Topul „cel mai, cea mai” la aceste alegeri locale. Un primar din județ este la madatul cu numărul zece

joi, 13 iunie 2024, 03:00
5 MIN
 Topul „cel mai, cea mai” la aceste alegeri locale. Un primar din județ este la madatul cu numărul zece

De regulă, culoarea politică a primarului s-a regăsit și pe buletinul de vot pentru șeful de la județ. Excepție face Hârlăul, fief tradițional PSD, care a votat însă cu candidatul PNL.

Rezultatele aproape finale ale alegerilor locale (în județ mai lipsea aseară un singur raport, de la unul din cele 98 de birouri electorale de circumscripții locale) arată evoluții interesante dincolo de numărul de voturi obținut de candidații la primării și la șefia Consiliului Județean.

Comuna Grajduri rămâne pe mâna celui care o conduce de la sfârșitul lui 1989, reales acum pentru al nouălea mandat – sau al zecelea pentru Constantin Zamfirache (FOTO), dacă numărăm și jumătatea până la primele alegeri, din 1992.

Citiți și: Câte voturi a avut fiecare candidat din Iași și cum stă față de scorul partidului. Chirica a luat mai puțin decât în 2020

La Mironeasa găsim un exemplu de succes în familie: primărița, soțul ei, fiul și nora s-au aflat cu toții pe lista candidaților PNL, însă nora, plasată strategic la poziția 15 de la Consiliul Local (care are 15 locuri), a rămas pe dinafară.

O poveste tot încâlcită la Rediu

Primăria Rediu a fost câștigată de reprezentantul PNL cu cel mai mic procent de voturi din județ, doar 28,92%, la o prezență de 50,74% din populația cu drept de vot a comunei. Însă Consiliul Local va avea o configurație și mai încâlcită decât în mandatul care se încheie, când au fost 6 consilieri USR, 4 PMP, PNL și PSD câte 2 și unul de la Pro România. Din toamnă, de când rezultatele alegerilor din 9 iunie se vor vedea și practic, mozaicul de la Rediu va arăta așa: PSD și PNL (care a absorbit filiala locală PMP) cu câte 4 aleși, USR 3, Forța Dreptei 2, iar PUSL și AUR câte unul.

Procente mici pentru un mandat mare

În topul audienței urmează Mihai Chirica, reales primar cu unul din cele mai mici procentaje înregistrate în județ, 32,24%, raportată însă la una dintre cele mai slabe prezențe la vot din județ, 34,38%.

Și primarul din Popești a fost reales, nu fără peripeții, cu 35,94 la sută din voturi, la o prezență încă și mai slabă decât în municipiul Iași, doar 31,77%

Aproape 38 de procente au mai avut actualul primar al Bârnovei (37,65%) și cel de la Prisăcani (38% din preferințele a mai puțin de un sfert din locuitorii cu drept de vot ai comunei, adică a 24,78% dintre locuitorii cu drept de vot). Trebuie ținut cont că două din cele cinci secții de votare din Prisăcani au fost pustii în ziua alegerilor.

Secțiile de vot unde a bătut vântul

Însă cea mai pustie secție de votare a fost, ca de obicei, una din Moșna (nr. 574). Aici, s-a înregistrat un singur vot din rândul celor 1131 de persoane de pe lista permanentă și încă un vot pe lista suplimentară. Așadar, prezență de 0,17%.

Urmează două secții amenajate la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani și două deschise la Școala gimnazială din Măcărești, Prisăcani, cu 4 până la 8 alegători, respectiv o prezență de 0,22-0,48%. Într-un Top 50 cu prezență foarte mică sunt nu mai puțin de 29 de secții din Municipiul Iași, 8 dintre ele funcționând la Colegiul „Emil Racoviță”.

La celălalt capăt al clasamentului, între cele mai aglomerate 10 secții de votare, 3 sunt din Coarnele Caprei. Aici au fost organizate 4 secții, a patra fiind a 15-a după procentajul prezenței, 67,31 la sută.

Citiți și:Poză de moment, cu banii electorali pe masă. Ce sume „învârt” în campanie candidații de la Iași

Una din cele patru secții amenajate la Universitatea „Gh. Asachi” deține recordul pe tot Iașul la acest capitol, cu 79,06% prezență, dar cu două treimi dintre alegători apărând pe listele suplimentare și complementare.

În țară, prezența la locale este cuprinsă între zero (la o secție din Aninoasa, Vâlcea) și un neverosimil procent de 221,42%, într-un sătuc din Sălaj.

Cei mai bogați primari. În voturi

Pe de altă parte, nici runda aceasta de alegeri nu au lipsit exemplele de susținere la scor pentru unii edili. Astfel, peste 80 la sută din voturi au obținut Cristinel Albu, Țuțora (93,9%), Alina Apostol, la Primăria Ciortești (89,38%), Paul Mursa, Plugari (88,79%), Vlad-Mihai Pintili, Cristești (88,19%), Costel Iosub, la Tătăruși (87,41%), Ioan Corobuță, la Lungani (87,25%), Vasile Butnaru, la Brăești (86,9%), Petru Holicov, Sinești (85,39%), Constantin Golduț, la Balș (84,93%), Aurel Doacă, Costești (83,47%), Florin-Liviu Dulgheru, primarul Văii Lupului (82,43%), Georgel Popa, Moșna (82,04%), și Cătălin-Iulian Martinuș, Dobrovăț (81,94%).

În comunele pe care aceștia le conduc s-au înregistrat și extremele candidaților la președinția CJ. Astfel, la Țuțora, Costel Alexe a fost cotat cu 9,81% din voturi, în vreme ce Bogdan Cojocaru a adunat 72,99%. La Ciortești, Alexe și-a luat revanșa, 81,19%, în timp ce Cojocaru s-a mulțumit cu 13,26%.

Citiți și: Fiecare al 100-lea ieșean candidează la locale. Care sunt comunele cu cei mai mulți candidați?

Actualul președinte al CJ a reușit să se impună și la Popești, comuna unde Consiliul Local este dominat de AUR: 38,18% pentru Alexe și 30% pentru Ostaficiuc. Bogdan Cojocaru a primit aici 20,74% din voturi. La Brăești, Alexe a avut cea mai mică audiență, doar 3,86% din voturi. La rândul lui, Cojocaru a reușit să adune un minim de 7,22% la Plugari.

Centrul județului e galben, dar are un punct roșu

Ziarul de Iași a relatat că, în municipiul Iași, Cojocaru și Ostaficiuc au adunat mai multe voturi decât candidații partidelor lor la primărie: 25.096 de voturi pentru Cojocaru versus 14.214 pentru Balanișcu, respectiv 10.463 de voturi Ostaficiuc față de cele 9.748 ale lui Ciuhodaru. Alexe a fost preferat de 26.201 ieșeni din municipiu, comparativ cu cei 35.194 care l-au sprijinit pe actualul primar.

Pe de altă parte, primarii comunelor din primul inel metropolitan au înclinat balanța spre candidatul PNL la Consiliul Județean, cu excepția comunei Ciurea. În schimb, Alexe a luat caimacul și la Hârlău, singurul oraș din județ cu primar de la PSD.

SURSA FOTO: adminis.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii