Toni Hrițac, câteva gânduri la despărțirea de „Ziarul de Iași”

Ziariștii au nevoie să fie apreciați și susținuți de cititori, pentru că munca lor e una în serviciul cititorilor. În campania electorală și în aceste zile, când România trece printr-un tumult nemaivăzut după 1989, informațiile cele mai credibile, mai valoroase, au venit de la câteva zeci de jurnaliști profesioniști, care știu să documenteze și să investigheze faptele, și nu de la influenceri. Arătați-le că vedeți munca lor și o apreciați la adevărata valoare. Încurajați-i din când în când, spuneți-le că ceea ce fac vă este de folos. Fiți pregătiți pentru ca mai târziu să plătiți pentru munca lor, așa cum plătiți orice muncă, orice produs, orice serviciu. Cazurile Nordis, Bulai, finanțarea campaniei lui Nicolae Ciucă, a ascensiunii lui Călin Georgescu – debutul cazului Cheșcu, al profesorului Neculau, alegerile de la Universitatea ”Al.I.Cuza” sau ancheta privind aprovizionarea cu cărbune a Iașului, ca să fac referire și la ziarul pe care l-am condus –, sunt câteva exemple în acest sens.

Reacția cititorilor este, uneori, derutantă. Cele mai grele decizii într-o redacție sunt de luat atunci când audiența cere insistent să faci un lucru pe care tu îl consideri greșit sau nu ai o idee clară asupra situației. Din lipsă de timp, de resurse, din comoditate, oportunism sau pur și simplu pentru că nu vrei să înfrunți supărarea propriilor cititori, poți fi tentat să renunți la rigoarea necesară. Este o postură pe care m-am străduit mereu să o evit, iar cele mai mari regrete ale mele sunt legate de momentele când nu am reușit acest lucru. Adevărul trebuie întotdeauna să primeze.

În ultimii ani, distribuția informației s-a algoritmizat, ceea ce a introdus un intermediar – tehnologia de distribuție – între cititori și redacție. Mai întâi au fost algoritmii de căutare, care măcar preluau cuvintele specifice ale cititorilor, dar apoi au devenit majoritari cei automați, care-ți servesc informația în funcție de alte criterii decât acuratețea, relevanța, profunzimea documentării. Legătura empatică, intuitivă, care, de altfel, nu este infailibilă, a fost înlocuită de o construcție software, bazată pe așa zisele semnale de engagement. Ceva se rupe fundamental între editori și cititori. Rolul de redactor-șef, care stabilește prioritatea și formatul informației, este confiscat astfel de un algoritm care nu are valori, este doar matematică și statistică. Este un fel de merceologie dictată de inteligența artificială.

Nu spun noutăți dacă afirm că modelul algoritmizat a dus, pe de o parte, la scăderea calității informației privind treburile publice, în general, iar pe de altă parte la un comportament superficial din partea multor cititori. În paralel a crescut audiența, astfel încât aproape fiecare site media de oarecare anvergură poate susține că numără cititorii în milioane și zeci de milioane. Realitatea este că măsurarea trebuie revizuită și că persoanele fizice unice care citesc sau vizionează conținut, indiferent de site, nu sunt mai multe decât cele care reies din rapoartele privind proporțiile populației interesată de mass-media. Companiile care produc algoritmii de distribuție au introdus indicatori hiperbolizați de măsurare a audienței, din rațiuni comerciale și de marketing, întreținând iluzia numerelor mari.

După mai bine de 30 de ani, nu știu să ierahizez principalele calități ale unui ziarist, dar am apreciat în mod deosebit trei dintre acestea: capacitatea de a gândi singur, abilitatea în documentare și calitatea scriiturii. Acum cred că aceasta este și ordinea firească, dar în urmă cu 30 de ani le luam în ordine inversă. Gândirea creativă independentă și onestitatea sunt calități admirabile la un ziarist, dar au un defect: nu garantează și adevărul celor spuse sau scrise. De aceea, aș adăuga în mod necesar la toate aceste calități modestia, văzută ca un loc de mijloc între extremele din presă: servilismul și aroganța.

Întotdeauna, indiferent de subiectul abordat, am găsit cititori care știau mai bine decât noi despre ce era vorba sau care făceau o analiză mai bună decât a noastră. Ajutorul lor, împreună cu capacitatea de a înțelege inevitabilul muncii noastre fragmentare, făcută sub presiunea deadline-ului, ne-a fost de cel mai mare folos.

Datoria jurnalistului este să fie critic cu autoritățile și să cultive gîndirea critică a cititorilor. Am sesizat deseori însă că critica poate eșua în chițibușărie și că riști uneori să nu vezi pădurea din cauza copacilor. De exemplu, orașul Iași s-a schimbat enorm de mult în bine în ultimele trei decenii, și tot am impresia că nu am surprins îndeajuns acest lucru în relatările noastre.

În aceste zile au explodat podcasturile sau emisiunile video în care predomină jurnalismul de opinie sau cel orientat ideologic. Oricât de bine poziționate ar fi aceste specii de jurnalism, și oricât de mare le-ar fi audiența, sursa primară a informațiilor pe care acestea se bazează este fundamentală. Vă încurajez să căutați și să puneți preț pe jurnalismul care descrie fapte, pentru că de acestea depinde temeinicia opiniilor noastre ulterioare. Faptele primează.

Jurnalismul de fapte este soluția de viitor privind sustenabilitatea presei. Este imposibil, dacă nu cumva deja există, să nu se coaguleze o masă critică de cititori care să fie dispusă să plătească lunar echivalentul a două cafele pentru a cumpără online informație de calitate.

Meseria de ziarist este una vocațională. Cu valorile ei (curiozitate, atenția critică) rămâi și le practici toată viața. Sunt cele care mă vor ghida, indiferent ce voi face în viitor. Sunt repere pe care le recomand oricărui tânăr care vrea să înțeleagă mai repede lumea din jurul lui. Pentru mine, cei peste 30 de ani pe care i-am petrecut la acest ziar au fost o lungă și interesantă experiență. Și sunt foarte mulți cărora trebuie să le mulțumesc. De aceea, vă mulțumesc și vă doresc Sărbători Frumoase!

Publicitate și alte recomandări video