Topul salariilor şefilor bugetari din Iaşi. Leafă de 11.650 de lei pe lună
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Topul salariilor şefilor bugetari din Iaşi. Leafă de 11.650 de lei pe lună

GALERIE
salarii1salarii
  • salarii1
  • salarii
- +

Ziarul de Iaşi a realizat un clasament al câştigurilor salariale obţinute de şefii instituţiilor publice.

Ziarul de Iaşi a făcut o trecere în revistă a veniturilor şefilor de instituţii după declaraţiile de avere ale acestora pe anul 2017, iar pe podium se află persoane care chiar sunt o surpriză. Menţionăm faptul că am ales instituţiile mai importante, cu excepţia spitalelor.

Am dorit să nu a­mestecăm domeniul sanitar deoarece analiza îşi propune să arate cât câştigă cei care, în mare parte, sunt puşi politic pe post, fie prin concurs sau fără.

Ne-am gândit că este mai relevant să vedem cât câştigă şeful de la Fisc, primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul, şefii de la APIA, Curtea de Conturi, Apele Române, Inspectoratul Şcolar, Casa de Pensii, Inspectoratul de Muncă, etc. După ce am analizat 16 declaraţii de avere de la aceste instituţii, am realizat şi un top al „nababilor“ din sistemul de stat ieşean.

Men­ţionăm faptul că există şefi de instituţii care nu şi-au urcat pe site-uri declaraţiile de avere şi că nu am reuşit să le găsim nici pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, aşa că nu am mai luat în calcul acele instituţii.

Un exemplu este Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, unde ultima declaraţie este cea din 2016, alte exemple mai fiind şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia de Cultură sau Registrul Auto Român. Înainte de a nominaliza persoanele în cauză, ţinem să precizăm faptul că acestea sunt salariile încasate în 2017, înainte de măririle salariale care au avut loc în sistemul bugetar în 2018.

Concret, trebuie luat în calcul faptul că în prezent, şefii de instituţii au lefuri mai mari cu 20-25%, iar la un salariu mare creşterea este de aproximativ 1.000 de lei în plus lunar.

Şeful DSP, pe primul loc

De departe, cel mai bine plătit şef din bani publici este directorul Liviu Stafie (primul in foto), de la DSP. Conform declaraţiei de avere depusă pe anul 2017, acesta a încasat de la DSP în cele 12 luni 139.900 de lei, adică 11.650 de lei pe lună.

Veniturile îi sunt rotunjite de veniturile încasate de la Uni­ver­sitatea Apolonia, unde a primit în jur de 6.000 de lei pentru postul de profesor, iar acest lucru i-au urcat veniturile pe anul 2017 la 12.100 de lei net, pe lună. În de­claraţia de avere ieşeanul mai figurează şi cu patru terenuri în Iaşi, Suceava şi Tulcea, cu o casă în Iaşi şi una în Suceava şi două maşini.

Pe locul doi se află preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, care a avut lunar, pe statele de plată 9.700 de lei, pe anul 2017 declarând suma de 116.490 de lei.

Acesta mai deţine şi acţiuni în valoare de 81.000 de lei la o societate din Bucureşti, 12 terenuri, patru case şi un apartament, bijuterii în valoare de 11.000 de euro şi tablouri în valoare de 40.000 de euro. Interesant este faptul că Maricel Popa nu a declarat nicio maşină.

Agenţiile pentru agricultură sunt pe podium

Locurile 3 şi 4 în topul „nababilor“ din aristocraţia bugetarilor sunt ocupate de două persoane care au încasat lunar în jur de 9.000 de lei. Este vorba de Anghel Ficu, şeful Agenţiei pentru Finanaţarea In­vestiţiilor Rurale (AFIR) şi de Sergiu Jită­reanu, şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Ficu a declarat pe 2017 venituri de 109.200 de lei, aceasta fiind singura sursă de venit.

O sumă fru­muşică este declarată şi din vânzarea unui apartament, mai exact suma de 76.000 de euro. Acesta deţine un teren şi o casă. Cot la cot cu el se află Sergiu Jităreanu, care a declarat pe anul 2017 suma de 108.000 de lei încasaţi de la APIA.

El mai deţine trei terenuri, o casă de locuit şi o Dacie.  Locul cinci este ocupat de Gabriel Ciobanu, director executiv la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi (DSVSA), care a încasat lunar de la Direcţie 8.300 de lei. În declaraţia de avere acesta are pe 2017 venituri de 99.800 de lei, patru terenuri, o casă, două apartamente şi două maşini, o Skoda şi un Audi.

