Centrul Infotrafic anunţă că traficul este oprit, vineri seară, pe un tronson din DN 28 Iaşi – Albiţa din cauza poleiului.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 28 Iaşi – Albiţa, în apropierea localităţii Costuleni, judeţul Iaşi, fiind semnalată depunere de polei”, a transmis, vineri seară, Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că, din acest motiv, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia utilajelor specializate care împrăştie cu material antiderapant. Nu sunt înregistrate evenimente rutiere.
Se estimează reluarea circulaţiei rutiere după ora 19:30.
Publicitate și alte recomandări video