Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Tot restul vieţii noastre

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Performance-ul integrează discuţia despre generaţia Y, a milenialilor (24-39 de ani în 2020), asociaţi cu snowflakes, tineri sensibili, critici, cu atitudine şi care-şi revendică drepturile în orice situaţie, dorind să schimbe mereu lucrurile, în permanenţă dinamici şi nemulţumiţi, energici, dar prin aceasta şi nevrotici, într-un demers metateatral.

Aşa cum viaţa noastră este rodul hazardului, şi teatrul se bazează în mare măsură pe improvizaţie dirijată. Fiecare scenă este jucată în funcţie de o ruletă care se învârte, dictând tonalitatea scenei - ironică, serioasă, hazoasă -, subiectul (despre ce ar trebui să fie, relaţii de cuplu toxice, violenţă, aprecierea lucrurilor simple, sex, amintiri, admiterea la facultate, fidelitate, mediocritate, nevoia de stabilitate financiară, aşteptări etc.), registrul de joc. Realitatea şi ficţiunea se întrepătrund în relatări, amintiri, dezvăluiri. La vedere e constatat statutul hibrid al montării, numit ironic şi spectacol, şi performance, şi show, în succesiune.

O prefaţă despre regulile de respectat pe durata reprezentaţiei reia binecunoscutele mesaje care preced orice reprezentaţie artistică şi le exagerează. Poziţionaţi în faţa microfoanelor, cei trei performeri stabilesc termenii şi condiţiile pentru ca reprezentaţia să poată avea loc. Pe lângă cele binecunoscute (fotografierea sau filmarea strict interzise pe durata reprezentaţiei) şi pe lângă cele ce au legătură directă cu pandemia (dezinfectarea prealabilă, purtarea măştii, respectarea distanţării), mai sunt şi altele (evitarea deplasării, abţinerea de la comentarii cu voce tare), apoi sunt integrate şi chestiuni care au legătură cu mijloacele folosite într-un spectacol (spectatorul să se angajeze în vizionare dând dovadă de atenţie activă, fiind însă strict reflexiv, să facă uz de funcţia participativă, însă doar atunci când i se solicită în mod expres acest lucru, cel de-al patrulea perete etc.).

Contractul actorilor cu spectatorii este negociat (spectatorii au anumite aşteptări de la actori, actorii de la spectatori) în termenii clari şi precişi ai unor servicii corelate care vin în întâmpinarea unor nevoi (de destindere, amuzament, distracţie). De respectarea regulilor depinde oferirea serviciilor promise, iar spectatorului i se mai aduce la cunoştinţă că drepturile intelectuale asupra conceptului aparţin producătorului. În acelaşi timp, spectatorul este prevenit că uşa rămâne deschisă pe parcursul reprezentaţiei. Şi acestea fiind zise… lasciate ogni speranza e îndemnul clar pentru cei ce decid să ia parte la performance.

Pe de o parte, e vorba de aşteptările spectatorului care ar trebui lăsate la uşă. Aşteptările nu fac decât să încurce, un spectacol nu poate fi receptat potrivit grilei cu care te poziţionezi din scaunul roşu (lectura piesei, prejudecăţi culturale, alte montări ale aceleiaşi piese), ci actul teatral ar trebui să guverneze şi să deschidă un nou orizont, fie că te trece ca spectator prin emoţii negative (frică, tristeţe, furie) sau discutabile (milă), despre care grecii au descoperit că ar avea efect purificator, eliberator, dar şi emoţii pozitive (bucurie). Pe de altă parte, e vorba de speranţa care în viaţă iarăşi nu face decât să te poziţioneze într-o direcţie greşită, prea mult către viitor, şi prea puţin orientat spre prezentul pe care îl trăim.

