Tichete de vacanţă la un mare spital: se strâng semnături pentru un proces în instanţă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 17.09.2021

Tichete de vacanţă la un mare spital: se strâng semnături pentru un proces în instanţă

GALERIE
tichete de vacanta
  • tichete de vacanta
- +

Doar jumătate dintre angajaţi au primit aceste drepturi până în ultima zi din an u ce spune managerul despre restul angajaţilor?

 

Deşi, în toamna anului trecut, reprezentanţii Spitalului de Copii „Sf. Maria“ promiteau că, până la finalul lui 2019, angajaţii îşi vor primi voucherele de vacanţă, doar o parte dintre aceştia şi-au primit drepturile. Atunci a existat promisiunea din partea actualei conduceri că acestea vor fi acordate în mai multe tranşe până la finalul anului, după ce nici în anul 2018 nu a existat bugetul necesar pentru acest lucru. Reprezentanţii „Sanitas“ susţin că, la nivelul oraşului Iaşi, Spitalul de Copii este în momentul de faţă singura unitate medicală care nu a reuşit să dea angajaţilor tichetele de vacanţă până la finalul anului, probleme existând în judeţ la Spitalul din Hârlău, dar şi la cel din Paşcani. Managerul spitalului, ec. Corneliu Mihai, spune că, dacă ar fi dat tichete tuturor angajaţilor, ar fi fost afectată activitatea spitalului, neavând bugetul necesar.

„Valoarea lor totală era foarte mare, şi noi am reuşit să dăm aproximativ jumătate. Chiar şi în lege spune că se vor da «în limita bugetului disponibil». Nu am putut să pun în pericol activitatea spitalului, să iau de la medicamente şi să dau vouchere. E într-adevăr un drept al angajaţilor, anul acesta vom avea grijă să primească toate drepturile, eu am venit din luna iulie ca manager, dacă dădeau şi cei de dinainte jumătatea lor, ar fi fost achitate acum în totalitate“, a precizat ec. Corneliu Mihai, managerul Spitalului de Copii. Reprezentanţii „Sanitas“ susţin că singura variantă care le rămâne angajaţilor este să acţioneze în instanţă pentru a-şi putea primi drepturile.

Acesta nu ar fi primul proces, având în vedere că nici în anul 2018 nu au primit tichetele, şi au acţionat în instanţă, nefiind încă soluţionată speţa. „Iniţial, anul trecut au început să se dea mai întâi pentru nişte salariaţi care aveau salariile cele mai mici, ca de exemplu personal auxiliar şi TESA, astfel încât, când s-a ajuns la asistenţii medicali, aceştia au primit doar 450 de lei din 1.450, iar medicii nu au primit deloc. Mai mult, nu au fost tichete, ci s-au dat efectiv bani. Acum nu avem altă variantă decât să recuperăm banii în instanţă, pentru că şi legea spune că tichetele se dau până la finalul lunii decembrie a anului. Deci chiar dacă să spunem că acum ar avea banii necesari, tot nu ar putea să fie date. Am făcut demersuri la ANAF, la Ministerul de Finanţe, să vedem dacă cei 450 de lei pot fi consideraţi un avans şi diferenţele să se dea anul acesta, însă răspunsul a fost categoric «nu»“, a precizat Iulian Cozianu, preşedintele „Sanitas“ Iaşi.

Acesta a mai precizat că la începutul lunii ianuarie a fost la spital o întâlnire la care a participat inclusiv managerul unităţii şi care a avut ca subiect principal modalitatea de acordare a tichetelor. Pentru că nu a fost găsită o variantă viabilă pentru rezolvarea problemei, momentan se strâng semnături pentru a da unitatea medicală în judecată. Voucherele de vacanţă sunt acordate pe baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă. Conform ordonanţei, spitalele de stat trebuie să acorde fiecărui salariat vouchere în valoare de 1.450 de lei. La jumătatea anului trecut, angajaţii de la Spitalul de Copii, dar şi cei de la Pneumoftiziologie au protestat cerân­du-şi drepturile.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Restauraţia fără rest

Pavel LUCESCU

Restauraţia fără rest

Uitându-te la ce se întâmplă zilele astea în politica românească începi să-ţi dai seama că acum un an am luat de fapt o mare ţeapă şi că premierul pe care şi l-a dorit şi l-a impus Iohannis, Florin Cîţu, nu e decât versiunea sintetică şi coafată a grindenilor, tudoşilor şi dăncilelor lui Dragnea pentru fraierii de „dreapta”.

Filmuletul zilei

opinii

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Ioan Alexandru TOFAN

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Schimbările, câte sunt, par a fi făcute de un copil râzgăiat care, supărat pe ursuleţul lui, vrea să îl transforme în maşinuţă. Sunt mutate băncile, ca să fie în cerc şi nu în rând. Se dă cu var. Sunt înlocuite tablele. Iar se dă cu var. Power-point-ul este încurajat să devină un limbaj universal, aruncându-se în inactualitate însuşi fundamentul culturii noastre europene, care este cuvântul. Power-point-ul se proiectează pe un var strălucitor. Se schimbă ordinea rubricilor în diverse tabele. Concluziv, se mai dă o dată cu var.  

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

George PLEȘU

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

Fără nici o îndoială, muzica pe care o ascultăm şi împărtăşim cu alţii este parte a individualităţii nostre, a identităţii personale, sociale şi culturale, inclusiv prin dorinţa de a ne integra, de a corespunde sau a ne diferenţia de majoritate. Departe de a fi doar distracţie sau o experienţă pur estetică, muzica este un limbaj în sine, care se dezvoltă continuu, odată cu omenirea.

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Grigore ILISEI

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Viaţa Ecaterinei Ilisei, născută Şerbu, şi purtând din 1960 până la căsătoria din 22 noiembrie 1965 numele de Moldovan, cel a bunicilor materni, care o înfiaseră spre a o scăpa de anatema „originii nesănătoase”, stigmat al regimului comunist, a fost hărăzită de Dumnezeu să-şi rânduiască viaţa sub semnul frumuseţii. Fusese plămădită să fie chip al splendorii umane. 

pulspulspuls

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Una scurtă pe azi despre subiectul ultimelor zile din politichia locală: cel despre demisia anunţată dar nescrisă a conţilierului userist Iulică Răzgândică.

Caricatura zilei

Tramvaiul nou și-a început treaba

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.