Caută 
1 MIN
La începutul lunii decembrie, Timişoara se pregăteşte să închidă seria de evenimente dedicate anului de Capitală Europeană a Culturii. Cum în luna mai am fost pentru 72 de ore într-un city break cultural pentru a vedea, în primul rând, deschiderea bienalei Art Encounters şi expoziţia dedicată lui Victor Brauner, la mijlocul lui octombrie am petrecut aproape 5 zile pentru a explora oferta de evenimente.
Ţin minte că în mai am fost uşor copleşit de numărul de alternative din care puteam alege, iar deciziile au implicat uneori renunţarea la evenimente pe care n-am mai avut şansa să le revăd. Cum de data aceasta am stat puţin mai mult, am sperat la un program mai lejer, ca de final de an. N-a fost să fie aşa. Cel mai aşteptat moment al vizitei mele a fost, fără discuţie, turul ghidat al expoziţiei Brâncuşi, cea mai importantă din ultimii 50 de ani din România dedicată precursorului sculpturii moderne, care însă merită un material elaborat, separat. Trec în revistă mai jos, pe scurt, ce am reuşit să bifez în rest.
Deşi vizitasem anterior de două ori marea expoziţie de sculptură de la Cazarma U, n-am putut rezista tentaţiei unui tur ghidat de Sorina Jecza, preşedinta Fundaţiei Triade şi inima iniţiativei. Ştiam deja de data trecută că fosta Cazarmă Viena e o clădire din 1752 aflată într-o stare deplorabilă, fără geamuri şi uşi. Am aflat acum că accesibilizarea spaţiului pentru a găzdui lucrări de artă s-a făcut prin instalarea a zeci de kilometri de cabluri electrice (pentru proiectoarele folosite pentru iluminarea sculpturilor), dar şi cu aportul a câtorva zeci de deţinuţi, care au curăţat, într-un efort considerabil, încăperile şi podeaua care păstrează piatra originală.
Merită menţionată din nou generozitatea proprietarei clădirii care a fost de acord să o pună la dispoziţie gratuit pe parcursul acestui an atât de important pentru Timişoara, dar şi contribuţia unor sponsori privaţi (banii de la autorităţile locale au venit mai târziu, ca o completare a investiţiilor deja angajate). Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai importantă expoziţie pentru formarea unor noi audienţe locale pentru forme contemporane de sculptură, iar diversificarea prin aducerea temporară a unor proiecte punctuale nu a făcut decât să reîmprospăteze conţinutul şi să ofere noi motive de revizitare.
Seara am plecat spre Teatrul Basca, unde avea loc un lecture performance de Mariana Gavriciuc, intitulat „A kiss is an act of trust”. Lecture performance sau performance lecture a apărut în arta conceptuală din anii ‘60 şi este un subgen al performance-ului, undeva la graniţa dintre artă şi o zonă academică. De-a lungul unei ore, performera şi coregrafa (care nu e actriţă, ceea ce s-a văzut la trecerile dintre părţile spectacolului) din Republica Moldova a vorbit despre ce înseamnă sărutul pentru ea, dar şi pentru alte 50 de persoane pe care le-a chestionat, despre teorii, cât şi experienţe personale despre originea şi sensul sărutului. Printre altele, am aflat că recordul pentru cel mai lung sărut este de 58 de ore şi 35 de minute, înregistrat de un cuplu din Thailanda acum mai bine de 10 ani, dar şi că mulţi concurenţi îşi pierd cunoştinţa în timpul probei în care sunt obligaţi să menţină permanent contactul la nivelul buzelor. La final, am făcut un scurt exerciţiu de meditaţie în grup şi fiecare dintre noi a plecat cu gândul la un sărut care a însemnat ceva, dar şi cu câte unul dintre zecile de fluturi de hârtie confecţionaţi manual de performeră.
A doua zi am mers să văd MV sci-art, un centru de artă contemporană şi ştiinţă inaugurat anul trecut în urma unui parteneriat între META Spaţiu şi Universitatea Politehnica din Timişoara, cu scopul de a genera colaborări transdisciplinare, dialog şi proiecte intersecţionale între diverse arii de expertiză şi interes. Spaţiul din interiorul campusului universităţii nu este foarte mare, însă găzduieşte diverse proiecte precum Porous Matter, un tip de interacţiune susţinută între artă, ştiinţă şi tehnologie. Patru artişti (câte doi din Norvegia, respectiv România, dintre care m-am bucurat să revăd o instalaţie a Floriamei Cândea, cu care am lucrat la expoziţia din octombrie de la Baia Turcească) şi patru oameni de ştiinţă au explorat modul în care experimentul artistic şi cel ştiinţific pot contribui la configurarea societăţilor viitorului.
În perioada în care m-am aflat în Timişoara avea loc Festivalul de Film şi Cultură Balcanică Taifas şi m-am bucurat că apuc să văd proiecţia The Good Driver, regizat de bulgarul Tonislav Hristov. Premiat pentru Cel mai bun film de debut din Bulgaria la Sofia International Film Festival, lungmetrajul abordează tema migraţiei din perspectiva unui fost emigrant în Finlanda, întors în ţară după ratarea experienţei vestice care l-a lăsat nu doar lefter, ci şi fără familia pe care şi-a părăsit-o de ruşinea eşecului.
Punctul culminant al zilei l-a reprezentat concertul de excepţie „Songs of Love and Sorrow” din seria Retracing BARTÓK, care i-a avut ca protagonişti pe Lucian Ban (pian), John Surman (saxofon), Mat Maneri (vioară). Aceştia l-au cooptat şi pe Brad Jones (contrabas) pentru a performa, la 5 ani de la reinterpretarea radicală a cântecelor culese de Béla Bartók în Banat şi Transilvania, melodii populare, colinde şi cântece vocale colectate de compozitorul ungur în urmă cu mai bine de un secol.Anterior, albumul înregistrat în 2018 a ajuns pentru mai multe săptămâni în topul Billboard.
În ciuda unor persoane în vârstă care s-au arătat nemulţumite de introducerea prea lungă sau au comentat suficient de tare încât să deranjeze pe toţi cei din jur de-a lungul concertului (să mai zică cineva ceva despre tinerii din ziua de azi, care s-au purtat exemplar în seara respectivă!), interpretarea a fost ireproşabilă şi a entuziasmat pe toţi cei prezenţi, norocoşi să aibă în faţa lor muzicieni de un asemenea calibru.
George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
