
Moartea unui bărbat de 38 de ani, victimă a unui accident rutier, a oferit o șansă la viață pentru mai multe persoane care așteptau de mult timp un transplant. Inima și plămânii au fost preluate de Eurotransplant de către două echipe, una din Elveția pentru cord și alta din Grecia pentru plămâni, iar rinichii au fost transplantați la două femei care făceau dializă de ani de zile.
„Inițial, familia nu a fost de acord, însă ulterior și-a schimbat decizia și a acceptat. Practic, prin acest gest, viața mai multor oameni a fost salvată, grație transplantului de doi rinichi, inimă, ficat și plămâni. De obicei, se transplantează și țesuturi la același primitor, iar în acest caz s-a oferit acordul pentru toate organele și țesuturile. Totuși, din cauza prezenței anticorpilor Hbc pozitiv, prelevarea țesuturilor nu a fost posibilă”, a declarat Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.
Prima beneficiară a transplantului de rinichi este o femeie de 52 de ani
Dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, a explicat că prima beneficiară a transplantului de rinichi este o femeie de 52 de ani din Covasna, aflată în program de dializă din 2013 și fără alte opțiuni pentru continuarea tratamentului în lipsa transplantului. A doua pacientă, în vârstă de 42 de ani din Iași, este inclusă în programul de dializă din septembrie 2024, având un diagnostic de boală cronică de rinichi stabilit încă din 2013, după o sarcină. Intervențiile chirurgicale s-au desfășurat fără complicații, iar ambele paciente se recuperează în prezent în secția de transplant.
Numărul donatorilor este în scădere
Dr. Raluca Neagu a anunțat că aceasta este cea de-a zecea prelevare realizată la Iași în acest an. Medicul își dorește ca, începând de anul viitor, transplantul de cord să poată fi efectuat și la Iași. Din păcate, în 2024, acreditarea a venit prea târziu, iar finanțarea necesară nu a mai fost alocată. În ceea ce privește transplanturile hepatice, acesta este al zecelea realizat la Iași anul acesta. Totuși, numărul donatorilor este în scădere, iar multe familii încă refuză să-și dea acordul, ceea ce arată cât de importantă este o mai bună promovare a transplantului. Ficatul a fost transplantat unei femei de aproximativ 35 de ani, iar starea ei este favorabilă, având în vedere că intervenția a avut loc doar cu o zi în urmă.
Publicitate și alte recomandări video