Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tragedia care a șocat Marea Britanie: biletul de adio al ieşencei care s-a sinucis în catedrală

GALERIE
st-pauls-cathedral Lidia Drăgescu
  • st-pauls-cathedral Lidia Drăgescu
- +

Lidia Drăgescu (foto), o tânără de 23 de ani originară din Iaşi, a plonjat de la balconul catedralei Sf. Paul din capitala Marii Britanii.

Tânăra ieşeancă era plecată în Londra de câţiva ani, alături de mama şi cei doi fraţi ai săi. Considerată de fa­milie „cea mai frumoasă fată din lume“, Lidia Drăgescu (23 de ani) a învăţat la Liceul „Waldorf“ din Iaşi şi visa să devină neurochirurg, conform apropiaţilor. Tragedia a avut loc miercurea trecută, atunci când Lidia a plonjat de la unul dintre balcoanele Catedralei „Sf. Paul“, de la o înălţime de 30 de metri, chiar în mijlocul nu­meroşilor turişti care se aflau în monument. Imediat după incident, accesul în catedrală a fost oprit temporar, poliţiştii precizând, potrivit presei britanice, că nu erau informaţii cu privire la comiterea vreunei infrac­ţiuni.

Într-o discuţie cu ziariştii de la Evening Standard, mama Lidiei, o fostă jurnalistă din Iaşi, Isabela Dră­gescu, a declarat: „Era cea mai frumoasă fiinţă de pe pământ, cea mai bună fiică şi cea mai bună prietenă a mea. Toată lumea o iubea şi oricând intra într-o cameră, toţi ochii erau pe ea. Era talentată, creativă, citea multe ore pe zi şi iubea muzica clasică. Era perfectă, pură, un înger care iubea Catedrala «Sf. Paul». O vreau înapoi, era prea tânără să moară, avea toată viaţa înainte. Nu mai am lacrimi, mi-am pierdut cel mai bun prieten, cel mai frumos om din lume“. Sursa citată arată că Lidia s-a mutat în Londra alături de mama sa şi fraţii ei gemeni în urmă cu mai mulţi ani. Tânăra avea deja o diplomă în domeniul afacerilor, obţinută la Universitatea Ulster, şi din septembrie a început studiile în Ştiinţe Bio­medicale, la University of East din Londra. Alături de mama sa, Lidia con­ducea o firmă de recrutare, KOD, al cărei manager era. Înainte de asta, a fost managerul unui restaurant. Eve­ning Standard mai arată că fata in­tenţiona să fie model. Un site pe nu­me „Knowledge is our duty“ (cu­noaşterea e obligaţia noastră), deţinut de Lidia, este disponibil pe Internet, oferind informaţii celor interesaţi de literatură, ştiinţă, artă şi muzică clasică. Lidia scria şi poeme, potrivit respectivei pagini web, dar şi potrivit paginii sale de Facebook. Alături de fraţii săi, tânăra obişnuia să meargă să patineze. Mama sa a dezvăluit jurnaliştilor că Lidia dorea să devină neurochirurg pentru a merge să locuiască, într-o zi, în New York. Isabela Drăgescu a arătat însă că fiica sa nu avea foarte mulţi prieteni. „Îl iubea pe Dumnezeu, dar era foarte tristă“, ar fi spus ieşeanca, potrivit Evening Standard. Tatăl ti­nerei, Vasile, locuieşte în continuare în Iaşi, lucrând în domeniul cons­truc­ţiilor. 

Biletul de adio pentru mama: „Mamă, îmi pare tare rău că te-am supărat în felul acesta“
 
Ipoteza sinuciderii a fost confirmată de două bilete care au fost găsite la faţa locului. Conform „Mirror Online“, unul era adresat mamei sale:
 
„Mamă, îmi pare tare rău că te-am supărat în felul acesta. Este normal să fii supărată, dar nu fi tristă pentru mine, pentru că eu acum sunt bine, sunt într-un loc mai bun. Am făcut asta pentru mine, să scap. De tot trecutul şi de tot prezentul care îmi încarcă mintea. Va fi greu fără mine o perioadă, dar, după ce va trece, vei fi ok. Gândeşte-te la mine că sunt bine acum. Ţi-am spus cât de mult te iubesc. Îmi pare rău, dar trebuia să scap de asta şi nu puteam să aştept să văd ce este de partea cealaltă. Vă iubesc pe toţi, rămâneţi cu bine şi ne revedem după ce îmbătrâniţi. Aveţi grijă de voi. Vă mulţumesc pentru tot“.
 
Cel de-al doilea bilet a fost destinat tuturor celor care au văzut-o după gestul extrem: „Îmi pare rău că v-am pus să vedeţi o imagine atât de urâtă. Tuturor celor care m-au văzut le spun că îmi pare rău. Oamenii care vizitează acest loc nu vin să vadă un mort. Îmi pare rău că v-am oferit o astfel de privelişte, mergeţi şi fiţi fericiţi şi trăiţi-vă vieţile!“

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri