea din Arad, consideră că deţinerea titlului de om de ştiinţă a legitimat ”ascensiunea ca lider al elitei intelectuale” a lui Ceauşescu.

”Ceauşeştii n-au avut niciodată nevoie de bani după ce Nicolae Ceauşescu a fost numit secretar general al Partidului Comunist în 1965”, declară ea.

”Toate cheltuielile lor cu hrana, hainele şi distracţia au fost asigurate. Însă constituţiile ţărilor comuniste prevăd că cetăţenii au atât dreptul cât şi oblgaţia să muncească. Ca soţie a celui mai puternic politician din ţară, Elena Ceauşescu voia să prezinte ca un model, demnă să se afle alături de «marele conducător politic», soţul său. Ea nu voia să audă de vreo slujbă. Cum comunismul prezenta ştiinţa drept o forţă a producţiei industriale şi faptul că a fost apreciată ca intelectuală când era mai tânără, o slujbă de om de ştiinţă se potrivea mai bune cu a fi prima tovărăşă a ţării”, declară ea.

Elena Ceauşescu s-a născut într-o familie de ţărani şi comercianţi, în 1916, potrivit biografiei sale de la Arhivele Naţionale. Ea a urmat cursuri de noapte la Institutul Politehnic din Bucureşti timp de şapte ani, din 1950, iar după absolvire a lucrat la Institutl Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Chimie şi Petrochimie (ICECHIM), la departamentul de elastomeri, un tip de polimeri.

Potrivit lui Dumbravă, acesta este motivul pentru care s-a ”specializat” în cercetarea polimerilor în publicaţii academice. ”A fost doar o întâmplare”, declară el. ”Înainte să obţină «doctoratul» şi înainte de «diploma» de licenţă în chimie, a fost o muncitoare necalificată la institut, sub supervizarea persoanei care a muncit cel mai mult la doctoratul ei”.

Impactul familiei Ceauşescu asupra ştiinţei în România continuă să existe, potrivit lui Isloi. ”În mediul academic din România, plagiatul este la fel de răspândit ca nepotismul”, denunţă el. ”Pseudoştiinţa este omniprezentă (în mare parte) din cauza influenţei nefaste şi disproporţionate a Elenei Ceauşescu în anii '70 şi '80”.

Betea consideră că Elena Ceauşescu este percepută mai puţin aspru decât atunci când se afla în viaţă, că există o anumită vină colectivă cu privire la judecarea şi execuţia pripită a acesteia şi că frauda pe care a comis-o are un impact de lungă durată asupra politicii şi ştiinţei.

Ministrul român al Inovaţiei a demisionat luna aceasta, în urma unei investigaţii care a relevat nereguli în CV-ul său şi dovezi cu privire la plagierea unei lucrări academice.

”Să te înscrii ca student la o universitate privată, să plăteşti pentru a obţine cărţi şi articole publcate pentru a avansa în cariera academică este asociat de obicei cu modelul Elenei Ceauşescu”, declară ea. ”La fel stau lucrurile cu obiectivul politicienilor de a deţine titluri academice sau doctorate, considerat o consecinţă a obsesiei Ceauşeştilor de a încarna personalităţi politice şi ştiinţifice”, consideră ea.