Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

TOP cele mai urmărite şi accesate evenimente pe Google în 2014

GALERIE
gogle
  • gogle
- +

Actorul american Robin Williams, care s-a sinucis în luna august, Campionatul Mondial de Fotbal şi epidemia de Ebola au fost cele mai căutate subiecte pe Google în anul 2014 la nivel mondial, a informat gigantul din domeniul internetului. Acest clasament, “Year in Search 2014”, a fost realizat de motorul de căutare pe baza analizării unui trilion de accesări.

Pe locul patru, cu 200.000 de căutări, s-a situat tragedia cursei MH370 a companiei Malaysia Airlines, în care un avion cu 239 de persoane la bord a dispărut în martie 2014, în timp zbura de la Kuala Lumpur spre Beijing.

“Ice Bucket Challenge”, provocarea în scop caritabil la un duş cu apă cu gheaţă, în scopul strângerii de fonduri pentru combaterea sclerozei amiotrofice laterale (Amyotrophic Lateral Sclerosis, ALS), s-a aflat pe locul cinci ca număr de căutări pe Google în acest an, mai ales după ce în această campanie s-au implicat foarte multe personalităţi ale vieţii publice din toată lumea.

Jocul “Flappy Bird” pentru telefoanele mobile ocupă locul al şaselea din clasament, urmat de Conchita Wurst, interpretul transsexual austriac care a câştigat concursul Eurovision îmbrăcat într-o rochie lungă şi purtând barbă. Topul mai include gruparea Statul Islamic, filmul “Frozen” şi Jocurile Olimpice de la Soci.
La capitolul celebrităţi, clasamentul este condus de actriţa americană Jennifer Lawrence, cunoscută în special pentru rolul din “Hunger Games”, de un VIP al lumii mondene, starleta Kim Kardashian, şi de artista Julie Gayet, al cărei nume a început să aibă un răsunet extraordinar după ce presa a dezvăluit, la începutul anului, relaţia pe care o avea cu preşedintele francez, Francois Hollande.

Actorul american Tracy Morgan este pe locul patru, urmat de colegii săi de breaslă Renee Zellweger şi Jared Leno. Cântăreaţa Lorde este pe locul şapte, iar actorul american Matthew McConaughey, pe opt.

Top 10 celebrităţi este încheiat de avocata Amal Alamuddin, recent căsătorită cu actorul George Clooney, şi americanul Donald Sterling, fostul proprietar al clubului Los Angeles Clippers, care a fost exclus pe viaţă din Asociaţia Naţionlă de Baschet (NBA) din cauza unor comentarii rasiste făcute în public.

Pe de altă parte, fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher, a fost sportivul al cărui nume a fost cel mai căutat anul acesta pe toate variantele motorului de căutare (Google.com şi toate limbile).

Printre cele trei miliarde de căutări efectuate în 2014, accidentul la schi suferit de campionul de Formula1  îl plasează pe sportivul german pe locul nouă la căutări, lucru care demonstrează popularitatea lui Schumacher. În Franţa, chiar, cifrele arată că Schumacher ocupă poziţia a treia la căutări, după Cupa Mondială şi idila preşedintelui francez cu actriţa Julie Gayet, potrivit motorsport.nextgen-auto.com.

În România, interesul a fost stârnit de termeni precum “diaspora”, “Ebola”, “epidurala”, “perhidrolul”, “oncologia” , “satelitul”, “metafizica” şi chiar “mucoviscidoza”.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri