Tot d’ale felinologiei

Mai mulţi universitari mi-au reproşat că am acordat atenţie psihologului Mitruţ Mitran Mitrică săptămâna trecută, neglijând inimaginabila dramă trăită de un coleg de-al său de domeniu, Amedeo Gruba. Mea culpa. Furat de peisajul duios al psihoterapiei pisicilor, am uitat de o altă tragedie petrecută tot în lumea psihologilor. Vă amintiţi că, înainte de a se specializa în „mentalitarul” mâţelor, Mitran predase un curs de mare impact, intitulat Tulburarea comportamentală a anorexicului lipsit de imaginaţie. Ei bine, cel care-i ţinea isonul la Catedră, cu o disciplină cumva răsturnată în oglindă, era menţionatul Amedeo Gruba. El devenise titularul unei materii aparent opuse celei susţinute de MMM, dar, în realitate, complementare, numite Reveriile diurne ale obezului compulsiv. Cursul în cauză avea, de asemenea, un succes nebun. Anual se înscriau să-l urmeze, pe lângă studenţii obişnuiţi, zeci de supraponderali din oraş, dornici să dezlege misterul traumei psihice care îi împingea să mănânce peste măsură. Aidoma lui Mitrică, Amedeo ajunsese un veritabil guru local.

La un moment dat, a câştigat, la rândul său, o bursă de studii într-un prestigios centru universitar american. Revenind după doi ani în România, domnul Gruba s-a arătat pus pe fapte mari. A spus că simpla activitate didactică, fie şi apreciată, nu-l mai satisfăcea, simţindu-se capabil de mai mult. Cunoştinţele acumulate în Lumea Nouă meritau nu doar diseminate pe meleagurile mioritice, ci şi puse în aplicare. Obezii autohtoni, ca şi cei de pretutindeni, aveau nevoie de ajutor nemijlocit, nu numai de teorii fără sfârşit. Ca atare, zbătându-se perseverent prin diverse structuri administrative ale statului, psihologul reuşi să legalizeze o linie telefonică de urgenţă pentru persoanele cu probleme de greutate. A denumit-o Obesity Hotline şi i-a făcut o reclamă agresivă în toată ţara. Unul dintre sloganurile de prezentare suna astfel: „Te îmbie iar păpatul?/ Te scapă telefonatul!/ La burtică rămâi fain,/ Sunând la Obesity Hotline!” Şi-a angajat trei colaboratori apropiaţi să-l ajute în dificilul lui demers de însănătoşire a neamului, însă principala voce terapeutică de la capătul firului îi aparţinea lui Amedeo Gruba. Omul muncea imens pentru a-i consilia pe grăsanii deznădăjduiţi, petrecându-şi practic viaţa în birouaşul unde instalase liniile telefonice ori preluând, prin transfer rapid, diverse apeluri disperate direct pe celularul său. Se putea constata uşor că până şi medicii de la Urgenţe duceau o existenţă mai relaxată decât bietul psiholog afectuos şi altruist.

Încet-încet, s-a produs dezastrul. Scopul hotline-ului fusese, evident, acordarea de sprijin psihologic obezilor aflaţi în interiorul unor diete complexe, intraţi, din varii motive, în scurte perioade de slăbiciune, marcate de tentaţia înfruptării din alimentele interzise. Gruba deţinea strategii foarte eficiente de reechilibrare a acestor nefericiţi şi de remotivare a lor în întoarcerea la rigorile propriilor regimuri nutriţionale. Curând însă, o problemă s-a dovedit a fi faptul că mulţi dintre cei care sunau nu trecuseră printr-o „motivare” iniţială a necesităţii de a slăbi, luând totul ca pe o restricţie injustă, aplicată lor de către semeni. De aceea, apelau numărul lui Amedeo pentru a-l ruga să se milostivească de ei şi să le permită să mănânce din bunătăţile interzise, cu atâta sadism, de „domnul” ori de „doamna doctor”. O domnişoară îl implora să-i acorde „dezlegare” măcar „la brânzoaice”, alta solicita permisiunea pentru „o singură zi de crăpelniţă, dar aşa ca pe vremuri, până la leşin”, iar cineva dorea „gogoşi cu ciocolată”. Tulburător fu telefonul intempestiv al unui bărbat cam arţăgos, care se răsti la profesor: „Haidi, bre, cî nu mori! Lasî şî tu di la tini! Lasî-mî sî potolesc nişti slaninî cu şeapî – şepuşoarî roşă colo-şa, di la cumnatî-miu di chisti dial, uăi! Haidi, nu ti calişi chiar aşă, cî uamini sîntim, ci basca me!” În fine, în mintea supraponderalilor, terapeutul devenise treptat Dumnezeul mâncării, în braţul lui stând deopotrivă interdicţiile şi indulgenţele procesului nutriţional, un chelar al Împărăţiei Halelii, auster, încruntat şi parcimonios.

Se înţelege, experimentul a fost mult prea dur pentru psihicul rafinat-superior al lui Amedeo. A căzut repede în depresie, găsindu-şi alinarea, culmea, în buclucaşele gogoşi cu ciocolată. Închis în cabinetul cu telefoane de urgenţă, Gruba privea în gol şi se îndopa cu aluatul umplut cu cremă dulce. În mai puţin de doi ani, a ajuns la respectabila greutate de trei sute cincisprezece kilograme. Într-o bună zi, a pus el însuşi mâna pe telefonul roşu şi a format 112. A rostit un singur cuvânt pe ton cavernos: „Ajutor!” A trebuit să fie scos, pe fereastra lărgită de zidari, cu o macara specială, adusă de pompieri. În prezent, ţine dietă severă şi beneficiază de consiliere psihologică din partea fostului său asistent de la faimosul curs Reveriile diurne ale obezului compulsiv.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video