Regăsesc această parte introductivă mai interesantă decât scenele în sine, care oricum nu se pot povesti. În acelaşi timp, sunt introduse în spectacol şi alte momente care fac de regulă parte din ceea ce se petrece în urma vizionării unui spectacol; de pildă, e simulată o discuţie cu publicul, când compozitorul adresează întrebări, iar performeri răspund. Se mai clarifică o serie de chestiuni cu acest prilej: un performance nu trebuie să aibă o temă anume, aşa cum nici viaţa nu e într-un fel, fără a fi în egală măsură şi în altul; orice situaţie, întâmplare, personaj, om etc. au o faţă şi un revers de monedă, nu sunt nici negative, nici pozitive ca atare. Tot atunci, în cadrul momentului trecut în revistă, este adus în discuţie şi publicul ţintă, generaţia Y, care aspiră mereu să schimbe lumea şi lucrurile.

Înscenat şi totuşi centrat pe ideea de hazard şi improvizaţie, performance-ul celor de la Reactor nu are cum să fie foarte coerent şi nici prea sistematic nu e. Momentele sunt jucate, probabil că a doua oară nu ar mai arăta exact la fel, şi nu neapărat din raţiuni de ruletă, ci pentru că nu se insistă pe caractere precis construite, ci pe improvizaţie. Unele asemănări vor exista cu siguranţă pentru că în mare parte din momente actorii investesc emoţii, amintiri şi experienţe proprii, fără aşteptări, cel mai probabil. În termeni economici e discutată teatralitatea: servicii oferite, nevoi de satisfăcut, satisfacţii împlinite. Ruleta ar putea genera la un moment dat, ludic, dar precis, cum numai hazardul poate fi, programul optim pentru ca echilibrul dintre aşteptările spectatorului şi cele ale actorului să se realizeze. Continuând analogia dintre viaţă şi teatru, hazardată e acţiunea umană în necunoştinţă de cauză, dar poate că demersul este întotdeauna unul regizat, cauzat, chiar dacă nu suntem în măsură să stăpânim toate datele de lucru, să anticipăm toate mişcările posibile ale ruletei şi să calculăm variatele în termeni de acţiuni şi consecinţe.

Într-un final, performerii proiectează totuşi aşteptări de viaţă pentru peste zece ani (cum ar fi aşteptări de ordin profesional, stabilitate financiară sau de cuplu, aşteptări de ordin maternal). În acelaşi timp, se răspunde la întrebări precum „ce îţi propui să nu mai faci”, „să nu mai accepţi”, şi e un punct de vedere care trebuie luat în seamă atent: pandemia ne-a făcut pe toţi mai intoleranţi la nedreptate, am pierdut din toleranţa la ambiguitate, dar am câştigat la capitolul onestitate. Ipocrizia rămâne o dominată a caracterului românului, alături de laşitate, viclenie, lăudăroşenie, asumarea unor merite necuvenite etc. Însă cei care iau în serios lucrurile învaţă să spună „nu”, să aibă atitudine critică, să fie atenţi cu cine se însoţesc, să facă doar acele lucruri care sunt în acord cu interioritatea lor, să caute soluţii şi răspunsuri în sine şi să se bazeze mai mult pe propria persoană.

Un anume rol terapeutic pare să fi avut demersul teatral al celor de la Reactor, deoarece nu ne vine nici a râde, nici a plânge când auzim de asemenea planuri. Rămânem sobri, calmi, armonioşi, în voia calculelor de neprevăzut ale hazardului. Începând de azi, peste zece ani, şi pentru tot restul vieţii noastre am învăţat… Începând de azi, peste zece ani, şi pentru tot restul vieţii tale, tu ce aşteptări ai?

(Tot restul vieţii noastre, un spectacol de: Sabina Balan [dramaturgie], Alin Neguţoiu [regie], Sabina Lazăr, Răzvan Mîndruţă, Ioana Stama [performeri], Alexandra Budianu [scenografie], Alexandru Condurat [muzică], un spectacol produs în cadrul rezidenţei Fresh Start, ediţia a IV-a 2020, un proiect cultural cofinanţat de AFCN şi Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Reactor de Creaţie şi Experiment Cluj-Napoca, vizionare online, 18 noiembrie 2020)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri