Tradiţii şi superstiţii în Postul Paştelui

După Lăsatul Secului de brânză, în Săptămâna Curată, nu se ţese. Cei care nu respectă această datină, pot avea parte de vizita inopinată a lui Toader, „care vine peste noapte şi încurcă iţele". Afectate ar putea să fie şi animalele (caii sau vitele) ale cărui stăpân nu ţine sărbătoarea de Sân-Toader. Animalele ar putea fi rănite sau atacate de fiare. Şi oamenii pot fi pedepsiţi să facă bube, iar leacul împotriva acestei probleme este fasolea.

Lunea curată este prima luni din Post, în zona Banatului această zi se mai numeşte şi Spolocanie. Bărbaţi şi flăcăi, cu o glugă lungă şi fuste, având pe faţă măşti ce reprezintă diferite animale, aleargă de dimineaţă prin sat ca să atingă femeile, bărbaţii şi copiii cu băţul. Cei care nu sunt atinşi se crede că vor fi bolnavi tot anul. În această zi femeile nu lucrau nimic în afară de spălatul ritual al vaselor "de dulce" pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în această zi, după petrecerea bahică nocturnă, unul dintre membrii familiei se trezea mai devreme, lua faţa de masă cu firimiturile rămase de la ospăţ, ieşea cu ea afară şi arunca resturile de mâncare păsărilor din curte zicând: „Veniţi păsări să vă dau şi vouă din bucăţele mele cu care prind postul, dar şi voi să prindeţi post de la bucăţele de vară". Acest ritual avea scop profilactic şi apotropaic (de apărare a viitoarelor recolte de atacul păsărilor).

Martea vaselor reprezintă prima zi de marţi din Postul Paştelui şi începutul Săptămânii Caii lui Sântoader. La fel ca "lunea curată", se spălă vasele de dulce, denumite "‘slastuite", în care apoi se pune tămâie şi se afumă viţele şi stupii pentru a avea rod bogat. Tot atunci se face apă din zăpada netopită rămasă în bătătură sau în grădini şi se mătura cu ea podeaua casei.

În prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui Sân-Toader, sfânt care a fost canonizat de către Biserică Ortodoxă datorită faptelor sale bune, dar pe care tradiţia populară îl ţine de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sân-Toader şi caii ce-l însoţeau rupeau, conform tradiţiei, lanţul lui Sânt-Ion pentru a lăsa drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia către miază-noapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică. În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, „unde nu ajung găinile şi nu se aud câinii", şi căutau rădăcini de iarbă mare sau popâlnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leşia rezultată se spălau pe cap în credinţa că le va creşte părul mare şi frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: „Toadere, Sân-Toadere/ Dă cosiţă fetelor cât coadă iepelor/ Şi chică pruncilor cât coama cailor". Această perioadă e bântuită de caii lui Sântoader. Tradiţia săptămânii de dinaintea Sântoaderului e plină de tabuuri şi de interdicţii, ce trebuiau respectate cu sfinţenie, în special de femei. Ele nu aveau voie să lucreze cu firele, adică să coasă, să urzească pânză în război, riscând să fie pedepsite exemplar de caii lui Sântoader.
De altfel, fetele nu au voie să părăsească locuinţa pentru a merge la joc în această săptămână periculoasă. Altfel, riscau să fie luate pe sus de o herghelie divină şi lovite cu copitele. În satele din Banat, la Racoviţa, de exemplu, erau legende despre cai care-şi băgau coada în cizmele fetelor şi le jucau până acestea îşi pierdeau cunoştinţa. Tot în dimineaţa Sâmbetei lui Sân-Toader se mai obişnuia ca fetele să adune din ieslea cailor stogul de fân, îl fierbeau în vase curate şi se spălau cu fiertura astfel obţinută pe cap, în credinţa că vor avea părul frumos şi bogat şi vor fi plăcute flăcăilor. Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viţei şi mânji şi al cozilor la iepe (acţiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în muşuroaiele de furnici pentru ca „animalele din gospodărie să se înmulţească precum furnicile". Datina era ca până în joia din această săptămână să se încheie torsul tuturor firelor de lână sau de cânepă, în caz contrar femeile leneşe fiind pedepsite de Joimăriţa, o arătare îngrozitoare, care le ardea mâinile şi unghiile. Tradiţia se leagă de credinţa în lucrul bine făcut şi încheiat la timp.

În sâmbăta Sântoaderului se fierbea grâu şi se făcea colivă, care era oferită de pomană.

Săptămâna premergătoare Postului era numită şi săptămâna cotoroagelor sau a răciturilor, preparate doar din anumite părţi ale porcului şi oferite de pomană. Erau alimente care marcau, ritualic, începutul sărbătorilor de primăvară, pentru că Paştele marchează începutul acestui anotimp. Este o perioadă în care legumele folosite la fierturi sunt înlocuite cu usturoiul, care ţine la distanţă spiritele malefice şi, în egală măsură, spiritele morţilor. Postul Paştelui era întâmpinat cu focuri aprinse pe dealurile din preajma satului, până noaptea târziu. Copiii şi tinerii aprindeau un foc mare, ritualic, purificator, făcând zgomot şi chiuind pentru a alunga spiritele rele.

În prima săptămână din Post exista şi obiceiul alergatului cailor albi şi negri, această acţiune fiind văzută ca bătălia dintre noapte şi zi, la schimbarea anotimpului. De aici şi expresia "Paştele cailor", care cu timpul şi-a schimbat sensul, fiind sinonimă cu "niciodată". Cert este că, în prima săptămână a Postului, erau multe obiceiuri legate de cai.

Alte tradiţii importante din Post se referă la Săptămâna Babelor, cuprinsă între 1 şi 9 martie. În satele din toate provinciile istorice ale ţării, Paştele trebuia întâmpinat cu haine noi. Femeile şi în special fetele se înnoiau cu haine proaspăt ţesute la război. Este un exemplu de făloşenie, de aici şi zicala rămasă până astăzi: "Crăciunu’ sătulu, Paştele fudulu’".

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza"

Publicitate și alte recomandări video