Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Too much… silence

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

The Cry of Silence: un titlu de film, care, de pe afişul Galei programate la Cinema Ateneu (31 ianuarie), mi-a sunat, nu ştiu de ce, oarecum a ecou dinspre marele Ingmar Bergman. Asta, înainte de proiecţie, nu şi după. 

Apoi odată aflat în Sala „Radu Beligan”, citându-l pe Andrei Giurgia, „plină ochi”, aveam să descopăr (graţie „vecinului” meu - de diagramă - Ovidiu Lazăr, apreciatul regizor al TNI) că Mara Crăcăleanu e încă elevă de liceu, când eu o crezusem, văzând-o, poate studentă, poate recent absolventă UNAGE. În fine, o eroare în plus: dat fiind că, pentru mine cel puţin, creatoarea filmului („written and directed by”) era un nume nou, eram încântat că un „debut” (dar mă înşelam, îl precedaseră alte câteva pelicule, tot scurtmetraje) se bucură de o Seară de Gală şi, chiar şi mai mult: voi explica de ce, pentru receptivitatea publicului cinefil ieşean faţă de aspiraţiile şi fapta unei foarte tinere cineaste în devenire. Cum m-am bucurat, de asemenea, să citesc în pagina de Opinii a ZDI şi prompta cronică a Danei Ţabrea, apărută sub titlul filmului - obiect de comentariu. O primă şi substanţială reacţie, cu care intru aici, într-o anumită măsură, în dialog: unul al complementarităţii, după socotinţa mea.

O calitate reală, şi nu numai „de start”, stă în alegerea unei teme grave şi dificile, deloc la îndemâna oricui. Poate că nu sunt puţini aceia cărora li s-ar părea chiar „prea gravă” vs. tinereţea Marei. Dar ea însăşi a văzut altfel lucrurile şi era dreptul său să o facă. De ce i-ar fi - „inevitabil”? - străin, inaccesibil unui tânăr, în viaţă, ca şi în artă, ceea ce ţine de opacitatea şi absurdul morţii? Pentru că lovitura ei fulgerătoare, se află în miezul de „strigăt” tragic din film, altul decât cel pur şi simplu audibil. E al surorii rămase în viaţă, Ingrid (interpretată de Ada Lupu): şi anume, „strigătul” mut, da, al „tăcerii” din final. Până la urmă, nu numai titlul, de o oximoronică tensiune şi condensare, ne-o spune: drama (avându-şi sursa în moartea Teodorei, fata interpretată de Sorana Eşanu) e a celeilalte, a aceleia care nu moare, dar poartă povara pierderii revoltătoare a cuiva atât de apropiat, încât doar ei, şi nimănui altcuiva, îi amuţesc „vocile” lumii, semnul suferinţei profunde. Pe astfel de premise, problema cheie, de care totul depinde, e cum să faci să treacă spre „spectator o atare realitate interioară, de maximă adâncime şi intensitate, dificil de captat” chiar şi în alte condiţii, dar mite în limitele economiei compoziţionale a laconicului scurtmetraj artistic? Impresia pe care ţi-o lasă proiecţia, sinteză de scenariu, regie, interpretare, imagine, e că „provocarea” e primită frontal şi asumată ca una voit „paradoxal” modelatoare, nicicum de efect inhibant.

Cea mai intinsă parte a întregului care e The Cry of Silence îi revine vieţii, cu lumina ei de prospeţime tinerească, tonic netemătoare şi neştiutoare de moarte. Cuplul celor două surori, tandreţea şi căldura legăturii lor de suflet, aproape fără cuvânt, transmisibile firesc, fără ostentaţie dinspre ecran către noi, vizuale seve ale peisajului-spaţiu cu virtuţi metaforice, un cântec, secvenţe de party, de inocentă, senină intimitate, alteori dans şi dialoguri între colegi de generaţie, un joc nevinovat „de-a îngerul” (cu aripile lui de butaforie) al celei care va muri curând… Peste toate acestea (care „rezumă” viaţa în tonalitatea ei aurorală), va cădea brusc, ireversibil, răspunsul sec - „lespede” rostit de doctoriţa de la spital (Puşa Darie,, despre decesul „pacientei”) dat lui Ingrid. Proporţia, frapant gândită pe efectul de şoc al versantului morţii, deliberat nepregătit şi nemenajat prin nimic, ea este cea care întoarce partea ultimă a filmului, ca prin ricoşeu, către tot ce premersese secvenţei de spital, replicii - şoc despre moartea Teodorei, „ştire” atroce. N-o face însă pe calea unei minimale „structuri” date, cu această ţintă, finalului, ci dimpotrivă, tocmai închizându-l parcă pe acesta din urmă în el însuşi, o claustrare de natură, totuşi, să ne inducă nouă, compensatoriu, reiterarea - mental, interogativ - a ceea ce o precede.

Şi nu găsim acolo, în acest timp, „abia devenit trecut”, decât lumină, vitalitate, prospeţime… Mănuşile negre din spatele „îngerului”: e singura (dar voită) „disonanţă”, şi ea doar retroactiv „developată”, aş zice. La rândul lui, comprimatul interval post-thanatic? O privire goală, pustiită (Ingrid la volan), strigăte ale durerii, una încă exteriorizată, manifestată emoţional, uvertură, prin contrast, celeilalte suferinţe, mult mai adâncă şi de nevindecat, acel „strigăt al tăcerii”, cel care nu se aude, cum nu se mai aud nici „vocile” lumii: o simultaneitate menită să conjuge, la apogeul lor, revolta şi durerea, inepuizabile.

Cred că mulţi spectatori rămân cu un joc de ipoteze, nu fără un anume revers de insatisfacţie: de ce tac în jurul lui Ingrid şi în ea însăşi „vocile” lumii? Înalta „măsură” a suferinţei, - da, dar nu e lizibilă în ea şi o înstrăinare de viaţa însăşi, ceva de ordinul psihopatiei ca izolare/închidere în propriul eu? O ambiguitate asumată sau al cărei antidot ar fi putut fi (dar nu s-a vrut?) un minimum de decantări (sugerate, nu îngroşate), clarificatoare de sens final, fără a-l priva totuşi de neliniştea interogaţiei induse nouă. Altminteri prea se rămâne la „moartea poate lovi oricând, oriunde”, un adevăr dur, zăvorât monolitic în sine, dar ca alter absolut al lumii, când el e parte a ei prin heideggeriana „lumire” (welten). I-a lipsit Galei filmului ceva: nu „strigătul”/cry, ci dialogul/dezbaterea despre implicaţiile de „strigăt al tăcerii”. De aceea, cred: too much silence… Cu gândul la viitoarele-i filme şi cu încredere în calităţile deja testate, Good luck to you, urarea mea alături de preţuirea şi încrederea arătate eroinei Serii, Mara Crăcăleanu, de către Irina Margareta Nistor!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri