Traficul de pasageri înregistrat de Aeroportul Iași a depășit două milioane de pasageri

luni, 08 decembrie 2025, 22:22
1 MIN
 Traficul de pasageri înregistrat de Aeroportul Iași a depășit două milioane de pasageri

Anul se încheie cu amânarea inaugurării unei noi destinații. Cursa spre Pescara ar urma să devină operațională din primăvara anului viitor.

Aproximativ 162 de mii de pasageri au trecut în noiembrie prin porțile de îmbarcare sau de sosire ale Aeroportului Iași. Mai mulți decât în aceeași lună a anului trecut (157 de mii), dar mai puțini decât acum doi ani (191 de mii).

La mijlocul lunii trecute, aerogara a bifat din nou depășirea a două milioane de pasageri înregistrați de la începutul anului. Traficul total a ajuns la 2,08 milioane de călători în primele 11 luni ale 2025, practic de două ori cât populația județului. Dacă urmează aceeași tendință, anul se va încheia cu un bilanț de peste 2,22 milioane de pasageri.

Pe de altă parte, noua cursă anunțată de Wizz Air către Italia, cu destinația Pescara, nu a mai fost inaugurată luna aceasta. Primul zbor era prevăzut pentru astăzi, 9 decembrie, dar stabilirea acestei curse în programul aerogării ieșene a fost amânată pentru primăvara viitoare.

 

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii