anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

Tot mai multe minore din județul Iași devin mame. ”Pentru ele e un pas firesc”

GALERIE
mama si copil
  • mama si copil
- +

În ultimii şapte ani, numărul mino­relor care au venit să nască la Mater­nitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi aproape s-a dublat, medicii spunând că este vorba despre un fenomen îngrijiorător care, în ultimii ani, s-a aflat în mod constant în creştere.  

 

Din cele aproximativ 6.000 de naşteri pe care unitatea medicală le în­registrează anual, în jur de 200 de copii sunt aduşi pe lume de mame minore. Situaţia a început să se schimbe de la an la an încă din anul 2009, când 137 de adolescente au devenit mame, şi s-a menţinut ascendentă, în ultimii ani numărul fiind unul aproape constant, de 190 de adolescente care au devenit ma­me. Deja în primele şapte luni ale acestui an au fost înregistrate 102 de cazuri de mame aflate la vârsta adolescenţei, iar conducerea unităţii se aşteaptă ca la sfârşitul anului numărul acestora să fie dublu.
 
Una dintre cele mai mari pro­bleme este, potrivit medicilor, faptul că acestea ajung la medic pentru prima dată atunci când trebuie să nască, iar pro­blemele de sănătate ale fătului nu sunt descoperite la timp. „Din păcate, o foarte mare parte nu se prezintă din proprie iniţiativă la medic pentru a fi luate în evidenţă ca gravide încă din primul trimestru, cel mai probabil din cauza jenei provocate de anumite concepţii care există. Din această cauză ne confruntăm cu situaţii greu de rezolvat, la aceste vârste nu există o maturizare completă din punct de vedere genital pentru a deveni mamă“, a explicat conf. dr. Iolanda Blidaru, managerul unităţii.
 
Medicii susţin că dezvoltarea in­completă a acestora determină ca naşterea să se producă prin cezariană şi nu natural. De asemenea, cazurile de copii care se nasc prematur sunt mult mai frecvente în rândul mamelor mi­nore, deoarece copiii prezintă o restricţie de creştere intrauterină, şi astfel rămân mai puţin dezvoltaţi. Mai mult, în timpul sarcinii acestea sunt mai predispuse să facă o serie de complicaţii cum ar fi ruperea prematură a membranelor, hi­per­tensiune sau anemie. „Mă gândesc şi la copiii rezultaţi, care nu au cum să beneficieze de îngrijiri corespunzătoare din partea unor mame care sunt în situaţia de a primi îngrijiri, care nu sunt pregătite să devină mame. De regulă, aleg să pună punct dezvoltării lor personale şi nu îşi mai continuă studiile“, a subliniat managerul maternităţii.
 
Din 200 de mame minore, 170 sunt din mediul rural
 
Din cauza lipsei de informare, cele mai predispuse să ajungă mame la vârsta adolescenţei, sunt fetele din mediul rural. De exemplu, în 2015, din cele 200 de naşteri în rândul minorelor, aproximativ 170 au fost fete din mediul rural. Medicii spun că se observă o discrepanţă între gradul de informare, minorele din mediul rural fiind mai puţin informate şi astfel cu o posibilitate mai redusă de a adresa şi a fi preluate de sistemul me­dical. Asistentul social al maternităţii susţine că această creştere a numărului de minore care devin mame este cauzat, în principal, de lipsa educaţiei parentale, dar şi de contextul economic şi social al ţării din ultimii 26 de ani. „Este o consecinţă firească a tot ce se întâmplă de câţiva ani în ţară. Ne confruntăm cu cazuri de mămici care au 16 sau 17 ani, din mediul rural, care au absolvit opt sau zece clase şi, pentru că nu pot continua să urmeze cursurile unei şcoli în localitate, nu au nici bani pentru a merge într-un oraş să studieze, ajung să se mărite, fiind pentru ele e un pas firesc“, precizează Iuliana Zăgan.
 
Asis­tentul social susţine că, în majoritatea cazurilor, toate se întâmplă cu acordul părinţilor care acceptă ca fetele să se căsătorească deoarece nu văd un alt viitor pentru ele. „Familia partenerului, care este de obicei un adult, cu loc de muncă şi venit stabil, vine la familia fetei şi o cere de soţie. Însă, în principiu, sunt mame care îşi păstrează copiii, nu îi abandonează“, a explicat asistentul social al maternităţii.

 

Doi copii abandonaţi de mame în maternitate

De la începutul acestui an, doi nou-născuţi au fost abandonaţi de către părinţi în Maternitatea „Cuza Vodă“. Reprezentanţii unităţii medicale susţin că, în comparaţie cu anii trecuţi, numărul celor abandonaţi este mai mic şi că se face tot posibilul pentru a reduce numărul copiilor care sunt părăsiţi încă de la naştere. „Comparativ cu alţi ani, suntem într-o situaţie destul de bună, în 2015 a fost un singur caz, iar anul acesta două. Există un asistent social care se ocupă de aceste cazuri“, a declarat conf. dr. Iolanda Blidaru, managerul maternităţii.
 
În general, motivele mamelor care îşi părăsesc copiii în spital ţin de faptul că au mai mulţi copii acasă pe care nu au cu cine să îi lase cât ele sunt în spital sau pentru că se tem că nu îi vor putea creşte. De cele mai multe ori, imediat după naştere, acestea se furişează din spital. „Din cauza faptului că nu ştiu că există un asistent social care le poate ajuta, aleg să plece pe furiş. Există o procedură specială care reglementează situaţia copilului abandonat în maternitate şi ea se aplică“, a explicat Iuliana Zăgan, asistent social în cadrul Maternităţii „Cuza Vodă“.
 
Una dintre mamele care şi-a abandonat anul acesta copilul era cunoscută ca având probleme psihice, iar copilul se află momentan într-o măsură de protecţie. Cel de-al doilea caz a fost al unei mame care a dat naştere unui copil prematur şi pentru că avea mai mulţi copii acasă a ales să plece să aibă grijă de ceilalţi. „După ce am intervenit alături de Direcţiile de Asistenţă Socială din judeţul respectiv şi de la noi, mama a revenit asupra deciziei de a-şi părăsi copilul. Am ajutat-o să îşi facă actele deoarece nu avea nici ea acte şi nici copilul. Până la urmă familia a fost interesată de copil, iar părinţii au motivat că nu au putut veni mai devreme din cauza situaţiei economice pe care o au“, a completat Iuliana Zăgan, asistentul social al maternităţii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.