Curtea de Conturi şi Fiscul, la mijlocul topului

Urmează Curtea de Conturi Iaşi, unde Vasile Ruţă a primit ca bugetar şef 8.100 de lei pe lună, suma încasată pe tot anul fiind de 98.100 de lei. Acesta deţine trei terenuri, două case şi un Opel Astra. În jurul aceleiaşi sume se învârte şi  şeful de la Fisc, Marian Bosianu.

Acesta a încasat de la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi (AJFP) suma de 71.700 de lei, adică câte 6.000 de lei pe lună şi alţi 24.500 de lei de la Institutul Naţional de Cercetare -  Dezvoltare pentru Fizica Tehnică, Iaşi, rotunjundu-i veniturile la 8.000 de lei lunar.

Şeful de la Finanţe a mai declarat şi şase terenuri, un apartament, o casă si două autoturisme VW. Mai deţine bijuterii în valoare de 6.000 de euro şi obiecte de artă estimate la 3.000 de euro. Pe locul 9 îl găsim pe prefectul Marian Şerbescu, care a încasat de la Prefectură câte 7.900 de lei pe lună.

Prefectul a raportat venituri pe anul 2017 de 83.500 de lei, iar alţi 11.600 de lei au venit din indemnizaţie/normă hrană, bani încasaţi tot de la Prefectură. Şerbescu are două terenuri, două apartamente şi o Dacia Logan. Acesta mai declară şi obiecte de cult în valoare de 5.000 de euro.

Pe locul 10 în topul celor mai bogaţi şefi de instituţii publice din Iaşi este Genoveva Farcaş, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ), care pe lângă salariul de la ISJ mai încasează venituri din alte patru surse.

În declaraţia de avere de pe 2017, inspectorul şef figurează cu venituri de 68.400 de lei de la ISJ, adică cu un salariu de 5.700 de lei pe lună, plus aproximativ 15.500 de lei din activitatea didactică prestată la Colegiul Pedagogic şi Şcoala Sanitară.

Alţi 1.700 de lei au venit de la Casa Corpului Didactic, unde este formator,  o sumă de 2.324 de lei de la AJOFM şi alţi 5. 280 de lei de la Centrul de Excelenţă unde este profesor psihopedagog.

La aceste sume se mai adaugă restanţe salariale de aproximativ 23.000 de lei. Din toate sursele, Genoveva Farcaş a încasat pe anul 2017 suma de 113.800 de lei. Dacă dăm deoparte restanţele salariale, ramân în jur de 90.000 de lei pe an, adică 7.500 de lei pe lună. Aceasta mai deţine un teren, o casă, un apartament şi un Chevrolet Spark.

Leafă bună şi la ITM

Urmează ITM-ul cu o leafă de 7.500 de lei lunar. Chiar dacă George Albulescu, fostul şef, a ieşit la pensie, îl luăm pe acesta în calcule deoarece el figurează pe anul 2017. Acesta a încasat lunar de la ITM suma de 5.700 de lei, adică a avut un salariu de 68.600 de lei în 2017.

Alţi aproximativ 22.000 de lei au fost încasaţi de la Universitatea Asachi, unde predă ca profesor, Agenţia Judeţeană de Ocupare şi formare Profesională Iaşi şi de la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare prefesională, Bo­toşani.  În acest fel, venitul fostului director executiv de la ITM s-a ridicat la 7.500 de lei pe lună, în mână.

Nici şeful de la ABA Prut - Bârlad nu este mai prejos, salariul lunar la această instituţie fiind de 7.200 de lei pe lună. Menţionăm faptul că la ABA Prut- Bârlad în prezent este director executiv Ion Păvăleanu, dar în 2017 a fost Petru Avram, aşa că l-am luat în calcul nostru pe fostul şef, pentru ca  analiza noastră să aibă relevanţă şi să fie corectă.

Petru Avram a declarat pe anul 2017 suma de 87.200 de lei, însă a mai încasat 4.400 de lei pentru postul de consiliei la Consiliul Judeţean. Acesta nu deţine terenuri, însă are un apartament şi o maşină marca BMW, bijuterii evaluate la 70.000 de lei şi tablouri şi icoane evaluate la 15.000 de lei.

Primarul, în partea a doua a clasamentului

Urmează primarul Mihai Chirica pe locul 12, cu venituri din două surse, salariu şi chirii. Pe anul 2017, acesta a declarat 84.600 de lei de la Primărie şi 5.000 de euro din chirii. Calculat pe lună, acesta a încasat câte 7.000 de lei net.

