- Cum de celorlalţi colegi nu li se întâmplă asta, numai tu vii cu hainele rupte, cu caietele trântite pe jos şi te plângi că eşti ţinta glumelor ”unor” colegi?!

Nu mă aşteptam ca mama lui Emil să fie atât de agresivă cu propriul ei fiu, pe care l-am văzut cum a plecat capul şi am considerat că trebuie să le cer voie să fac o pauză, în care să intervin individual:

- Emil, pot să te rog ceva?!  Aş avea nevoie să-mi arăţi câteva proiecte la care ai lucrat tu, până în clasa a X-a. Ele m-ar ajuta să te cunosc mai bine, pentru că exprimă multe dintre calităţile tale care te individualizează. Poţi să dai o fugă şi să le aduci de acasă, dacă le mai ai?!

Băiatul ezita, dar eu l-am privit drept în ochi, zâmbind, cu convingerea că astfel are ocazia să vorbească despre preocupările şi, poate, pasiunile lui.  Când a acceptat să plece şi am rămas cu mama lui, i-am spus acesteia, cu toată seriozitatea:

- Elena, dacă eu te întreb: ”Cum de ceilalţi părinţi le dau încredere copiilor lor, îi încurajează să se afirme şi să nu ia în serios toate glumele colegilor”?! Tu ce simţi?!

- Aa, am înţeles, vrei să mă simt eu vinovată că nu-l dădăcesc. Păi în viaţă nu te dădăceşte nimeni!

1. Nu căutăm vinovaţi. Am construit o întrebare pe tiparul celei formulate de tine la adresa lui Emil.

2. Fără să vrei, ai folosit  formularea ”Cum de celorlalţi colegi nu li se întâmplă asta?!”, care, în mod logic, imprimă fiului tău ideea că ”numai el” are o problemă în relaţia cu colegii lui, ceea ce îl dezavantajează şi mai mult, pentru că observaţia vine de la mama lui, adică omul care ar trebui să îl susţină, să-l motiveze să fie el însuşi. Practic, tu ai făcut un bilanţ al întâmplărilor în care Emil s-a simţit umilit de colegi şi i-ai mai adăugat încă o inabilitate: aceea de a fi diferit de ”ceilalţi”.

3. Ar fi bine ca timiditatea lui să fie acceptată de voi, părinţii, cu înţelepciune şi înţelegere. Astfel, Emil nu va mai fi atât de afectat de glumele unor colegi, încât să devină victima acestei forme de bullying, care trebuie să fie cunoscută de consilierul psiholog şi de directorul şcolii. Dacă nici intervenţiile lor nu duc la o schimbare în bine, a situaţiei, atunci poţi semnala cazul la inspectoratul şcolar judeţean.

- Eu vreau o intervenţie în forţă, nu pot să mai aştept. Să se facă anchetă şi cine este vinovat, să fie pedepsit. Între timp, Emil s-a întors cu o tabletă şi cu mai multe schiţe de personaje fantastice.

- Ce-ai adus, ia să vedem?! Emil a început să-mi explice despre pasiunea lui pentru jocurile pe calculator, despre proiectul lui şi al unui prieten, care consta într-o serie de personaje, prelucrate grafic, cu povestea lor spectaculoasă şi complicată din punct de vedere tehnic. Avea un entuziasm reţinut, dar se puteau observa implicarea lui şi bucuria de a vorbi despre pasiunea, pe care părinţii o minimalizau.                   

- Emil, trebuie să ştii că timpul în faţa calculatorului te privează de exerciţiul de comunicare şi relaţionare cu oamenii din jurul tău şi asta te face vulnerabil. Poate ar fi bine să îţi formulezi clar priorităţile şi apoi să îţi faci un grup de prieteni, cu care să să te simţi bine şi să împărtăşeşti aceleaşi pasiuni.

Mediator Roxana Cozma,

www.mediatoriautorizatiiasi.ro

Pagina de FB: Mediatori Autorizati Iasi