Tinere hostess din barurile din Centrul Vechi București îi invitau pe turiști la petreceri după care îi jefuiau

miercuri, 12 iunie 2024, 14:26
3 MIN
 Tinere hostess din barurile din Centrul Vechi București îi invitau pe turiști la petreceri după care îi jefuiau

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti fac miercuri dimineaţă 17 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.În unele cazuri, victimelor le erau luate prin violenţă diverse bunuri, uneori chiar şi prin lipsire de libertate.

Acuzaţiile din dosar sunt furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire. Opt persoane urmează să fie duse la audieri. Surse apropiate anchetei afirmă că printre cei vizaţi se află administratori ai unor baruri din Centrul Vechi din Capitală, barmani, ospătari, angajate hostess.Conform unor surse din anchetă, administratorii unor baruri din Centrul Vechi, direct sau prin intermediul unor barmani, ospătari, angajate hostess sau al altor complici, abordau oameni pe stradă, preponderent turişti străini, propunându-le băutură sau compania unor femei, potrivit ziare.com.

În momentul efectuării plăţilor, profitând de neatenţia sau starea de ebrietate a clienţilor, cei implicaţi tastau pe terminalul POS cifre suplimentare – o consumaţie de 1.000 lei putând deveni astfel 10.000 lei – sau tastau costul real al unei băuturi de mai multe ori pe noapte. De asemenea, reţineau PIN-urile cardurilor folosite cu ocazia plăţilor şi apoi, prin diverse mijloace, intrau în posesia cardurilor şi făceau în mod fraudulos plăţi semnificative prin introducerea fără drept a codurilor PIN ale cardurilor sau apropierea neconsimţită a terminalelor mobile sau smart-watch-urilor care au instalate aplicaţii de internet banking.

Potrivit anchetatorilor, victimelor li s-a oferit alcool în exces, însă nu li s-au dat şi droguri.Au fost mai multe cazuri care au dus la declanşarea cercetărilor în acest caz.Cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, a fost înregistrată plângerea unui cetăţean strain, prin care acesta reclama că în data de 26.11.2023, în jurul orei 01:00, în timp ce se afla pe o alee din Centrul Vechi, a fost abordat de cinci bărbaţi care, prin violenţă, l-au deposedat de telefonul mobil şi de portofel, i-au accesat fără drept telefonul de pe care au efectuat o serie de tranzacţii financare în valoare totală de peste 15.000 de lei.

Un alt caz este cel înregisgtrat la jumătatea lunii martie, când un bărbat a reclamat că, în timp ce se afla în zona cluburilor din Centrul Vechi, au fost efectuate fără consimţământul şi ştirea sa 16 tranzacţii cu suma totală de peste 150.000 de lei.

La începtul lunii mai, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi au fost sesizate de un alt cetatean străin cu pirivire la faptul că în timp ce se afla într-un apartament din Sectorul 3, i-au fost sustrase mai multe documente, carduri bancare şi un telefon mobil.

La data de 12.05.2024 Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi, a fost sesizat prin 112, cu privire la faptul că a fost observat un bărbat la etajul 1 al iunui imobil dein Centrul Vechi, care părea a fi blocat înăuntrul unui club de masaj şi care solicita ajutor.În urma cercetărilor, s-a stabilit că timp de aproape o săptămână victima a fost încuiată în interiorul clubului de către mai multi bărbaţi. Pe parcursul acestor zile autorii au făcut fără drept mai multe operaţiuni de retragere numerar de la diferite ATM-uri şi POS-uri din Bucureşti, multe tranzacţii fiind efectuate folosind cardul acestuia.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii