Tinerii și organizațiile de tineret - valorizare, susținere, investiție în viitor
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

miercuri, 20.10.2021

Comunicat de presă

Tinerii și organizațiile de tineret - valorizare, susținere, investiție în viitor

GALERIE
IMG-20190213-WA0000
  • IMG-20190213-WA0000
- +

Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, a prezentat în fața Plenului Camerei Deputaților necesitatea unor alocări bugetare mai consistente, la nivel local, pentru susținerea inițiativelor și a activităților tinerilor, aspecte care și-au arătat în timp beneficiile pentru comunitățile respective.

 Astfel, fiecare buget trebuie să conțină o finanțare adecvată pentru proiecte și inițiative, pentru consolidarea activităților de tineret și dezvoltarea acestora, conform Legii tinerilor nr.350/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la finanțarea activității publice de tineret, care prevede la art. 28 alin. (1)
 
Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile locale ale municipiilor reședință de județ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităților de tineret” și la alin. (11) ”Consiliile locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot constitui anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret.
 
Deputatul PSD de Iași Camelia Gavrilă precizează că „segmentul tinerilor reprezintă un actor social cu un rol extrem de important în funcționarea și în consolidarea unei societăți democratice și a unui stat de drept, acțiunile acestora fiind complementare politicilor pe care statul le implementează într-un anumit domeniu. Mai mult decât atât, existența și funcționarea în condiții optime a societății civile reprezintă însăși garanția existenței unui stat de drept autentic, bine articulat în toate componentele sale.
 
Astfel de alocări bugetare stimulează participarea tinerilor la viața comunității,  întrucât ONG-urile își pot asuma campanii și mize ce nu fac obiectul unor instituții, dar care includ aspecte deosebit de importante pentru viața tinerilor și a comunităților în general, în sensul proiectelor ecologice, pe teme de sănătate, democrație, civism,  voluntariat și preocupări umanitare, protecția copilului și sprijinul persoanelor de vârstă adultă etc.
 
Finanțările destinate susținerii ONG-urilor de tineret trebuie să corespundă obiectivelor politicilor de tineret asumate de autoritățile statului, centrale sau locale, desprinse pe baza  consultărilor permanente cu reprezentanții structurilor asociative de și pentru tineret, dar și în corelație cu strategiile, obiectivele și prevederile la nivelul Uniunii Europene ce vizează segmentul tinerilor
 
Prof. dr. Camelia Gavrilă,  a subliniat în  Camera Deputaților, faptul că o finanțare adecvată va duce la îndeplinirea a cel puțin trei obiective esențiale în dezvoltarea politicilor de tineret din țara noastră:
 
- susținerea proiectelor comunităților destinate rezolvării unor probleme de larg interes care nu pot fi abordate în absența activităților de voluntariat prestate de structurile asociative ale societății civile - obiectiv realizabil prin lansarea unor competiții de proiecte cu aplicabilitate în domeniul respectiv;
 
- implicarea activă a reprezentanților tinerei generații în „viața cetății”, favorizându-se astfel trecerea treptată, firească de la statutul de cetățean pasiv, indiferent la cel de cetățean activ, implicat în rezolvarea problemelor comunității sau ale celor specifice generației tinere;
 
- formarea de tip extracurricular - dincolo de dimensiunea academică, educația unui tânăr trebuie să vizeze atât o pregătire teoretică, cât și una practică. În completarea practicii de specialitate, implicarea tinerilor în proiectele organizațiilor nonguvernamentale sprijină dezvoltarea unor abilități de management, lucru în echipă, managementul timpului și al proiectelor, competențe transversale care nu se formează complet doar prin finalizarea unui program de studiu.
 
Conform Raportului România 2017. Sectorul neguvernamental - profil, tendințe, provocări, sectorul organizațiilor non-guvernamentale din România este unul foarte diversificat, caracterizat de următoarele cifre: 25% dintre organizații se găsesc în mediul rural, 75% în mediul urban; venitul organizațiilor variază între 1,5% și 2% din PIB-ul României, iar în același raport este menționată o încredere a populației în acest sector, în anul 2016, de peste 50%.
 
Dacă pentru anul 2018, Ministerul Tineretului și Sportului a avut o alocare de 0,037% din PIB, din care aproximativ 30% erau fonduri pentru segmentul de tineret, în anul 2019 creșterea este semnificativă, vorbim de o alocare de fonduri cu aproximativ 90% mai mare, ajungându-se la 0,072% din PIB. Cu toate aceste finalități și preocupări, sumele nu sunt suficiente, iar primăriile trebuie să le completeze printr-o bugetare proprie, prin susținere și receptivitate pentru proiectele și activităților tinerilor.
 
Deputatul Camelia Gavrilă precizează că motivația pentru subiectul acestei declarații politice vine și ca urmare a multor exemple și semnale mai puțin plăcute legate de atenția acordată temei în discuție:
 
- nu există suficiente fonduri alocate acestui sector, nici la nivel central, nici la nivel regional;
 
- multe primării și consilii locale nu au o practică evidentă și consecventă în finanțarea activităților de tineret, prin intermediul ONG-urilor;
 
- nu există o prezență activă a segmentului de tineret pe raza unităților administrativ- teritoriale;
 
- lipsa unor campanii de informare cu privire la concursurile de proiecte.
 
Deputatul Camelia Gavrilă atrage atenția asupra rolului Ministerului Tineretului și Sportului în coordonarea politicilor și strategiilor destinate tinerilor, în inițierea și coordonarea de proiecte, formarea de traineri și facilitatori, arătând nevoia de receptivitate față de problemele studenților, ale elevilor și tinerilor în general, de concepere a unor măsuri și demersuri naționale pentru translarea prevederilor din Strategia europeană pentru tineret pentru perioada 2019-2027 în abordările normative trans-sectoriale din țara noastră. 
 
În acest sens, la finalul declarației politice, deputatul prof. dr. Camelia Gavrilă a concluzionat subliniind  „importanța și necesitatea alocării fondurilor bugetare pentru ONG-urile de tineret care implementează activități de impact, cu beneficii pe termen lung, întrucât acesta este un segment al cărui potențial este încă incomplet valorificat, un segment de vârstă ce poate aduce plus-valoare în comunitate prin dialogul direct dintre tineri - inițiatori și susținători de proiecte, dar și public-țintă, după cum este esențială și receptivitatea firească a lumii adulților față de vocea tinerilor, față de inițiativele, energia, creativitatea și inventivitatea acestora.
 
Mai multe informații regăsiți pe site-ul  www.cameliagavrila.ro.
 
Deputat PSD de Iași
Prof. dr. Camelia GAVRILĂ
PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,
ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iluzii guvernamentale

Lucian DÎRDALA

Iluzii guvernamentale

Aparent, desemnarea domnului Cioloş a fost un gest politic inutil, de natură a consuma în zadar timp şi energie. În realitate, ea a avut rolul de a oferi partidelor din fostul arc guvernamental ceva mai mult timp de gândire şi, în special pentru PNL, de decantare a opţiunilor pe termen mediu.

Filmuletul zilei

opinii

Un model discret, iradiant...

Florin CÎNTIC

Un model discret, iradiant...

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Alexandru Zub la Mănăstirea Văratic, loc de reflecţie şi ospitalitate pentru multe figuri emblematice ale culturii noastre contemporane. Cum Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, face pentru marele istoric mai mult decât Academia şi autorităţile locale la un loc, aş vrea, ca modestă reverenţă, să readuc în faţa cititorilor un text revelator pentru efigia lui Al. Zub, model cultural şi uman pentru mulţi dintre noi, un partener de dialog exemplar, ieri şi azi.

Serafima

Radu PĂRPĂUȚĂ

Serafima

Serafima nu amintea deloc în înfăţişare de un serafim. Nu ştiu la ce s-o fi gândit maică-sa, când i-a dat acest nume - Serafima, poate originea ei basarabenească s-o fi condus spre acest nume, căci numele se întâlneşte la ruşi. Nu găsesc decât explicaţia că, nu-i aşa, orice gâscă îşi visează puii lebede. 

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Alex VASILIU

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Tinerii participanţi la Concursul de cânt vocal organizat la Paris în paralel cu festivalul Rencontres Internationales Georges Enesco au avut de demonstrat pregătirea în trei domenii muzicale: aria de operă clasică sau romantică, aria sau liedul modern şi liedul compus de George Enescu. Sunt experienţe muzicale ce le-au deschis deja, unora, calea spre scenele de spectacol, de recital, având în vedere cerinţele teatrelor lirice şi oportunităţile înregistrării pe disc a unor programe inedite. 

pulspulspuls

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Vorbeam ieri aicea despre cum de s-a făcut şi s-au aranjat cărţile politicii încât dipotata Monika de la Iaşi a luat faţa în partid, la nominalizarea ca menistru al digitalizării, unora mai bine înfipţi ca ea pe lângă şefi. 

Caricatura zilei

Suspiciune...

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.