Tractorist pedepsit dur: a dat peste trei eleve. Nu gravitatea accidentului a contat, ci inconștiența șoferului

sâmbătă, 20 iulie 2024, 03:03
4 MIN
 Tractorist pedepsit dur: a dat peste trei eleve. Nu gravitatea accidentului a contat, ci inconștiența șoferului

Judecătorii pășcăneni au sancționat dur un tractorist care a provocat un accident, băut fiind. De regulă, chiar în cazul uciderii din culpă, judecătorii aplică pedepse cu suspendare. Marinel Buzatu nu omorâse pe nimeni, dar va ajunge după gratii.

Magistrații au sancționat nu atât gravitatea accidentului, cât inconștiența tractoristului, care ar fi putut provoca o tragedie. Tractoristul ar putea fi salvat totuși de apropierea termenelor de prescripție a răspunderii penale.

În după-amiaza zilei de 17 iulie 2020, trei fetițe cu vârstele cuprinse între 6 și 10 ani mergeau pe rigola betonată de pe marginea drumului comunal Târgu Frumos – Cristești – Brăiești. Se deplasau în șir indian, fără a intra pe carosabil astfel încât ar fi trebuit să se afle în afara oricărui pericol. La ieșirea dintr-o curbă, în fața casei preotului din Cristești, prima și a treia fetiță din micul grup au auzit apropiindu-se din spate un tractor. Acesta mergea haotic, iar fetițele s-au speriat și au sărit în șanț. A treia, cea din mijloc, era concentrată asupra telefonului în care se uita și nu era atentă. A fost agățată de roata dreapta spate a utilajului și aruncată în șanțul drumului. Tractorul nu a oprit, ci și-a continuat deplasarea. Un șofer care tocmai venea dinspre Târgu Frumos, voind să-și viziteze mama din Cristești, a fost cel care a sunat la 112.

„Am băut o bere”. Avea însă 2,67‰ în sânge

La fața locului au ajuns în scurt timp o ambulanță și un echipaj de poliție. Chemat și el la fața locului, tatăl fetiței accidentate a văzut tractorul implicat în accident oprit la circa 350 de metri și i-a însoțit pe polițiști acolo. Tânărul aflat lângă tractor le-a spus că utilajul aparținea tatălui său, care abia se întorsese. Tractoristul a fost găsit și el în scurt timp, acasă. Marinel Buzatu a recunoscut în fața polițiștilor că acroșase o fetiță. Coborâse din tractor, dar văzuse că fetița se ridicase în picioare și i-a spus că nu are nimic. De aceea, își continuase drumul. Băuse o bere în cursul dimineții. Nu avea permis, nu deținea niciun act pentru tractor și nici nu-l înmatriculase. Alcoolemia lui Buzatu a fost stabilită retroactiv la 2,67‰. Sigur nu băuse doar o bere. Iar fetița nu avea cum să se fi ridicat imediat din șanț. Rămăsese inconștientă și își revenise doar după îngrijirile acordate de echipajul ambulanței.

Audiat ca suspect, iar apoi ca inculpat, Buzatu și-a mai nuanțat declarațiile. Le-a povestit procurorilor că lucrase în acea dimineață cu tractorul, până când s-a rupt o piesă. A plecat spre casă, pentru a-i cere fiului să-l ajute cu reparațiile. Trecând pe lângă casa parohială, văzuse doi copii pe marginea drumului. Îi depășise și ajunsese acasă, unde băuse 50 ml de țuică. Apoi venise poliția, susținând că fusese implicat într-un accident. Nu lovise pe nimeni. Poate că fetița de care se spunea că fusese lovită de fapt se speriase și alunecase în șanț. Dacă ar fi lovit-o cu roata, rănile ar fi fost mult mai grave.

Nici aceste declarații nu aveau cum să fie crezute, mai ales că la accident asistaseră martori. Declarațiile contradictorii și nesincere ale tractoristului au cântărit greu în aprecierea făcută de magistrații Judecătoriei Pașcani, în fața cărora Buzatu a ajuns pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Buzatu nu a fost judecat însă și pentru conducere fără permis sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Procurorii pășcăneni au clasat cauza sub aspectul săvârșirii acestor două infracțiuni.

Găsit vinovat însă pentru toate cele trei acuzații aduse

Buzatu a fost găsit vinovat însă pentru toate cele trei acuzații aduse. Judecătorii au constatat însă că pentru vătămare corporală din culpă, termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinise deja. O decizie a Curții Constituționale din 2022 a înjumătățit termenele de prescripție. În schimb, judecătorii l-au pedepsit sever pe tractorist pentru celelalte infracțiuni. Buzatu mai provocase un accident în acea zi, pe drum, lovind un pod. Modul haotic în care se deplasa ar fi putut provoca un accident mult mai grav, mai ales că se deplasa prin centrul satului în plină zi. Pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, tractoristul a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare. Tot 3 ani de închisoare a fost pedeapsa stabilită de magistrații pentru părăsirea locului accidentului. Pedeapsa rezultantă, de 4 ani de închisoare, ar urma să fie executată în regim de detenție.

Sentința Judecătoriei Pașcani a fost contestată de Buzatu în fața Curții de Apel. Această instanță a stabilit primul termen de judecată pe 17 septembrie. La acea dată, termenul de prescripție a răspunderii penale se va fi împlinit deja pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, care este de cinci ani. Nu și termenul de prescripție pentru părăsirea locului accidentului, care este de 8 ani. Buzatu va avea șansa de a obține o pedeapsă cu suspendarea executării.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii