
În zona Moldovei, Paștele este sărbătorit cu multe tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație.
Acestea sunt menționate în diverse studii etnografice, lucrări despre folclorul românesc și în cercetările realizate de specialiști în etnologie, precum Ion Ghinoiu („Obiceiuri populare de peste an”) sau Tudor Pamfile („Sărbătorile la români”). Iată câteva dintre cele mai cunoscute!
Spălatul pe față cu apă în care s-au pus un ou roșu și o monedă
În dimineața primei zile de Paște, membrii familiei se spală pe față cu apă în care s-au pus un ou roșu și o monedă de argint sau de aur. Se crede că acest ritual aduce sănătate, frumusețe și noroc pe tot parcursul anului. Oul simbolizează sănătatea și prospețimea, iar moneda prosperitatea.
Sfințirea ouălor, cozonacilor și a altor bucate
În noaptea de Înviere sau în dimineața primei zile de Paște, credincioșii merg la biserică pentru a sfinți ouă roșii, pască, cozonac și alte bucate tradiționale. După slujba de Înviere, aceste alimente sunt consumate în familie, ca simbol al binecuvântării divine.
Ciocnitul ouălor cu formula „Hristos a înviat!”
O tradiție esențială este ciocnitul ouălor roșii, un obicei care simbolizează Învierea lui Hristos. Primul care ciocnește oul spune „Hristos a înviat!”, iar celălalt răspunde „Adevărat a înviat!”. Se spune că persoana al cărei ou rămâne întreg va avea noroc și sănătate în anul ce urmează.
Luminarea mormintelor
În unele sate moldovenești, după slujba de Înviere, oamenii merg la cimitir pentru a aprinde lumânări la mormintele celor dragi. Se crede că lumina adusă de la biserică trebuie împărțită și celor plecați dintre noi, ca un semn de pomenire și respect.
Tradițiile dau o notă aparte sărbătorii Pascale în Moldova, păstrându-se în multe comunități până în zilele noastre.
Focurile din noaptea de Înviere
Focurile din noaptea de Înviere au o semnificație simbolică profundă în tradiția populară românească. Ele reprezintă lumina lui Hristos care învinge întunericul morții și al păcatului, marcând începutul vieții veșnice prin Înviere. Pe lângă semnificația religioasă, în satele din județ (ex. comuna Popricani), focurile aprinse în cimitire au și o valoare tradițională:
- Pentru a călăuzi sufletele celor adormiți, care, conform credinței populare, vin în această noapte sfântă să asiste la slujbă;
- Ca semn de veghe și purificare, focul fiind văzut ca o forță de protecție împotriva răului.
Lucia Cireș, etnolog și istoric literar, plasează acest obicei într-un cadru mai larg al focurilor sacre asociate sărbătorilor tradiționale. În cultura populară românească, aprinderea focurilor ritualice este întâlnită cu prilejul mai multor sărbători. De exemplu, în satele românești, cu ocazia „Lăsatei secului” sau de Sfântul Dumitru, se aprindeau roți de car înfășurate în paie și rostogolite de pe dealuri. Aceste practici sunt considerate reminiscențe ale unui cult solar precreștin, având scopul simbolic de a întări soarele în momentele de echilibru cosmic, precum echinocțiile.
De asemenea, în „Săptămâna Patimilor”, mai ales în Joia Mare, se aprindeau focuri în curțile caselor, la biserici sau în cimitire, în cinstea celor adormiți. Se credea că sufletele acestora revin în această perioadă și se încălzesc la lumina focului, ca semn de comuniune între cei vii și cei plecați.
„În Joia din Săptămâna Mare, numită şi Joia Neagră, se crede că toate sufletele celor morţi din familie vin acasă şi stau pe la streşinile caselor, până la Moşii de vară, când li se dau colaci şi oale cu mâncare, apoi pleacă. Pentru ca sufletele lor să aibă căldură şi lumină, se aprind focuri în curţi. Lemnele pentru aceste focuri nu se taie cu securea, ci se rup cu mâna şi nu se pun jos până când se aruncă pe foc. Unii aşează şi scaune pentru morţi sau pun aşternuturi pe care să se aşeze sufletele”, explica Lucia Cireș într-o postare pe Facebook.
Publicitate și alte recomandări video