(LIVE-VIDEO) Neaşteptat: Ziua Unirii a umplut Piaţa Unirii. Motivul? Autostrada Unirii
UPDATE: Câteva sute de oameni au pornit intr-un mars unionist pe bulevardul „Stefan cel (...)
citeste totluni, 25.01.2021
O mare parte din trenuri au fost anulate, luni dimineaţa, la o oră de vârf, în sudul Angliei, din cauza furtunii puternice din Marea Britanie care generează temeri de haos în transporturi, mai ales cu destinaţia Londra, relatează AFP.
Toţi operatorii privaţi erau în curs de a modifica sau de a anula programele de circulaţie a trenurilor ca măsură de securitate şi pentru a întârzia circulaţia până la ora 09.00 GMT (11.00, ora României), perioadă de timp necesară inspectării căilor ferate şi ridicării copacilor căzuţi pe drumuri.
"În această dimineaţă, am identificat deja şi am curăţat 40 de linii de tren după ce copacii au căzut pe drumuri", a anunţat un oficial din cadrul Network Rail, Robin Gisby.
Mii de pasageri ce încercau să ajungă la serviciu riscau să rămână blocaţi în gări din cauza rafalelor de vânt violente care au afectat sudul Marii Britanii în cursul nopţii şi ajungeau în Londra în cursul dimineţii.
În capitală, metroul aerian a fost închis temporar.
Aproximativ 60 de zboruri au fost anulate pe aeroportul Heathrow, cu excepţia celor de cursă lungă.
Potrivit presei britanice, 40.000 de locuinţe erau private de electricitate în sudul şi vestul Angliei. Un nivel maxim al intensităţii rafelelor de vânt de 160 de kilometri pe oră a fost înregistrat pe Insula Wright, în sud.
Organismul pentru previziuni meteorologice Met Office a emis o alertă portocalie (penultimul nivel) pentru sudul ţării şi a îndemnat populaţia să-şi amâne deplasările în cursul dimineţii.
În Franţa, 75.000 de locuinţe erau private de electricitate, luni dimineaţa, în vest şi nord, din cauza primei furtuni de toamnă din acest an.
Furtuna afecta, de asemenea, traficul cu feribotul între Calais şi Dover, care era întrerupt de luni, la ora locală 07.00 (08.00, ora României).
În schimb, circulaţia trenurilor în tunelul de sub Canalul Mânecii nu a fost afectată, a precizat subprefectul din Lens, Pierre Clavreuil.
Cuvinte cheie: + furtuna, trafic, Marea Britanie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O bătrână înmormântată cu COVID-19 s-a întors la căminul în care locuia
Cotabiţă spune că vede mai bine după COVID-19: „Aveam dioptrii de -1, iar acum văd perfect“
„Nu-l serviţi pe boul ăsta dacă nu are mască!”. Medicul Constantinescu, la magazin
(FOTO) Accident mortal la Călăraşi. Imagini tulburătoare după impact
Tragedie aviatică în Brazilia: Au murit patru fotbalişti, preşedintele clubului Palmas FR şi pilotul
Guvern: Masca trebuie purtată şi după administrarea celei de-a doua doze de vaccin
A şasea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech soseşte luni în ţară. Câte ajung la Iaşi
Cine este bărbatul „urmărit de extratereştri” care l-a mânjit cu iaurt pe Chirica. Dus la Socola
Social-democrații ieșeni au participat la ceremonialul organizat cu ocazia Micii Uniri! (P)
”Ajutor! Copilul meu vorbește non-stop! Cum îl pot opri? Mă doare capul!"
Am pierdut meciul, dar am câștigat un vârf: Gaz Metan Mediaș - Politehnica Iași 2-1, rezultat final
Topul mondial al vaccinărilor anti-COVID. România, printre ţările fruntaşe
Orban, de când nu mai e premier: Din păcate, Moldova a fost ocolită de marile investiţii
(FOTO) „Pelerinaj” prin glod la Castanul Unirii, locul întâlnirii secrete de la 1856
O fetiţă de 8 ani din Vaslui, care a căzut de la înălţime, adusă la un spital din Iaşi
Muzica de film prin ochii unui Violoncel și ai unui dirijor...: Filip Papa și Gian Luigi Zampieri
(FOTO) Accident în apropiere de Ciric, din vina unui şofer „uituc”
Poliţiştii au găsit 200 de persoane care participau la o petrecere, într-un local din Cluj
Drulă, mesaj special pentru moldoveni de Ziua Unirii: Multe detalii despre A7, puţine despre A8
Alte 1.816 cazuri noi de persoane infectate cu COVID. 54 de decese în ultimele 24 de ore
(FOTO-VIDEO) Marş unionist în centrul Iaşului. „Basarabia e România”. Circulaţia închisă
(VIDEO) După ce s-a curăţat de iaurt, Chirica a vorbit despre renunţarea la viaţa politică
(VIDEO) Incidente în Piaţa Unirii: Primarul Iaşului, atacat şi mânjit de un protestatar
(LIVE-VIDEO) Neaşteptat: Ziua Unirii a umplut Piaţa Unirii. Motivul? Autostrada Unirii
(VIDEO) Schior fugărit de urs pe o pârtie din Predeal. Cum a fost „păcălit” animalul
VIDEO viral. O pisică îndepărtează un bebeluș de balustrada unui balcon
Actriţa de teatru Oana Ştefănescu a murit la vârsta de 60 de ani
Dragnea, privilegiat şi în închisoare. Deținuții vor fi vaccinați înaintea populației generale
Medic, despre efectele pe termen lung ale COVID-19: Apar decese după 5-6 luni de la infecţie
Accident grav la Vatra Dornei. Patru victime după impactul între două maşini
Societatea de Medici și Naturaliști din Iași şi Unirea Principatelor Române
Cluj: Maşină cu două femei înăuntru, ţinută de trecători să nu cadă într-o râpă
VIDEO-VIRAL de la protestele din Rusia. Patru „ţestoase” sub un potop de bulgări de zăpadă
COVID-19 face prăpăd într-o comună din Botoşani. Sursa infectării, o slujbă de Bobotează
Este Bianca Andreescu lesbiană? Ce răspuns a dat sportiva de origine română
Un senator PSD, din piscină, mesaj pentru „fomişti”: „Am Audi A8, am şi smart”
Autostrada „Unirii”: Compania de Autostrăzi pune tunurile pe proiectanţii spanioli
Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)
Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?
Profesori ieşeni au realizat un ghid care-i ajută pe elevi să înţeleagă valoarea banilor
Hoaţă: un pensionar era să plătească toată pensia pentru un covrig
Ieşence furate din apartament pe geam în timp ce stăteau la masă în camera alăturată
Reîncep pensionările în Justiţie? Un anunţ a creat panică printre magistraţii ieşeni
DRAMĂ: Bolnavii cronici sub 65 de ani, abandonaţi în plină pandemie de toate instituţiile statului
Nicolae GRECUCe model alegem?În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia. |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II) |
pr. Constantin STURZUPrudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi |
Alexandru CĂLINESCUO poveste sordidă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.