Primarul a mai trecut în declaraţie două terenuri şi două apartamente. La rubrica cadouri, primarul trece 57.000 de euro ca proveniţi de la nuntă şi 125.000 de euro ca proveniţi de la botez. Urmează „săracii“ topului care înregistrează venituri sub 7.000 de lei.

Corneliu Parascan, şeful la la Direcţia Silvică  are o leafă lunară pe anul 2017 de 6.900 de lei, adică un total de 82.900 de lei pe an. Acesta mai deţine şapte terenuri, inclusiv o porţiune de pădure, o casă de locuit, o casă de vacanţă şi un VW Passat.

Următorul loc în clasamentul realizat de noi este ocupat de şeful de la Casa de Pen­sii Iaşi, unde Maria Andronache a declarat un venit lunar de 5.000 de lei şi un venit anual de 61.100 de lei. Aceasta mai deţine trei terenuri, un apartament, o casă bătrânească şi un Ford Focus.

Salarii mai mici la Protecţia Consumatorului

Pe ultimele două locuri în topul nostru se află Gabriela Vasilache de la Agenţia Judeţeană a Ocupării Forţei de Muncă şi comisarul Alexandru Hordilă, cel care a fost şef în 2017 la Oficiul Judeţean de Protecţie a Consumatorului Iaşi.

Primul şef, în ordinea descrescătoare a veniturilor, Gabriela Vasilache, a declarat un venit anual de 58.800 de lei pe anul 2017, adică 4.900 de lei pe lună. Alţi 13.000 de lei au fost venituri din chirii iar 2.900 de lei din hotărâri judecătoreşti. Şefa AJOFM deţine două terenuri şi  patru locuinţe, din  care una la Bucureşti.

Cel mai mic salariul pe un post de şef de instituţie publică ieşeană se află la Protecţia Consumatorului. Fostul şef, Alexandru Hordilă, a încasat câte 3.800 de lei pe lună.

Veniturile pe 2017 au fost de 46.200 de lei, iar bunurile declarate sunt un apartament şi o maşină marca VW. Rea­mintim că cei 16 şefi de instituţii men­ţionaţi de noi mai sus au în prezent salariile mai mari, după majorările de la începutul anului 2018, urmând ca, după depunerea declaraţiilor de avere, să reluăm analiza, pentru a vedea cu cât a crescut la fiecare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spiritul critic se află în moarte clinică

Alexandru LĂZESCU

Spiritul critic se află în moarte clinică

Scepticismul, spiritul critic sunt în pragul extincţiei într-un peisaj în care conformismul, alinierea cuminte la abordările predominante ale momentului sunt în ascensiune rapidă.

Filmuletul zilei

opinii

Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan

Nichita DANILOV

Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan

Având o astfel de istorie în spate, cartea-album este document îmbibat cu dragoste faţă de Iaşi şi România, un imn închinat istorie dulcelui Târg, menit să echilibreze, prin atmosfera şi sentimentele pe care le degajă, acele atitudini şi acele cărţi ce privesc istoria noastră dintr-un unghi din ce în ce mai derizoriu.

Efecte şi reacţii

Dana ȚABREA

Efecte şi reacţii

Nu numai că „Jocul de-a măcelul” de Eugen Ionescu pare să anticipe reacţiile oamenilor pe timp de pandemie, dar cei de la Teatrul Studenţesc Thespis au avut inspirata idee de a realiza un spectacol. Până la urmă, e spectacolul vieţilor noastre de aproape un an de zile. Cine şi-ar fi imaginat că o viaţă comună, normală, aşa cum am avut până la izbucnirea pandemiei de Covid ar putea fi dezideratul vremurilor pe care le traversăm?

2+2=4 pastile media

Michael ASTNER

2+2=4 pastile media

Orice şedere a mea la ţară înseamnă şi un fel de cură mediatică de detelevizare, în sensul că timp de două-trei săptămâni ori chiar timp de două luni nu mă uit la televizor. Desigur, mă mai „dau” pe net, da. Dar în principiu legătura mea cu ţara se face prin intermediul radioului. Care radio merge non-stop cât îs în casă (inclusiv noaptea, când dorm), iar asta invariabil pe RRA. În principiu, pot s-o spun, sunt mulţumit de mixul oferit dintre ştiri şi muzică etc.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

Cerere

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.