Comunicarea este o condiție fundamentală pentru relaționarea interumană. Se poate desfășura verbal (prin cuvinte), non-verbal (prin gesturi, expresii faciale, postura corpului), paraverbal (prin tonul vocii, ritmul de vorbire). Dacă însă comunicarea se realizează telefonic, bineînțeles că limbajul non-verbal nu mai este vizibil (poate doar prin apel video). Conversația se bazează pe ceea ce interlocutorii spun și cum spun. În cazul comunicării scrise se folosesc emojii, care substituie într-un fel expresiile faciale.
În ultimul timp, comunicarea telefonică este mai frecventă decât comunicarea față în față, fie că este comunicare orală, fie că este comunicare scrisă. Pentru ca din punct de vedere tehnic comunicarea să decurgă bine, ai nevoie de un
telefon de calitate. Găsești pe altex.ro modelul de telefon accesibil și performant. Astfel, experiența comunicării la distanță devine posibilă la standarde înalte. Dar și tu poți îmbunătăți comunicarea prin mijloace proprii. Vrei să știi care sunt acestea?
Iată un top al celor mai importante metode de îmbunătățire a comunicării telefonice orale!
1. Structurează mesajul pe care îl ai de transmis
Există conversații telefonice între prieteni, între rude sau între colegii de serviciu. Pentru conversațiile informale, poate că nu este nevoie de o pregătire prealabilă; vrei doar să aflii ce mai face o persoană dragă, să purtați o discuție relaxată. Dar chiar și așa poți să te gândești la ultimele evenimente din viața ta pe care vrei să le expui într-un mod agreabil.
În discuțiile între colegii de serviciu, sau în conversațiile șef angajat, în care apelul telefonic se inițiază în interes profesional, mesajul trebuie bine structurat și expus cât mai clar. Pot fi notate pe o hârtie chiar, aspectele importante ce trebuie discutate, pentru a nu fi omis ceva important.
2. Acordă atenție stilului și tonului vocii
Se întâmplă ca mulți dintre noi să-și schimbe tonul vocii, atunci când conversațiile sunt telefonice și acesta este un lucru bun. Pentru că mimica feței nu este vizibilă, trebuie să compensăm printr-o vorbire clară, bine articulată, mesajul trebuie transmis clar și concis, pentru a fi cât mai bine înțeles. Un ton amiabil și prietenos, contribuie semnificativ la derularea unei conversații plăcute și eficiente.
3. Ascultă activ interlocutorul
Este important ca atunci când interlocutorul vorbește să dăm un semn cumva că ascultăm, că suntem atenți la ceea ce vorbește și că suntem interesați. Dacă in comunicarea față în față ar fi fost suficientă o privire sau o înclinare din cap, în conversațiile telefonice trebuie să ne exprimăm vocal, prin cuvinte scurte, de susținere, fără a întrerupe expunerea interlocutorului.
4. Evită întreruperile
Este clar că atunci când cineva vorbește nu este politicos să îl întrerupem. Trebuie să aștepți ca celălalt să termine ce are de spus, chiar dacă uneori acest lucru necesită mai multă răbdare și abia apoi să continui cu ce ai de spus sau să răspunzi eventualelor întrebări. Poți întrerupe bineînțeles atunci când nu ai înțeles mesajul transmis, cu rugămintea de a fi repetat.
5. Oferă feedback
Pentru ca interlocutorul să simtă că a fost ascultat, are nevoie de un feedback din parte ta , de o părere, de o mică demonstrație că ceea ce a expus a fost de interes pentru tine.
Așadar pentru a comunica telefonic eficient, utilizează telefonul potrivit pentru tine, acordă atenție modului de expunere a mesajului pe care îl ai de transmis și ascultă cu interes interlocutorul.
Imagine de Bruce Mars pe Unsplash.com
Publicitate și alte recomandări video