Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Timiş: Interpreţii de operă ajută la recuperarea respiratorie a celor care au avut COVID-19

GALERIE
opera covid
  • opera covid
- +

Interpreţii de operă sunt alături de pacienţii care au avut COVID-19, pentru recuperarea respiratorie, prin exerciţii de reantrenare a respiraţiei, specifice tehnicii de canto, în cadrul programului "Respirăm împreună", lansat de şeful Secţiei de Boli Infecţioase al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Timişoara, Virgil Musta.

Aceste exerciţii nu înlocuiesc programele şi tratamentele de recuperare specializate.

Proiectul se va desfăşura exclusiv online, în perioada 3 - 18 aprilie 2021, iar lansarea va avea loc în 2 aprilie, ora 20.00, pe platforma Zoom. Înscrierile se pot face la adresa de mail respiram.impreuna@gmail.com.

Mentorii nu sunt terapeuţi, ci interpreţi şi profesori de canto români răspândiţi în întreaga Europa: Leontina Văduva (Paris/ Lausanne), dr. Ruxandra Donose (Viena), prof. univ. dr. Marius Vlad Budoiu (Cluj-Napoca), Cellia Costea (Atena), dr. Aura Twarowska şi dr. Daniel Zah (Timişoara), drd. Teodora Gheorghiu (Lausanne), Laura Tătulescu (Munchen), conf. univ. dr. Mariana Colpoş, dr. Veronica Anuşca, Silvia Micu, dr. Cleopatra David, Valentin Vasiliu (Bucureşti).

"Este o frumoasă iniţiativă, nu doar utilă, ci şi binevenită. Foarte mulţi pacienţi care au suferit de COVID-19 rămân cu sechele pulmonare şi necesită recuperare. Metoda poate face parte dintr-un program complex de recuperare şi este binevenită mai ales persoanelor care nu au acces la aceste programe de recuperare", afirmă dr. Virgil Musta, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Exerciţiile de respiraţie sunt baza tehnicii cântului de operă şi fac parte din practica zilnică de întreţinere vocală a cântăreţilor de operă. Urmând exemplul artiştilor de la English National Opera, "Respirăm împreună" a reunit un grup de solişti şi profesori de canto români, care îşi vor pune la dispoziţia celor interesaţi experienţa şi cunoştinţele tehnice legate de respiraţie şi de controlul anxietăţii asociate.

Unii dintre mentorii programului au trecut ei înşişi prin experienţa COVID şi le vor împărtăşi participanţilor modul în care au gestionat problema respiratorie şi cum şi-au redobândit întreaga capacitate pulmonară. Vor fi prezentate atât activităţi special concepute pentru a îmbunătăţi controlul respiraţiei, instrumente pentru autocontrolul respiraţiei şi al anxietăţii, cât şi exerciţii din practica zilnică a cântăreţilor.

Programul este oferit gratuit şi nu necesită experienţă sau interes pentru canto.

"Respirăm împreună" va cuprinde exemple de exerciţii uşoare de respiraţie, recitarea unor versuri, abordarea unor fraze melodice simple, dialoguri cu cântăreţi de operă care s-au recuperat complet după COVID-19, întâlniri cu medici, profesori, terapeuţi, psihologi etc.

Cu toate că programul este gândit ca un sprijin în recuperarea respiratorie a celor afectaţi de COVID, participarea este deschisă tuturor celor preocupaţi de întreţinerea şi îmbunătăţirea funcţiei respiratorii, în această perioadă cu risc maxim de îmbolnăvire.

Programul nu înlocuieşte terapiile de recuperare respiratorie specializate, nici controlul medical şi nu reprezintă un serviciu medical. Participarea în acest program este auxiliară, în timp ce pacienţii rămân în strânsă legătură şi sub controlul medicului curant.

"Respirăm împreună" se desfăşoară în parteneriat cu Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis, City Doctors Timişoara şi Asociaţia "Dr. Victor Babeş" Timişoara a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie cu acelaşi nume.

Proiectul se subscrie motto-ului "Împreună vom reuşi", lansat de dr. Virgil Musta şi echipa sa în lupta cu COVID-19 şi cu consecinţele bolii. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri